Marea speranță a bucureștenilor, dar și a celorlalți români aflați sub ocupație în timpul primului război mondial a fost să-și recîștige libertatea. Ce au însemnat pentru locuitorii Capitalei perioada cît au fost prizonieri în orașul lor, victoria asupra ocupanților și mai ales momentul augural al Unirii, în acest serial despre oamenii obișnuiți, politicienii și lumea acelei vremi.
La București apăreau din nou ziarele interzise în timpul ocupației. Mai ales ziarul popular Universul. Dispăreau peste noapte firmele nemțești de care fusese plin orașul, iar polițiștii erau cît se poate de discreți în aparițiile lor publice, să li se uite relațiile bune cu nemții. Femeile de stradă care învățaseră nemțește ca să se înțeleagă cu clienții lor străini în uniforme, acum ieșeau să-și facă meseria cu bentițe tricolore prinse de rochii sau, cele mai discrete, cu jartiere în culorile patriei. Cîrciumile n-aveau atîta băutură cîtă ar fi consumat bucureștenii, iar în tramvaie se înghesuia lumea din nou, ca înainte de reglementarea nemțească, cea prin care se interzicea accesul în tramvaie peste numărul de persoane admis. Atîția pe scaune și atîția în picioare. Dar mai ales birjele nu mai aveau loc de mușterii, dintre care unii se luau la ceartă, care să se suie în ele. Muscalii își împodobiseră și ei bicele cu panglici tricolore. Pînă și dricurile purtau asemenea panglici, legate de gîtul cailor, ca niște cravate.
În ziua aceea, bucureștenii erau fripți să afle ce se întîmpla la Alba Iulia. Așa că ziarele apăreau și în cîte o pagină, din oră în oră, prin care îi țineau la curent pe cititori despre ultimele noutăți.
La Alba Iulia, Tiberiu simțea că ar fi trebuit să-și pună condeiul la treabă, chiar dacă îi disprețuia pe jurnaliști. Era de datoria lui să scrie ce se întîmpla aici, unde se punea la cale Unirea. Așa că, înainte să plece din București, se înțelesese cu cei de la Universul să le trimită corespondențe telegrafice, cu ultimele noutăți de la fața locului. Dar cînd se retrăgea să scrie, pe genunchi, Tiberiu se trezea că, în afară de fraze generale, n-avea despre ce. În afară de „Mare entuziasm popular”, „Ardeleni dornici de unire cu țara”, „Discursuri înflăcărate ale marilor unioniști din Ardeal și din Basarabia” nu-i ieșea nici o propoziție mai acătării. Asta în timp ce reporterașii dădeau fuga la telegraf. Despre ce scriau ăștia, cînd nici măcar discursurile celor care se perindau la tribună nu se auzeau bine, iar cei din mulțimea adunată acolo nu spuneau decît vorbe cu care el n-avea ce face, căci toate sunau la fel? Ba vreo cîțiva dintre participanți l-au luat la rost întrebîndu-l dacă nu era agent unguresc, de-i tot trăgea de limbă.
Cînd s-a înnoptat, Tiberiu era fericit, dar tot nu-și găsea cuvintele. Așa că a trimis telegrafic la București cele cîteva fraze pe care le scrisese, la care a adăugat: „Mulțime uriașă despre care nu se știe unde va fi găzduită în oraș”. Apoi, Tiberiu s-a retras la hotel împreună cu Vasilica și, în noaptea aceea, amîndoi nu s-au gîndit că patul scîrțîia dîndu-i de gol, ci și-au văzut de treaba lor amoroasă cu aprindere, în numele unirii, chiar dacă Vasilica îi spunea din cînd în cînd să n-o facă să lepede tocmai fructul unirii lor și al patriei.
Cînd s-au întors la București, orașul părea să fi uitat de Unire. Revenise la treburile sale zilnice. Doar că dispăruseră toate firmele nemțești din oraș, de parcă n-ar fi fost. Iar la Capșa apăruseră zugravi și diverși alți meseriași care se apucaseră să repare localul. Altfel, însă, Capitala părea să fi intrat într-o convalescență, aidoma unui bolnav care încă nu-și dădea seama că îi trecuse boala. Cînd Tiberiu s-a dus la Universul, să afle ce se întîmplase cu corespondența lui de la Alba Iulia, i s-a răspuns că nu mai interesase ziarul, ca știre.
Drept care Tiberiu s-a dus la tipografia ziarului și a publicat, pe o singură foaie și pe banii lui, reportajul său care nu încăpuse în ziar. Corespondență specială de la Alba Iulia. Foaia s-a vîndut ca pîinea caldă, doar că Tiberiu a observat de-abia după aceea că numele lui lipsea de pe pagina tipărită. Mai întîi, să moară de necaz, apoi, cum l-a consolat Vasilica, patrioții și ea știau că el era autorul foii volante despre Unire.
(Toate personajele neatestate istoric ale acestui serial au fost persoane reale, a căror viață și moarte pot fi dovedite prin actele lor de botez și prin certificatele de deces care au rămas de pe urma lor. Schimbările de nume, din motive care țin de voința autorului, vor fi dezvăluite la sfîrșitul întîmplărilor prin care au trecut, între anii 1900 și 1920.)
Proiect susținut de Primăria Municipiului București prin AMPT
