Marea speranță a bucureștenilor, dar și a celorlalți români aflați sub ocupație în timpul primului război mondial a fost să-și recîștige libertatea. Ce au însemnat pentru locuitorii Capitalei perioada cît au fost prizonieri în orașul lor, victoria asupra ocupanților și mai ales momentul augural al Unirii, în acest serial despre oamenii obișnuiți, politicienii și lumea acelei vremi.
Crezînd că războiul nu va mai ține mult, deși trecuseră doi ani de cînd începuse, în 1916, preotul Ionel Nițu se dusese voluntar pe front pentru a întări sufletește armata română care intrase și ea în război. Căzuse prizonier după primele lupte. Dar fiindcă era îmbrăcat în hainele lui de popă, cu care tocmai oficiase o slujbă pentru îmbărbătarea regimentului la care fusese alocat, inamicii i-au dat drumul să se ducă înapoi de unde venise. Poate că n-ar fi scăpat atît de ușor dacă n-ar fi fost adus în fața unui popă nemțesc, care-i încuraja pe ai săi și care a spus că slujitorii Domnului, ca și soldații de la Crucea Roșie, nu puteau fi luați prizonieri. Popa Nițu și popa nemților care-l luaseră prizonier au stat de vorbă o noapte întreagă, într-un cort mic, acolo unde neamțul îi primea la spovedanie pe enoriașii lui în uniformă.
Nițu învățase nemțește de mic, împreună cu surorile sale, de la femeia în casă a părinților lui, negustori ajunși. Frau Kaprița era cea care ținea frîiele gospodăriei. Venise la București sperînd că va servi Casei Regale. N-a izbutit. Ajunsese prea tîrziu. Dar cum nu mai avea bani ca să se întoarcă în Germania, s-a angajat în casa negustorului Nițu, ca bonă a copiilor. Apoi a ajuns administratoarea casei și confidenta în afaceri a negustorului. Ea i-a spus lui Ionel că ar fi trebuit să se facă preot.
În noaptea aceea, el și Karl Weiss, omologul său neamț, au ajuns la concluzia că războiul ăsta era o prostie. Începuse de la un asasinat într-un oraș care de atunci devenise celebru în toată lumea, Sarajevo. Dar dacă tot se ajunsese la război, ce puteau face ei ca preoți patrioți? Amîndoi au ajuns la concluzia că Dumnezeu nu se amesteca în războaie, dar că rostul lor era să-l implore să-și coboare atenția asupra trupelor pe care ei doi le îmbărbătau înainte de lupte. Weiss nu era convins că victoriile regimentului său aveau vreo legătură cu rugăciunile sale fierbinți, la fel cum și Nițu a acceptat că poate nu era un intermediar între Bunul Dumnezeu și acea parte a armatei române din care făcea parte. Au stabilit un armistițiu între ei doi. Popa Nițu s-a întors la București, îmbrăcat în odăjdiile sale, căci valiza lui cu haine dispăruse. Asta l-a ajutat să nu meargă pe jos, dar nu să-și scape uniforma bisericească de daunele prafului și ale noroaielor prin care a fost silit să treacă cu piciorul după ce a fost eliberat.
Cînd s-a văzut la București, popa Nițu ar fi vrut să predice împăcarea între neamuri, dar ce împăcare putea fi aceea cînd ai lui erau ocupați de ai lor? Drept care acum devenise popă combatant pe ascuns, deși știa că ocupanții nu l-ar mai fi cruțat și de această dată. Așa că, în ciuda faptului că domnul Tiberiu ardeleanul era ortodox papistaș, s-a împrietenit cu el. În ultima vreme, însă, prietenul lui cărturar își pierduse încrederea în viitorul în care sperau amîndoi, că țara lor ocupată avea să fie din nou liberă. Or el, chiar dacă nu stăpînea greaca veche și latina ca mult mai învățatul Tiberiu, era convins că Cel de Sus n-avea să-i lase de izbeliște pe credincioșii săi care ajunseseră sub ocupația altor credincioși, care se făceau vinovați însă de cîteva dintre cele șapte păcate capitale.
Dar marea lui temere era că Tiberiu ar fi putut face vreo nesăbuită nefăcută, fiindcă avea păcatul trufiei de a-și închipui că el, cu gîndirea lui, știa mai bine ce urma să ni se întîmple decît plănuia Cel de Sus. Iar Tiberiu credea că românii aveau să rămînă o nație ocupată pe care nemții aveau s-o vampirizeze și de puteri, și de bărbăție, așa cum și făceau de cînd ne ocupaseră. Iar el, ca patriot, nu putea accepta una ca asta. Dar dacă nu putea accepta, ce avea de gînd Tiberiu? Să-și facă și el felul ca pițigoii despre care se spunea că se sinucid dacă ajung în colivie?
(Toate personajele neatestate istoric ale acestui serial au fost persoane reale, a căror viață și moarte pot fi dovedite prin actele lor de botez și prin certificatele de deces care au rămas de pe urma lor. Schimbările de nume, din motive care țin de voința autorului, vor fi dezvăluite la sfîrșitul întîmplărilor prin care au trecut, între anii 1900 și 1920.)
Proiect susținut de Primăria Municipiului București prin AMPT
