Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

București, marea speranță Episodul 32: Cele două vise ale lui Ioan Slavici

Zoom București, marea speranță Episodul 32: Cele două vise ale lui Ioan Slavici

Marea speranță a bucureștenilor, dar și a celorlalți români aflați sub ocupație în timpul primului război mondial a fost să-și recîștige libertatea. Ce au însemnat pentru locuitorii Capitalei perioada cît au fost prizonieri în orașul lor, victoria asupra ocupanților și mai ales momentul augural al Unirii, în acest serial despre oamenii obișnuiți, politicienii și lumea acelei vremi.

Balega de cal începuse să aibă iz militar de ocupație! Mirosul pătrundea obraznic în casă. Domnul Slavici a închis ferestrele, ca să-și poată scrie mai departe, netulburat, articolul pentru ziar. Nu că l-ar fi deranjat olfactiv acest inconvenient zilnic, dar caii învingătorilor prea se bălegau peste tot!

Domnul Slavici ținea cu nemții, însă nu-și închipuise că ei și aliații lor vor ocupa Bucureștiul. Și nici că asta îl va face să se simtă prins într-o capcană care îl împingea să spere că nemții vor cîștiga războiul, după ce fusese arestat pentru spionaj cu doi ani în urmă. Fusese el eliberat, din lipsă de probe, dar de atunci,  pentru bătrînul scriitor, cauza nemților devenise o treabă personală, căci altfel cine știe ce i s-ar fi putut întîmpla. Fiindcă dacă fusese un devotat supus al regelui Carol, despre nepotul lui, Ferdinand, care ajunsese rege, n-avea o părere bună, iar despre ministrul său favorit, Brătianu, nici atît. Ceea ce domnul Slavici susținea apăsat în Gazeta Bucureștilor, în articolele sale de fond.

Asta nu însemna că ar fi fost de partea republicanilor care atacau Casa Regală sub temeiul că nu era de os românesc. Cum zicea răposatul lui prieten, Mihai poetul, care nu-i înghițea pe francezi cu revoluția lor: „Prefer un neamț onest în fruntea țării, decît un patriot corupt de-al nostru”.

Bătrînului scriitor nu-i plăcuse niciodată Bucureștiul. Era murdar și îi lipsea vertebrațiunea de capitală. Cînd venise aici, domnul Slavici își închipuise că țara se va schimba iute și că Bucureștiul va deveni măcar un mare oraș, dacă nu o capitală care să se compare cît de cît cu Budapesta, chit că și ungurii îl băgaseră în pușcărie pentru agitațiune împotriva statului.

Cine era de vină că așteptările sale nu se îndepliniseră? Corupțiunea și evreii, scrisese domnul Slavici. Era adevărat că, în Ungaria și în Austria și în Germania, evreii își luaseră nume nemțești și ungurești, dar pînă și acolo erau bănuiți de lipsă de loialitate. În Austria se credea despre ei că erau gata să dea mîna cu Antanta. Aici, în țară, evreii erau bănuiți că au trecut de partea nemților, ceea ce îl făcea pe domnul Slavici și mai neîncrezător față de ei. Căci dacă el credea în victoria  Puterilor Centrale, cum de-și permiteau israeliții din România să aibă unii dintre ei relații cu nemții, în vreme ce alții erau înrolați în armata română? Adică, orice s-ar fi întîmplat, ei au avut grijă să se asigure că le va fi bine? Că și românii făceau aceeași politică ovreiască, avînd un guvern la București și altul la Iași, în frunte cu regele, asta i se părea domnului Slavici cea mai elocventă dovadă că evreii pătrunseseră și în Partidul Liberal, și în rîndul conservatorilor. Ideile astea îl ajutau pe bătrînul scriitor să-și vadă liniștit de bine plătitul lui directorat al ziarului său filo-nemțesc care apărea la București.

În dimineața aceea, însă, domnul Slavici nu mai era atît de sigur că avea dreptate. Îl visase pe prietenul său Mihai, care îi spusese supărat că cine-a îndrăgit străinii, mănînce-i inima cîinii! Apoi poetul îi întorsese spatele, lăsîndu-l să izbucnească în plîns, de unul singur, cum nu i se mai întîmplase din copilărie, cînd domnul Slavici își visase bunica din partea tatălui, care-i spusese că o să moară. Atunci Slavici se trezise din somn și-și amintise fericit că bunica lui trăia. Acum, însă, îi bătea inima cumplit și cînd a deschis ochii și-a dat seama că nu mai putea să stea de vorbă cu prietenul său care murise și cu nici una dintre rudele sale din Ardeal, căci și acestea muriseră. Domnul Slavici se simțea singur, așa cum nu mai fusese niciodată, nici măcar atunci cînd făcuse pușcărie în Ungaria pentru vederile sale naționaliste, de român supărat că era tratat ca o slugă.

Domnul Slavici și-a terminat articolul, apoi l-a dus el însuși la redacție, deși venise un băiat care-l aștepta să-i ducă iute la tipar contribuțiunea. A mers pe jos, după multe săptămîni în care se deplasase cu birja, cu ausvais. S-a întors acasă tot pe jos, dar mai liniștit decît plecase. Nemții patrulau călare prin București, iar localnicilor nu le puțeau balegile pe care caii ocupanților le lepădau pe străzi. Sau cel puțin așa păreau. În privința asta, cel puțin, bucureștenii semănau cu ungurii de la Budapesta care nici ei, cît erau de imperiali, împreună cu austriecii, care erau mai imperiali decît ei, nu se plîngeau de mirosul balegilor pe care le lepădau pe străzile lor largi caii austriecilor.

După prînz, cînd a ajuns obosit acasă, domnul Slavici s-a întins pe pat să tragă un pui de somn. Cînd a adormit, prietenul lui Mihai i-a apărut din nou în vis, de astă dată doar ca să-l întrebe ce mai face. Și cînd să-i răspundă, poetul i-a întors spatele pentru a saluta galant o damă.

(Toate personajele neatestate istoric ale acestui serial au fost persoane reale, a căror viață și moarte pot fi dovedite prin actele lor de botez și prin certificatele de deces care au rămas de pe urma lor. Schimbările de nume, din motive care țin de voința autorului, vor fi dezvăluite la sfîrșitul întîmplărilor prin care au trecut, între anii 1900 și 1920.)

Proiect susținut de Primăria Municipiului București prin AMPT

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
Editoriale
bijuterii argint