Marea speranță a bucureștenilor, dar și a celorlalți români aflați sub ocupație în timpul primului război mondial a fost să-și recîștige libertatea. Ce au însemnat pentru locuitorii Capitalei perioada cît au fost prizonieri în orașul lor, victoria asupra ocupanților și mai ales momentul augural al Unirii, în acest serial despre oamenii obișnuiți, politicienii și lumea acelei vremi.
Domnul Brătianu nu credea în minuni, deși de cîteva luni încoace asta și-ar fi dorit. Se văzuse cu Vodă ceva mai devreme și amîndoi ajunseseră la concluziunea că nemții, chiar dacă se retrăgeau acum în Franța, erau mai tari decît puterile Antantei. Așa că speranțele lor că nemții își vor retrage trupele din România pentru a-și acoperi găurile de pe frontul de Vest nu se îndepliniseră.
Regele făcuse un calcul, cu liniștea lui de filatelist. Nemții și aliații lor nu mai puteau ține frontul multă vreme. Erau mai puțini decît franco-englezii, cărora li se adăugaseră și americanii. Dar chiar și Brătianu accepta argumentul lui Ferdinand că trupele germane erau mai bine instruite decît armatele Antantei. Și dacă luau în calcul că un soldat neamț făcea cam cît trei dintre ceilalți, reieșea că retragerea germanilor era pregătirea unei lovituri nimicitoare pentru franco-englezi, cu americani cu tot.
Iar dacă asta s-ar fi petrecut în Vest, lor nu le-ar mai fi rămas, aici, decît să termine cu rezistența din Moldova și să accepte că refugiul de la Iași fusese o imensă prostie. Adică Vodă ar fi trebuit să bată din călcîie în fața nemților și să recunoască, umilit, că făcuse o gravă greșeală cînd se aliase cu Antanta. Brătianu îi spusese Regelui că, la un caz de ceva, Majestatea Sa nu va fi supus unei asemenea umilințe. El va lua asupra sa întreaga răspundere. Ferdinand i-a replicat că asta ar fi fost o umilire și mai tare pentru El. Căci El era comandantul oștirii. În timpul acelei întîlniri secrete, Regina a intrat peste ei. În Germania sînt greve! le-a spus. Primise vestea asta de la o persoană de încredere de la Berlin. Brătianu i-a zis că știa și el asta. Cîteva zeci sau sute de nemulțumiți ieșiseră în stradă, strigînd că voiau o republică ca-n Rusia.
Regina l-a înghețat cu privirea: nu erau cîteva sute, ci cîteva zeci de mii cei care protestau! Iar dacă Brătianu se lua după ce scriau ziarele cenzurate de la Berlin, ar fi fost mai bine să-și caute alte surse de informare. Fostul premier al României nu și-a permis să-i dea o replică Reginei, dar s-a uitat la Ferdinand sperînd că Regele îi va spune doamnei sale că bate cîmpii. Or, Nando a întrebat-o pe Maria cît de serioase erau știrile ei. Total serioase! Regele s-a întors către el. Brătianu a răspuns întrebării nerostite a Regelui că, dacă M.S. Regina avea asemenea știri, el nu-și permitea s-o contrazică. La care Maria s-a uitat din nou la Brătianu, cu o privire pe care n-o știa decît el, încît în loc s-o țină pe-a lui, fostul premier a admis că M.S. Regina avea informații mai precise decît el. Cînd a ieșit de la Rege, Brătianu i-a spus secretarului său că în Germania se petrecuse o minune. El, unul, nu credea în grevele prostimii, chiar dacă și nemții de rînd știau carte. Prostimea nu știa decît să se revolte, ca la noi, în 1907, cînd dacă ar fi fost pusă de la început armata pe țărani, n-ar fi fost nici o răscoală. Căci el, ca boier, chiar dacă era liberal, își cunoștea țăranii de pe moșie. Erau o turmă nenorocită care o lua razna cînd ieșea din vorba boierului.
În ziua următoare, Regele i-a convocat în secret pe toți politicienii de la Iași. I-a anunțat că voia să-i împroprietărească pe țărani cu pămînt și că voia să le acorde și drept de vot. Știindu-l pe Rege, Brătianu nu s-a îngrijorat. Lui Nando i se făcuse frică să nu-și piardă tronul, dacă nemții ar fi cîștigat războiul. Fiindcă dacă ar fi încercat să le dea pămînt țăranilor din moșiile boierești vechi de secole și ar mai fi vrut și să treacă prin Parlament, după război, o lege prin care să le dea drept de vot tuturor neisprăviților, atunci chiar că și-ar fi pierdut tronul.
(Toate personajele neatestate istoric ale acestui serial au fost persoane reale, a căror viață și moarte pot fi dovedite prin actele lor de botez și prin certificatele de deces care au rămas de pe urma lor. Schimbările de nume, din motive care țin de voința autorului, vor fi dezvăluite la sfîrșitul întîmplărilor prin care au trecut, între anii 1900 și 1920.)
Proiect susținut de Primăria Municipiului București prin AMPT
