Marea speranță a bucureștenilor, dar și a celorlalți români aflați sub ocupație în timpul primului război mondial a fost să-și recîștige libertatea. Ce au însemnat pentru locuitorii Capitalei perioada cît au fost prizonieri în orașul lor, victoria asupra ocupanților și mai ales momentul augural al Unirii, în acest serial despre oamenii obișnuiți, politicienii și lumea acelei vremi.
Doamna Irina Procopiu, care era doamnă de onoare a Reginei, îi făcea din cînd în cînd mici mărturisiri Vasilicăi după ce Curtea Regală s-a întors de la Iași. Se aștepta la mai mult decît la micul stipendiu pe care-l primea după ce Regina revenise la București. Căci nu știa Vasilica prin cîte trecuse ea la Iași, doamnă de familie, care cheltuise acolo banii Procopiilor, în timp ce multe alte doamne și Regina însăși trăiau acolo din banii românilor. Cei din impozite, cu care se refugiaseră la Iași și politicienii, și familia regală. Așa că localnicii începuseră să-i urască din pricină că crescuseră prețurile la pîine și la carne, din cauza lor. Iar mezelurile și peștele dispăreau de pe piață la prima oră, cumpărate de lăcustele care invadaseră Iașiul. Or ea, care nu știa să meargă la piață și care avea o toantă care nu se pricepea să facă cumpărături, se aflase de multe ori în situația de a nu avea nimic de mîncare toată ziua. Își putea imagina doamna Vasilica una ca asta?! Vasilica îi dădea dreptate, deși în timpul ocupației nici bucătăreasa ei nu se descurca prea bine cînd se ducea la piață.
Doamna Pocopiu îi cerea s-o consulte fiindcă i se părea că rămăsese grea. Era măritată, dar avea și alte speranțe, încît o invita pe moașă să-și dea cu părerea despre rezultatele nopților ei de amor cu bărbații de seamă ai țării. Moașa n-avea de unde să-i spună ce și cum, doar după o săptămînă de cînd doamna Procopiu se lăsase însămînțată extramarital, dar ca să n-o piardă de clientă, o ducea cu vorba, punîndu-i tot soiul de întrebări femeiești. Era în zilele acelea cînd femeile rămîn însărcinate? Doamna Procopiu nu-și punea însă asemenea întrebări, fiindcă nu se ferea să rămînă grea, căci ea nu era vreo femeie care să se gîndească la asta. Putea avea copii cînd voia și cînd îi dădea Dumnezeu. Drept era însă că nu mai voia să aibă vreun copil cu soțul ei. Ca și Regina, dorea să aibă copii, dar nu de la același bărbat. Cum însă nici soțul ei nu voia să-și facă datoria conjugală decît din cînd în cînd și tot mai rar, și nici el nu mai voia copii, doamna Procopiu știa cu exactitate cine ar fi putut s-o lase însărcinată.
Vasilica începuse să se gîndească, stînd de vorbă cu doamna de companie a Reginei, dacă ea însăși, care avea patru copii cu Tiberiu, n-ar fi trebuit să aibă și un copil cu unul dintre bărbații din București care-i plăceau. Moașa știa că, la vîrsta ei, femeile se apropiau de capătul drumului. Nu mureau, dar dacă nu mai puteau face copii se cam termina cu ele, chiar dacă copiii nu însemnau decît bătaie de cap. Însă Vasilica și-ar fi dorit să mai rămînă o dată însărcinată, și nu cu Tiberiu, de care se săturase. Dintre bărbații din mahala îi plăcea de căpitanul Caraene, eroul de la Mărășești. Dar el pățise ceva pe front, spunea nevastă-sa, de nu mai era în puterile lui. Ar mai fi fost și croitorul Drajnea, care se întorsese întreg de pe front. Dar ce folos, dacă el n-avea ochi decît pentru nevastă-sa?
Vasilica însă ar fi vrut ca vreunul dintre domnii care se întorseseră la București, sau cel puțin careva dintre boierii care rămăseseră aici în timpul războiului, să-i facă un copil, încît să uite că băiatul ei cel mare fugise de acasă. Dar, trebuia să recunoască, nici unul dintre domnii care-i plăceau nu-i dăduse vreun semn că ar fi plăcut-o și el pe ea. Nu era bătrînă, dar nici o tinerică frumușică nu mai era. Îi căzuseră colțurile gurii în timpul războiului și se îngrășase ca femeile care nu mai așteptau nimic de la viață. Asta în timp ce Regina Maria se întorsese de la Iași la fel de frumoasă cum plecase și, călare pe cal, părea o femeie de neatins, ca o fată care se uită de sus la bărbați și nu vrea să descalece pentru nici unul.
După ce a ținut-o de vorbă pe doamna Procopiu vreo jumătate de oră, cît s-o convingă că poate, de această dată, rămăsese însărcinată, chiar dacă nu dădea nici un semn că ar fi fost, Vasilica s-a întors acasă. Tiberiu era prin vecini, unde își juca rolul de patriot care își riscase pielea în timpul războiului. Pesemne că avea să se întoarcă acasă băut, ca de obicei, și avea să-i spună că prietenii lui din mahala îl ridicaseră în slăvi pentru eroismul său de civil, în timpul războiului, ca și al prietenilor săi patrioți. Poate că așa era, dar Tiberiu nu-și găsise nici acum o slujbă la vreo școală a statului, nici măcar ca institutor, deși primise o medalie de merit din partea Regelui pentru că făcuse rezistență în Bucureștiul sub ocupație.
Altfel, doamna Procopiu n-a rămas însărcinată, în ciuda încercărilor ei cu cîțiva bărbați din lumea bună, iar Vasilica a rămas din nou grea cu Tiberiu, pe care nu-l putuse refuza într-o noapte cînd el i-a spus că mahalagiii îl credeau un erou al Bucureștiului.
(Toate personajele neatestate istoric ale acestui serial au fost persoane reale, a căror viață și moarte pot fi dovedite prin actele lor de botez și prin certificatele de deces care au rămas de pe urma lor. Schimbările de nume, din motive care țin de voința autorului, vor fi dezvăluite la sfîrșitul întîmplărilor prin care au trecut, între anii 1900 și 1920.)
Proiect susținut de Primăria Municipiului București prin AMPT
