Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

București, marea speranță Episodul 58: Pe covor

Zoom București, marea speranță Episodul 58: Pe covor

Marea speranță a bucureștenilor, dar și a celorlalți români aflați sub ocupație în timpul primului război mondial a fost să-și recîștige libertatea. Ce au însemnat pentru locuitorii Capitalei perioada cît au fost prizonieri în orașul lor, victoria asupra ocupanților și mai ales momentul augural al Unirii, în acest serial despre oamenii obișnuiți, politicienii și lumea acelei vremi.

Noul prim-ministru, domnul Brătianu, trimisese trăsura după Vasilica, la șase dimineața. Un polițist o trezise din somn după ce pătrunsese în casă bătînd la ușă numai de formă. Pe nepoata preferată a domnului Brătianu o apucaseră durerile facerii. Moașa mai fusese pe la ea cu o săptămînă în urmă. Era o fată zdravănă. Brunetă și înăltuță, își ducea bine sarcina. Vasilica îi pipăise burta. Copilul se întorsese cu capul în jos, așa că ne putem aștepta la o naștere lipsită de griji! Ceea ce nu-i spusese moașa, ca să nu intre fata la idei, era că i se părea copilul cam mare. Așa că subliniase în carnetul ei numele tinerei Brătience.

A mîncat ceva la repezeală și s-a suit în trăsură. Încă era frig dimineața, dar polițistul care o însoțea i-a dat o pătură să se învelească. Cei doi cai, mari, cu hamuri din piele scumpă, lucitoare, au pornit la trap. Surugiul de pe capră îi stăpînea din hățuri, cît să n-o ia la galop. Moașa își pusese la picioare geanta pîntecoasă cu burduf în care își ținea instrumentele, printre care era și forcepsul, pe care n-avea ochi să-l vadă. Dacă ajungea să-l folosească, în loc să-și vîre delicat mîinile în chestia femeii, pentru a-l ajuta pe copil să scoată capul în lume, trebuia să aibă grijă ca nu cumva să-l strîngă prea tare, căci se deformau oasele moi ale capului. Și chiar dacă nou-născutul rămînea în viață, cînd creștea, ori că nu-l prea ajuta mintea, ori că, mai rău, o cam lua razna. Așa că Vasilica prefera să le lase pe femei să se chinuie să nască, pînă să vîre forcepsul în ele. Acum, moașa spera că nepoata premierului avea mușchii locali suficient de puternici încît să împingă copilul la lumină. Părea o femeie puternică. Dar nu puteai ști niciodată.

Tînăra nepoată a domnului Brătianu o aștepta întinsă în pat și, după ce i-a povestit prin ce trecuse pînă să vină ea, Vasilica a început să se aștepte la o zi lungă. În altă încăpere, o pendulă anunța că se făcuse ora șapte dimineața, ceea moașa a scris în agendă, cu creionul. În încăpere mirosea a camfor și a ulei de trandafiri, încît ea s-a dus să deschidă ferestrele, cu de la sine putere, ca să respire pacienta ei aer curat, în chinurile care o așteptau.

La intrarea în casă o întîmpinase premierul însuși, șeful acestei numeroase familii, care îi sărutase galant mîna. Vasilica auzise despre el și de bine, și de rău. De bine, că avea grijă de familia lui și că se gîndea la țară cu tot atîta devotament ca la ai lui. De rău, că putea fi încăpățînat și uneori nemilos, cu toate că nu-și pierdea niciodată cumpătul. O strînsese de mînă cu înțeles, cînd i-a sărutat-o: auzise cuvinte frumoase despre ea, ceea ce aproape că a făcut-o pe Vasilica să i se înmoaie picioarele de emoție. Domnul Brătianu s-a suit apoi în aceeași trăsură care o luase pe ea de acasă, în timp ce polițistul fugea după el cu paltonul.

Cît s-a spălat pe mîini la un lavoar, Vasilicăi i-a trecut emoția și și-a adus aminte de vorbele moașei-șefe care o școlise la Budapesta: „Cînd nasc, nu e nici o deosebire între o contesă și o slujnică”.

Vasilica s-a așezat pe un scaun lîngă patul femeii și a sfătuit-o că, dacă îi venea să tragă pîrțuri, să nu se sfiască din cauza ei. Unei femei obișnuite i-ar fi spus să dea bășini cît poate, nu să se abțină de rușine. Cînd pe nepoata domnului Brătianu a luat-o un nou val de dureri, de-a trecut-o nădușeala, moașa i-a tamponat fruntea cu o batistă și a îndemnat-o să se gîndească la ceva frumos. Alteia i-ar fi zis să-și aducă aminte cum se simțea cînd îi plăcea ce-i făcea bărbatul în pat.

După cîteva ore, copilul a scos capul, apoi au început să-i apară și umerii, în timp ce nepoata premierului urla de durere. Vasilica o îndemna, strigînd, să se sforțeze, pregătită să primească copilul între palme, și țipa “Iștenem”, ca moașa-sefă de la Budapesta. După ce a spălat copilul, un băiat, și l-a pus lîngă mamă, Vasilica a simțit că o taie ceva în burtă. S-a întins pe covorul din cameră și a strigat la femeia care aducea apă caldă și cîrpe curate să vină lîngă ea. Vasilica și-a tras singură chiloții de pe ea. Apoi au luat-o din nou durerile, deși ar mai fi trebuit să treacă o lună pînă atunci. A început să strige din nou “Iștenem”, acum pentru ea, strîngînd din dinți. Slujnica țipa și ea, o îndemna să se screamă, iar nepoata lui Brătianu îi dădea, din pat, sfaturile pe care ea i le servise ceva mai devreme și i-a spus să se întindă în pat lîngă ea. Pînă să se ridice de pe covor, Vasilica a simțit din nou cumplitele dureri ale facerii, încît a rămas acolo în timp ce copilul ieșea din ea. Cînd slujnica i l-a arătat, un băiat, moașa a învățat-o cum să-i lege buricul și a luat-o cu leșin. S-a trezit în altă încăpere, într-un pat, cu plodul lîngă ea. Și-a scos un sîn la vedere, să-i dea să sugă, cuprinsă de o fericire care nu semăna cu cele dinainte, cînd mai născuse. Nu se mai jena că din ea, femeie cu copiii mari, mai ieșise unul, chiar dacă mai devreme de termen. Copilul o sugea pofticios, așa cum Vasilicăi nu i se mai întîmplase de 19 ani.

(Toate personajele neatestate istoric ale acestui serial au fost persoane reale, a căror viață și moarte pot fi dovedite prin actele lor de botez și prin certificatele de deces care au rămas de pe urma lor. Schimbările de nume, din motive care țin de voința autorului, vor fi dezvăluite la sfîrșitul întîmplărilor prin care au trecut, între anii 1900 și 1920.)

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
  • Poate fi un orbete președinte de țară?

    20 august 2019

    Klaus Iohannis a pierdut ocazia de-a juca o scenetă biblică pe țărmul Mării Negre fiindcă, dacă s-ar fi aplecat asupra soldățelului american leșinat și l-ar fi cărat în brațele-i vînjoase […]

  • Președintele armatei moarte

    20 august 2019

    Marți, 20 august, peluza Casei Albe va duce iar povara președintelui Iohannis. Sînt fire de iarbă care au avut norocul să geamă sub pantofii unui Macron, unui Netanyahu, unei Merkel […]

  • Politiciene disperate

    20 august 2019

    Ne îndreptăm, cu pași mari, spre momentul în care va fi aproape obligatoriu ca politica să fie condusă de către femei. Dintr-un domeniu eminamente patriarhal, politica tinde să devină tărâmul […]

  • “Întîmplări din irealitatea imediată”

    13 august 2019

    Aflînd că pușcăriile românești sînt mari producătoare de scriitori bine furajați, o editură newyorkeză i-a făcut domnului Gheorghe Dincă o ofertă de nerefuzat pentru publicarea unui bestseller memorialistic cu titlul […]

  • Planul Marshall pentru săraci

    13 august 2019

    America și Occidentul european trag fără chef de o căsnicie obosită, împovărată de ani și de plictiseală. Duși sînt anii logodnei, cînd generalul Marshall a descălecat la Paris din spinarea […]