Marea speranță a bucureștenilor, dar și a celorlalți români aflați sub ocupație în timpul primului război mondial a fost să-și recîștige libertatea. Ce au însemnat pentru locuitorii Capitalei perioada cît au fost prizonieri în orașul lor, victoria asupra ocupanților și mai ales momentul augural al Unirii, în acest serial despre oamenii obișnuiți, politicienii și lumea acelei vremi.
Vasilica se ferea să aibă de-a face cu Poliția. Învățase încă de cînd făcuse școala de moașe, la Budapesta, că o parte dintre viitoarele sale cliente, prostituatele, puteau fi urmărite de poliție. Doamna Staub, profesoara, le spusese elevelor sale să nu care cumva să se facă informatoare ale Poliției, fiindcă nu era treaba lor să ofere Poliției probe despre pacientele cu care aveau de-a face. Treaba lor era să-și vindece pacientele și să le ajute să nască sau să scape de copiii nedoriți, nu să colaboreze cu Poliția.
Vasilica a întrebat-o pe doamna Staub ce ar fi trebuit să facă, apropo de scandalul momentului, că o prostituată le oferea informații unor hoți din locuințe de la Budapesta. Profesoara, femeie de 50 de ani, i-a răspuns Vasilicăi că meseria ei n-avea nici o legătură cu cercetările Poliției și că ea, ca popii, nu trebuia să povestească la Poliție ce aveau să-i spună femeile pe care le trata.
De cînd venise la București, moașa mai avusese de-a face și cu Poliția, de pe urma unor crime din amor, în care erau acuzate unele dintre pacientele ei. Cel care o vizita acasă, să o întrebe ce și cum, era un polițist încă tînăr, cu o mustață stufoasă și cu ochi căprui, fermecători. Moașei îi plăcea de el, îi ținuse minte și numele ciudat, Iovnăchescu, dar nu-l ajutase să avanseze în anchetele lui, chiar dacă unele dintre femeile pe care le urmărea polițistul îi făcuseră mărturisiri care l-ar fi putut interesa și pe el.
De cînd cu ocupația, Iovnăchescu n-o mai vizita, ca și cum în toate cazurile lui, dintre care unele cu femei ușoare, s-ar fi descurcat de unul singur. Așa că în seara în care polițistul i-a făcut o vizită acasă, Vasilica l-a prevenit că nu știa nimic, indiferent ce ar fi întrebat-o. Comisarul i-a spus că nu venise în calitate oficială și că se bizuia pe discreția moașei. Stăteau de vorbă în curte, unde nu-i putea auzi nimeni.
Domnul Iovnăchescu avea el însuși, de data asta, o grijă de care nu știa cum să scape. Avea o iubită, despre care nevasta lui habar n-avea. Doar că iubita lui era prostituată. Din asta își cîștiga iubita lui pîinea. Or, ea era acuzată că făcuse parte dintr-o grupare care omorîse un ofițer ungur într-un hotel dubios. Deși ofițerul nu prezenta urme de violență pe trup. Iubita lui susținea că ofițerul murise după ce se culcase cu ea, în timp ce ea se dusese la baie. Totuși trebuise s-o aresteze, ca să n-o ia nemții la cercetări.
Ce-i putea spune moașa despre acest caz? Vasilica i-a răspuns că asta era o chestiune care o depășea, dar că era cu putință ca ofițerul ungur, chiar dacă era tînăr, să fi suferit de o boală de inimă pe care nu i-o descoperiseră medicii militari care îl evaluaseră. Altfel, după părerea ei, iubita comisarului n-avea cum să scape de răzbunarea ungurilor, care oricum nu se puteau lăuda că un ofițer de-al lor murise într-o cameră de hotel, cu o prostituată.
A doua zi a apărut în ziare știrea că ofițerul ungur căzuse la datorie. Nu se preciza unde. Amanta comisarului a fost eliberată din arestul Poliției, dar primise o amendă fiindcă practica prostituția fără să aibă și ausvais, amendă semnată de un anume comisar Iovnăchescu.
(Toate personajele neatestate istoric ale acestui serial au fost persoane reale, a căror viață și moarte pot fi dovedite prin actele lor de botez și prin certificatele de deces care au rămas de pe urma lor. Schimbările de nume, din motive care țin de voința autorului, vor fi dezvăluite la sfîrșitul întîmplărilor prin care au trecut, între anii 1900 și 1920.)
Proiect susținut de Primăria Municipiului București prin AMPT
Pai chiar murise asa, mai exact cu sentimentul datoriei implinite.