Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

București, marea speranță Episodul 64: Eliberarea trădătorilor

Zoom București, marea speranță Episodul 64: Eliberarea trădătorilor

Marea speranță a bucureștenilor, dar și a celorlalți români aflați sub ocupație în timpul primului război mondial a fost să-și recîștige libertatea. Ce au însemnat pentru locuitorii Capitalei perioada cît au fost prizonieri în orașul lor, victoria asupra ocupanților și mai ales momentul augural al Unirii, în acest serial despre oamenii obișnuiți, politicienii și lumea acelei vremi.

Tiberiu nu mai avea somn, să fi fost vreo lună, nopți numărate. Se trezea la cinci dimineața și se dădea jos din pat, la lumina candelei din perete. Vasilica sforăia, întoarsă spre marginea ei de pat. Ori că-l trezea sforăitul ei, ori că mai degrabă îl tăia bășica udului, de dădea fuga în cămeșoiul de noapte și în papuci la umblătoare, asta dacă nu se oprea în dreptul vreunui pom, că nu se mai putea ține. Mai era ceva, care-i dădea și de gîndit. Chestia lui, care dimineața era tare ca piatra, parcă se înmuiase. Or, răposatul taică-su, Ion dinspre Pădure, cum i se zicea pentru a fi deosebit de celălalt Ion, cel de lîngă Mureș, se lăuda în sat cu bărbăția lui care l-ar fi ajutat trufașă și la șaptezeci și trei de ani, dacă ar fi găsit pe cine s-o încerce de cînd murise Iulia.

Erau în sat două văduve încă dornice, dar astea umblau să se mărite din nou, ceea ce tatăl său nu mai putea. Se jurase că nu se va mai însura, după moartea Iuliei, care fusese mai tînără decît el cu zece ani, crezînd că și lui avea să-i vină sfîrșitul imediat după aceea, de suferință și de dorul ei. Dar mai cu o afacere cu lemne, mai cu o horincă la coasă, Ion dinspre Pădure se trezise că mai avea de ce trăi; și dacă n-ar fi căzut un copac peste el, cine știe cîți ani ar mai fi dus-o.

Lui Tiberiu nu-i venea să creadă că el, la nici cincizeci de ani, nu mai era cum fusese. Dacă ar fi fost din motiv că Vasilica dormea cu curul spre el, cum se gîndise mai întîi, tot nu înțelegea de ce chestia lui, care-l făcea să-și trezească nevasta din somn și înainte, pînă să se să lumineze de ziuă, cînd ea dormea tot așa, acum era mai mult moale decît pusă pe treabă. Asta i se întîmpla însă și în mijlocul zilei, cînd se întîlnea cu cîte o fată pricepută din Crucea de Piatră, care după ce o plătea cu o generozitate tot mai disperată își punea tot talentul la bătaie ca să-l ajute să-și trezească pilumul. Fără mare succes, deși Tiberiu își dădea categorice ordine de luptă.

De aici i se trăsese ideea că ajunsese la vîrsta memoriilor. Dar cum nu-și știa înzestrări scriitoricești, ci doar de erudit, se ducea, la Capșa, unde se întîlneau din nou scriitorii, sperînd să afle de la ei cum devine treaba cu scrisul cel scriitoricesc. Or, scriitorii tocmai despre asta nu prea vorbeau. Cei care veneau primii la Capșa comandau cîte un șvarț și confrații care se așezau la aceeași masă se apucau să-i foarfece pe cei care urmau să vină. Ultimul subiect de bîrfă era ardeleanul Liviu Rebreanu, care tocmai publicase un roman. Ce titlu era ăsta, Ion? Cîtă lipsă de imaginație! Chiar dacă îl pupau în dos criticii pe acest autoraș, ca să-i ridice în slăvi pe ardelenii cu care tocmai ne uniserăm. Și ce mare lucru scrisese acest Liviu Rebreanu? Că povestise ce pățise un țăran din Ardeal care o sedusese pe una din satul lui, ca să-i ia pămîntul de zestre și îi făcea alteia ochi dulci, ca să se tăvălească cu ea? Ce roman era aici ?!!

Cînd la Capșa începeau să apară scriitorii care scriau noaptea și cei care oricum nu erau matinali, lucrurile se schimbau. „Ce ziceți de romanul lui Rebreanu?”, voia să afle de la maestrul Ion Minulescu vreunul dintre interlocutorii săi de ocazie. „Să avem răbdare!”, le spunea poetul. După care începea și el să-l ia la forfecat pe ardeleanul care venise la București ca să învețe să scrie pe românește. Cît despre sfaturile literare pe care scriitorii și le dădeau unii altora, astea lipseau. Cînd, după prînz, apărea la Capșa și autorul romanului în discuție, întrebînd dacă venise și domnul Camil Petrescu, cel ce surzise pe front, Liviu Rebreanu era întîmpinat cu mare însuflețire de cei de la mese. Scrisese un mare roman!

Înalt și blonziu, cu un aer ușor năuc după cele doar cîteva ore de somn pe care și le îngăduise după ce-și petrecuse noaptea scriind, tînărul ardelean cerea o cafea tare, nu un șvarț pișăcios, apoi se informa despre știrile literare ale zilei și întreba, suplimentar, ce mai zicea domnul Nicolae Iorga. Părea că aștepta ceva din partea acestuia. Cînd a aflat că domnul Iorga ceruse Parlamentului, Guvernului și Tronului ca scriitorii care fuseseră băgați în pușcărie sub acuzația că pactizaseră cu ocupanții să fie eliberați, Liviu Rebreanu, pe a cărui față altfel nu puteai citi prea multe, a fost încîntat, chiar dacă nu era prieten cu domnul Iorga, ci cu ardelenii lui care veniseră la București înainte sau după unirea cu țara.

După marea intervenție a domnului Iorga, scriitorii care ajunseseră în pușcărie au fost eliberați, deși se știa că unii dintre ei, precum așa-numitul Tudor Arghezi, nu-l înghițeau pe acest cucuzel al patriei lărgite. Cînd au scris ziarele că fuseseră eliberați scriitorii condamnați pentru trădare, Tiberiu, care se pregătea să intre în stabilimentul din Crucea de Piatră, s-a răsucit pe călcîie cu Universul în mînă. A luat o birjă și s-a dus la Capșa să afle ce ziceau domnii scriitori despre acest eveniment.

(Toate personajele neatestate istoric ale acestui serial au fost persoane reale, a căror viață și moarte pot fi dovedite prin actele lor de botez și prin certificatele de deces care au rămas de pe urma lor. Schimbările de nume, din motive care țin de voința autorului, vor fi dezvăluite la sfîrșitul întîmplărilor prin care au trecut, între anii 1900 și 1920.)

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

romania100

Editoriale
  • O dramă liberală cu un naționalist de operetă

    19 martie 2019

    Ca un proxenet grijuliu care încearcă să-și mărite protejata obosită căzînd la învoială cu clientul, domnul Ludovic Orban i-a luat pentru a doua oară Partidului Liberal rochie de mireasă de […]

  • Marketing și duplicitate

    19 martie 2019

    Frumoasele mașini germane slujesc lăcomia unor grupuri de afaceri cu înclinații penale. Grupul Volkswagen, de pildă, “a minţit în mod repetat şi a înşelat investitorii, consumatorii şi autorităţile de reglementare, […]

  • Un om cărunt

    19 martie 2019

    Când a devenit Eugen Orlando Teodorovici arogantul grețos de azi? Cu câțiva ani în urmă se juca de-a tehnocratul PSD și îi citeai în ochi acea slugărnicie proprie birocraților de […]

  • În așteptarea cîinilor cu drept de vot

    12 martie 2019

    Călăuzit de farul partidului purtat pe umeri de PRM-istul Codrin Ștefănescu, Liviu Dragnea pare că suferă de orbul găinii dacă n-a sesizat că “lătrăii” din Călărași nu erau nici tineri […]

  • Depinde cum privești femeia oarbă

    12 martie 2019

    Cînd spunem “justiție”, spunem “politică”. Cu aerul că invocăm absolutul spunem, de fapt, povestea unui exces. Așa cum arată faptele, justiția e numele îmbunătățit al lăcomiei, al cruzimii și al […]

romania100