Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

București, marea speranță Episodul 53: Fotograful, Regina și doamna ei de onoare

Zoom București, marea speranță Episodul 53: Fotograful, Regina și doamna ei de onoare

Marea speranță a bucureștenilor, dar și a celorlalți români aflați sub ocupație în timpul primului război mondial a fost să-și recîștige libertatea. Ce au însemnat pentru locuitorii Capitalei perioada cît au fost prizonieri în orașul lor, victoria asupra ocupanților și mai ales momentul augural al Unirii, în acest serial despre oamenii obișnuiți, politicienii și lumea acelei vremi.

După ce fusese mulți ani fotograf de „nunți, botezuri, ocasiuni festive etțetera” – prin acest etțetera înțelegînd și înmormîntări, pe care nu le menționase, din superstiție, în cartea sa de vizită, Marcel Papazu spera să devină fotograf al Curții Regale. Ca să-și cumpere aparatele cu care făcea poze, tînărul candidat la această onoare își vînduse pogoanele de pămînt moștenite de la părinți.

Papazu făcuse fotografii și pe front. Pentru asta primise haină militară, deși era scutit de serviciul datorat patriei din cauză că avea un picior mai scurt, stîngul, sau, cum spunea el, la o țuică, piciorul său drept se lungise mai mult decît stîngul, dintr-o neînțelegere între ele două. Armata avea fotografii ei, dar cînd Papazu se prezentase voluntar să facă poze pe front, fusese dat la ziar, cu poză, ca model de patriotism.

Moașa Vasilica îl știa din mahala, unde i se zicea Șchiopîrlanul. Îi făcuse și ei cîteva fotografii, pe care i le adusese acasă într-un plic și, cînd îl întrebase cît o costă, Marcel i-a zis că ar fi vrut să i le dea cadou, doar cu rugămintea să le arate doamnelor cu dare de mînă pe care le vizita. Moașa i-a spus că ea nu se ducea în vizite ca să-și arate pozele pacientelor ei. I-a plătit Șchiopîrlanului trei sferturi din cît achitase și la fotograful Curții Regale pentru pozele de familie pe care le făcuse în atelierul acestuia. Mai mult ca să scape de insistențele lui obraznice, dar pozele i-au plăcut, după ce s-a uitat din nou la ele de una singură. Una dintre ele îi aducea aminte de poza ei de la cununia cu Tiberiu.

Din cînd în cînd, mai exact în zilele de duminică, moașa se privea mai lung în oglindă și vedea că pe chipul ei, pe care-l știa neted, apăruseră tot soiul de cute și de linii ciudate – pe frunte, la coada ochilor și lîngă gură, mai ales în colțurile gurii, care-i schimbaseră înfățișarea, din fata care fusese, într-o femeie ce începuse să îmbătrînească. Or, în pozele pe care i le făcuse Șchiopîrlanul, cu aparatele lui nemțești, fruntea ei, obrajii și colțurile gurii aveau netezimea pe care o știa din pozele primei sale tinereți. Așa că le-a pus într-unul dintre buzunarele genții sale cu burduf în care își păstra instrumentele.

Vasilica îl știa pe Marcel de pe la petrecerile de botez, unde apărea nechemat, și de la nunțile unde ea și Tiberiu erau nași. Uneori, Șchiopîrlanul era dat afară de la aceste petreceri, în pofida prestigiului pe care-l avea în mahala aparatul lui de fotografiat negru, nemțesc. Unii ziceau că Marcel le putea deochea cheful. Dar pînă și ăștia erau de acord după aceea că pozele lui erau mai bune decît cele ale fotografilor aduși pe bani mulți să le facă și instantanee, bașca pozele din atelier. Cînd Curtea Regală, liberalii și alți oameni de vază au plecat la Iași, ambițiosul Marcel s-a dus și el după ei, cu două valize. În cea mică și-a cărat hainele, iar în cea mare sculele lui de fotograf. Aparatele de pozat și le atîrnase de gît, să nu se strice.

Ziarele de la Iași l-au menționat, la început, sub numele de Marcel Șchiopîrlanul, fotograful soldat voluntar. Apoi i-au publicat pozele cu Regele și cu Regina, cu domnul Brătianu și cu generalul Berthelot. Dar cele mai tari dintre ele au fost pozele pe care le-a făcut la Mărăști și la Mărășești, dintre care una, cea cu soldații înainte de atac, a ajuns și în ziarele din Franța, iar de acolo și în cele englezești. Armata l-a felicitat, dar nu i-a dat nici un ban, Regele nici atît. Singura care i-a înmînat doi bani de aur, la spitalul din Iași cu răniți și cu bolnavi de tifos, a fost Regina, care trimisese în străinătate pozele pe care i le făcuse și îi menționase scrupuloasă porecla, „Schioparlanul”. Ar fi putut el spera să fie fotograful Casei Regale? întrebase Marcel. Regina dăduse din cap că da. A doua zi, însă, un locotenent venise să-i spună, în camera de hotel în care stătea Marcel, că Majestatea Sa nu voia ca el, Șchiopîrlanul, să-și adauge titlul de fotograf al Casei Regale, pentru a nu stîrni confuzii. Casa Regală avea fotograful ei de la București, așa că nu putea încredința acest titlu altcuiva, fără să stîrnească păreri că Majestățile Lor pierduseră legătura cu Capitala țării.

Atunci, Marcel și-a distrus mai multe plăci fotografice, inclusiv pe aceea în care Regina îl săruta pe frunte pe un soldat care murise în spital. Așa că a doua zi, cînd Majestatea Sa i-a trimis vorbă printr-o doamnă de onoare, una Procopiu, să-l întrebe unde era fotografia, Șchiopîrlanul i-a răspuns că el nu era fotograful Casei Regale, ca să aibă grijă de toate pozele pe care i le făcuse Reginei. În schimb, i-a făcut trei fotografii doamnei de onoare în camera lui de hotel, pe care i le-a dus după două zile, într-unul dintre plicurile lui pe care avea tipărit numele și capacitățile sale fotografice. Doamna Procopiu a fost chiar mai generoasă decît Regina la vederea pozelor în care îi dispăruse negul de pe față, iar buzele ei subțiri se îngroșaseră, așa cum ar fi vrut ea să fie. I-a dat trei bani de aur și l-a asigurat că el va fi singurul fotograf pe care-l va mai ruga s-o pozeze. Din păcate, fotograful s-a sinucis. Cică de părere de rău că, după ce făcuse poze la Alba Iulia, cînd cu Marea Adunare, i se furase, în trenul spre București, geamantanul în care ținea neprețuitele lui negative ale instantaneelor ce le făcuse acolo.

(Toate personajele neatestate istoric ale acestui serial au fost persoane reale, a căror viață și moarte pot fi dovedite prin actele lor de botez și prin certificatele de deces care au rămas de pe urma lor. Schimbările de nume, din motive care țin de voința autorului, vor fi dezvăluite la sfîrșitul întîmplărilor prin care au trecut, între anii 1900 și 1920.)

Proiect susținut de Primăria Municipiului București prin AMPT

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

bt
Editoriale
  • Limbă dulce, cur viclean, caracter de est-german

    18 iunie 2019

    De la „Ține, țațo, curu’ zvelt”, subversivul șlagăr pe care Maria Tănase l-a cîntat în timpul războiului la o petrecere dată de Manfred von Killinger, ambasadorului Germaniei la București, pînă […]

  • Riscul mersului pe Barna

    18 iunie 2019

    Sub coordonarea unuia dintre foștii căprari ai poliției politice a fost pus pe piață un sondaj în care Dacian Cioloș îl zdrobește pe Dan Barna în competiția internă pentru candidatura […]

  • O broască râioasă pentru fiecare

    18 iunie 2019

    Nicolae Titulescu a declarat, la un moment dat: „Când am acceptat urcușul în politică, am acceptat ca în fiecare dimineață să înghit pe stomacul gol o broască râioasă“. Nu discutăm acum gusturile gastronomice ale […]

  • Cîți meleșcani încap într-un Iohannis

    11 iunie 2019

    Estonia s-a transformat în Vestonia după scorul de maidan cu care a învins România la cel mai important sport politic practicat pe terenul organizațiilor mondiale: “Tragerea sforilor prin spatele adversarului […]

  • Arta iubirii politice

    11 iunie 2019

    La început, fiindcă moștenea direct averea politică a PCR, partidul lui Ion Iliescu a trebuit să împartă democrația cu cei care moșteniseră vechea Securitate. A fost ceea ce s-ar putea […]

bt
Ultimele articole
romania100