Marea speranță a bucureștenilor, dar și a celorlalți români aflați sub ocupație în timpul primului război mondial a fost să-și recîștige libertatea. Ce au însemnat pentru locuitorii Capitalei perioada cît au fost prizonieri în orașul lor, victoria asupra ocupanților și mai ales momentul augural al Unirii, în acest serial despre oamenii obișnuiți, politicienii și lumea acelei vremi.
În pofida răcelii care-l încerca de cîteva zile,Tiberiu s-a suit dimineața în tren, cînd încă nu se luminase de ziuă, să ajungă la Alba Iulia, deși Vasilica îi spusese să stea acasă, ca să nu dea în vreo boală mai rea. Ea ar fi vrut să meargă acolo, în locul lui, dar o așteptau pacientele, printre care și două femei care urmau să nască. Tiberiu i-a spus însă că el nu putea lipsi de la Alba Iulia, chiar dacă ar fi trebuit să ajungă acolo pe targă. Vasilica îl înțelegea. Dacă la Alba Iulia se făcea o adunare pentru Unire, cum ar fi putut el să lipsească? Însă dacă pe drum Tiberiu s-ar fi îmbolnăvit și mai rău, că oricum avea temperatură și tușea? El i-a spus că îl așteaptă Ardealul care avea să-l vindece cu aerul de-acolo de boala lui de București. Ceea ce nu-i spusese Tiberiu era că patrioții din București luau și ei același tren.
S-a întîlnit cu patrioții pe peronul Gării de Nord. Își luaseră și ei merinde pentru drum și ca să le ajungă cît ar fi stat la Alba Iulia. Nu era treaba lor să voteze în Ardeal pentru Unire, dar nici că puteau sta acasă la un asemenea eveniment capital. Toți aprobaseră, unanim, o moțiune prin care Bucureștiul susținea Unirea. Față de cîți fuseseră la început, doar vreo 17 căuzași, acum erau 627, unul și unul. Negustori, profesori, avocați, jurnaliști și meseriași cu dare de mînă. Ba chiar alături de ei apăruseră și ceferiști, dintre care unii erau mecanici de locomotivă, iar alții impiegați de mișcare sau șefi de tren.
Vasilica avea, la rîndul ei, o lungă listă de femei care s-ar fi dus și ele la Alba Iulia, chiar dacă n-aveau drept de vot. Dar măcar să fie acolo, dacă se vota Unirea. Văduve de război, mame înlăcrimate și logodnice cărora le muriseră logodnicii pe front. Ba chiar și femei ușoare care se încurcaseră cu nemții în timpul ocupației și care acum voiau să se spele de păcate. Trenul nu avea prea multe vagoane, Tiberiu numărase nouă în Gara de Nord, dar aveau să i se adauge altele, la Ploiești și la Brașov, încît i se mai pusese o locomotivă, ca să poată trage cele 16 vagoane ale garniturii, fără să întîrzie pe drum.
Patrioții au ținut pe drum momente de reculegere pentru confrații lor care fuseseră omorîți de nemți. Apoi, dacă tot gustaseră din țuica pe care și-o luaseră cu ei, au început să cînte arii patriotice. Cînd unul dintre ei a propus, dincolo de Brașov, să se cînte „Deșteaptă-te, române!“, Tiberiu i-a spus că nu mai era cazul. Totuși, patrioții l-au contrazis: pînă nu ne vedeam cu sacii în căruță ar fi trebuit ca și acest cîntec să fie cîntat mai departe, plus că suna la fel de bine ca „Marseieza“.
A doua zi, pe cîmpul de lîngă Alba Iulia, Tiberiu obosise să numere cîți oameni erau acolo. Îi recunoștea după accent care de pe unde venea. Mai erau acolo sași, dar și sîrbi care voiau unirea cu România. Ungurii lipseau. Dar ce-ar fi putut face, se gîndea Tiberiu, când Ardealul lor avea să devină Ardealul nostru, adică nu numai al lor, ca pînă acum.
În uralele mulțimii care voia unirea cu țara, Tiberiu s-a trezit că cineva încerca să-l prindă de mînă. Mai întîi s-a tras înapoi. După care s-a întors cu fața către persoana cu pricina. Vasilica i-a spus că de-abia îl găsise în mulțime. Era îmbrăcată în hainele lui și împreună cu ea mai erau cîteva femei travestite în bărbați, care nu voiau să scape marea adunare de la Alba Iulia. Apoi, el și Vasilica s-au ținut de mînă în timp ce la tribună se perindau vorbitorii. După ce s-a terminat manifestațiunea, Vasilica i-a spus că adusese cu ea cîteva femei însărcinate și alte cîteva gata să nască pentru ca pruncii lor să iasă în lume într-o țară la care noi nici nu visarăm. Pînă atunci însă, cînd a contemplat-o pe Vasilica, Tiberiu a observat că sarcina ei începuse să se cunoască. Dar cum mulțimea se apucase să cînte imnul „Trăiască regele, în pace și onor!” a strîns-o mai tare pe Vasilica de mînă, în timp ce cîntau și ei imnul, ca toți ceilalți care-l știau.
Cînd mulțimea s-a risipit, Tiberiu și Vasilica s-au dus să-i aclame pe marii oameni care se adunaseră la cercul militar din oraș pentru a pune la cale Unirea, în detalii. Oricît era de fericit, Tiberiu se întreba însă dacă această declarată unire avea să fie acceptată și de puterile mai mari, cele care hotărau în tratate soarta Europei. Dar cînd o vedea pe Vasilica frumoasă și cu vino-ncoa, așa cum nu mai fusese de mult timp, Tiberiu era sigur că Unirea de pe cîmpul de lîngă Alba Iulia avea să rămînă în picioare.
(Toate personajele neatestate istoric ale acestui serial au fost persoane reale, a căror viață și moarte pot fi dovedite prin actele lor de botez și prin certificatele de deces care au rămas de pe urma lor. Schimbările de nume, din motive care țin de voința autorului, vor fi dezvăluite la sfîrșitul întîmplărilor prin care au trecut, între anii 1900 și 1920.)
Proiect susținut de Primăria Municipiului București prin AMPT
