Marea speranță a bucureștenilor, dar și a celorlalți români aflați sub ocupație în timpul primului război mondial a fost să-și recîștige libertatea. Ce au însemnat pentru locuitorii Capitalei perioada cît au fost prizonieri în orașul lor, victoria asupra ocupanților și mai ales momentul augural al Unirii, în acest serial despre oamenii obișnuiți, politicienii și lumea acelei vremi.
Doamnele care aveau legături secrete cu marii exilați de la Iași, dar mai cu seamă cu Regina Maria, se mai luau la ceartă, fiindcă interpretau diferit mesajele pe care le primeau din partea ei. Cînd se ducea să le examineze, Vasilica auzea de la ele lucruri care, ca și pătrunderea ei în intimitatea lor fizică, ar fi trebuit să rămînă secrete. Dar tocmai asta le făcea pe doamnele care o invitau acasă pe moașă să-i dezvăluie secrete pe care ea n-ar fi vrut să le audă.
De la Iași mai veneau și zvonuri, iar în gazeta sa din București domnul Slavici o ataca și pe Regină, acuzînd-o că făcea în continuare jocul englezilor perfizi, cu toate că guvernul de la București încheiase pace cu Puterile Centrale. Asta era, după părerea domnului scriitor, cauza pentru care în capitală încă nu se simțeau consecințele benefice ale Tratatului de Pace încheiat de premierul Marghiloman, pe care Regele nu voia să-l semneze.
Căci, după părerea domnului Slavici, Regele nu voia să recunoască o chestiune limpede pentru toți patrioții adevărați. Că se luase după liberalii trădători, ce vînduseră țara Antantei și ar fi fost în stare să o transforme în gubernie rusească. Pentru domnul Slavici, care aici se deosebea în opinii de Costică Stere, directorul ziarului Lumina, unirea Regatului României cu Basarabia era o capcană. După această unire, rușii vor avea pretenții diplomatice și asupra României, fiindcă pentru imperiul slav, nu Basarabia se unise cu Regatul, ci Regatul nostru se unise cu provincia care-i aparținea Rusiei.
Cîteva dintre doamnele de la București începuseră să creadă că dacă ele sărăciseră, de începuseră să-și vîndă bijuteriile ca să-și păstreze rangul, asta era din pricină că Regina făcea jocul Engliterei și regele se luase după liberalii roșii care preferau o alianță cu rușii, fiindcă presimțeau că nebunii și mujicii din armata țarului aveau să facă revoluție. Așa că, chiar dacă soții lor se duseseră la Iași cu toți banii din casă, mizînd pe gîndirea familiei regale și pe cea a liberalilor și închipuindu-și că războiul n-avea să mai țină mult, ele se simțeau abandonate și trădate la București.
Două dintre aceste doamne ce rămăseseră la București, tinere boieroaice dintre care una avea în familie și un fost domnitor al Țării Românești, i se plîngeau Vasilicăi că fuseseră abandonate de soții lor, care fugiseră la Iași după ce le lăsaseră însărcinate. Amîndouă erau de părere că ar fi trebuit să nu-și mai țină coada pe sus, ca pînă acum, ci să intre într-o relație amiabilă cu ocupanții, pentru a salva ce se mai putea din averile familiilor reunite prin căsătorie. Căci ele rămăseseră ca un fel de prizoniere de onoare la București și tot ele trebuiau să aibă grijă de averea familiei care se împuțina văzînd cu ochii, în timp ce soții lor erau la Iași, în compania familiei regale.
Una dintre ele, strănepoată de domnitor al Țării Românești, femeie tînără, îi dăduse încă de prin luna a șasea anumite semne nepotrivite Vasilicăi. Era ceva cu ea și cu copilul pe care-l ducea în burtă. Moașa nu știa mai întîi ce să-i spună femeii. Însă a sfătuit-o să-și facă avort. Și i-a explicat că, după un chiuretaj, o femeie mai putea avea copii. Cînd tînăra boieroaică a ajuns în luna a noua, moașa i-a spus să se ducă la medicii de la maternitate fiindcă ea nu-i mai putea garanta o naștere obișnuită.
Nu era prima oară cînd moașa se spăla pe mîini de unele dintre pacientele ei. Cam de fiecare dată, femeile care ajungeau la maternitate mureau la naștere. Și asta se știa. Așa că tînăra ei pacientă, nepoată de domnitor, a întrebat-o ce șanse ar fi avut dacă se ducea la maternitate. Moașa i-a răspuns că poate doctorii de acolo erau mai pricepuți decît ea. Se știa că, atunci cînd Vasilica trimitea o doamnă în poziție la maternitate, ăsta era un semn că nu mai avea ce să-i facă. Tînăra boieroaică i-a spus Vasilicăi că ea se lăsa pe mîna ei și că n-avea de gînd să se lase cercetată de doctorii de la maternitate.
Vasilica a asistat-o la naștere pe tînăra ei pacientă. Și a întrebat-o ce prefera: să nască copilul, deși era riscant pentru ea, sau să scape de pruncul care ar fi putut s-o omoare? Boieroaica urla, în durerile unei nașteri imposibile, așa că moașa i-a omorît copilul cu forcepsul, cu care l-a și extras apoi din ea. Femeia a supraviețuit. Dar, în loc să-i mulțumească Vasilicăi că scăpase cu viață, a acuzat-o că i-a omorît pruncul, ceea ce a făcut-o pe moașă să-și sporească consumul de băuturi spirtoase, deși simțea că îi vin din partea dreaptă a burții, cea cu ficatul, semnale din ce în ce mai dureroase.
(Toate personajele neatestate istoric ale acestui serial au fost persoane reale, a căror viață și moarte pot fi dovedite prin actele lor de botez și prin certificatele de deces care au rămas de pe urma lor. Schimbările de nume, din motive care țin de voința autorului, vor fi dezvăluite la sfîrșitul întîmplărilor prin care au trecut, între anii 1900 și 1920.)
