Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

București, marea speranță Episodul 66: Moruzov, Enescu și Zavaidoc

Zoom București, marea speranță Episodul 66: Moruzov, Enescu și Zavaidoc

Marea speranță a bucureștenilor, dar și a celorlalți români aflați sub ocupație în timpul primului război mondial a fost să-și recîștige libertatea. Ce au însemnat pentru locuitorii Capitalei perioada cît au fost prizonieri în orașul lor, victoria asupra ocupanților și mai ales momentul augural al Unirii, în acest serial despre oamenii obișnuiți, politicienii și lumea acelei vremi.

În ziua întoarcerii sale la București, domnul Brătianu s-a gîndit mai întîi că orașul ăsta îl trădase. După care, cu gîndirea lui de inginer, prim-ministrul a ajuns la concluzia că și el trădase Bucureștiul, atunci cînd plecase în refugiu la Iași. E drept că n-ar fi putut rămîne aici, cînd trupele Puterilor Centrale, mai exact nemții, se apropiau de București. Dar ce făcuse el ca premier sau ca liberal din Parlament, pînă să se ajungă aici? Înzestrase armata în cei doi ani în care țara își păstrase neutralitatea? Nu! Sau cel puțin n-o făcuse cum se cuvenea. Îi luase la bani mărunți pe generali și pe ministrul de Război ca să-i întrebe ce le lipsea? Nici asta n-o făcuse. Și-atunci de ce să-i acuze pe bucureșteni că se înhăitaseră cu ocupanții, în timp ce Casa Regală și Guvernul se retrăseseră la Iași?

Domnul Brătianu se aștepta ca Opoziția să-l întrebe ce făcuse cu tezaurul țării pe care-l trimisese la ruși și pe care rușii puseseră gheara de cînd îl dăduseră jos pe țarul lor. Își amintea de sfatul unora dintre bătrînii liberali, că în ruși, și ca aliați, nu-i bine să ai încredere. Și unde să fi trimis tezaurul? În Anglia nu se putea, că n-avea pe unde. În Franța, nici atît. Cît despre revoluția roșie din Rusia, nimeni nu crezuse în ea, nici chiar atunci cînd bolșevicii o făcuseră. Marile puteri ale Europei nu fuseseră în stare să-l scoată pe țar din mîinile bolșevicilor. Îl lăsaseră la cheremul lor. Se auzea că țarul fusese omorît, cu toată familia lui, într-un orășel din partea îndepărtată a Rusiei. Pentru domnul Brătianu nu era lucru de mirare că rușii își asasinaseră țarul. Nobilii de la curte începuseră cu acel țăran desfrînat Rasputin, care ajunsese favoritul lui Nicolae și al țarinei. Bolșevicii îl lichidaseră pe țar ca să scape de concurența lui politică. Întrebarea lui era cine avea să-i urmeze, ca să poată discuta despre recuperarea tezaurului. Or, cu acel Lenin, starostele bolșevicilor, nu stătea nimeni de vorbă dintre marile țări ale Antantei, chiar dacă el părea că va fi cîștigătorul războiului civil din Rusia. Regina Maria, care era rudă cu Nicolae și cu țarina, era mai întristată decît Regele de soarta lui Nicolae și a Alexandrei, dar îi spusesese prim-ministrului că ar fi trebuit să găsească o cale diplomatică pentru ca rușii să dea tezaurul înapoi, fiindcă războiul se încheiase. Dar cu cine să vorbești în Rusia, unde izbucnise un neiertător război civil?

Un oarecare Moruzov, lipovean care știa rusește, ca toți lipovenii, și avea relații în Rusia, venise la el să-i spună că acel Lenin avea toate șansele să devină noul țar al Rusiei, chiar dacă nu va mai avea același titlu ca Nicolae al II-lea. Brătianu l-a întrebat pe omul acestor informații dacă ar fi putut negocia cu acel Lenin ca să recapete tezaurul României. La care Moruzov i-a răspuns că România ar fi putut să-și ia tezaurul înapoi doar dacă rușii s-ar fi întors la vechea lor orînduire, ceea ce, după umila sa părere, nu avea să se mai întîmple.

După ce a stat de vorbă cu acel lipovean care se ocupase pînă atunci de tot soiul de turnătorii despre bulgari și despre ruși și s-a mai interesat despre hramul pe care-l purta, domnul Brătianu a decis că acest Moruzov trebuia să fie șeful spionilor și al celor care se ocupau de spioni în România. Dar cum se putea ca acest Moruzov, om lipsit de carte, să ocupe această funcție, nou inventată? l-a întrebat pe Brătianu ministrul său de Interne. La care Brătianu i-a spus ministrului său că el trebuia să-și bată capul cu amănuntele care-l priveau pe acest Moruzov. Așa că lipoveanul a rămas în funcția inventată pentru el, de șef al serviciului secret al țării.

Altfel, în București începuse să miroasă din nou a carnea și a cîrnații de pe grătarele cîrciumilor, iar un anume Theodor Theodorescu, supranumit Zavaidoc, cînta cu mare succes prin restaurantele care se redeschiseseră după război.

În timpul războiului, acest cîntăreț cu voce de aur, dar fără studii muzicale, însuflețise trupele române, la fel ca domnul George Enescu, la vioară. Zavaidoc, din propria lui inițiativă, domnul Enescu, după ce se întîlnise cu Regina, care-i dăduse, după o noapte de chibzuială, încuviințarea de a cînta pentru trupe. Căci ce-ar fi fost dacă geniul român al muzicii clasice s-ar fi molipsit de holeră sau de alte boli ale tranșeelor de care mai sufereau soldații români întorși de pe front? Domnul Brătianu era de părere că țara avea nevoie și de sacrificii. Regina îi răspunsese, aproape tăios, că țara avea nevoie și de viitor, totuși îi dăduse domnului Enescu încuviințarea să le cînte soldaților.

Acum, domnul George Enescu susținea concerte la Ateneul Român pentru elită, iar Zavaidoc le cînta bucureștenilor prin cîrciumi pînă noaptea tîrziu. Polițiștii și curvele care se dăduseră cu nemții în București îl aclamau și ei pe Zavaidoc cu lacrimi în ochi, îi raportase domnului Brătianu șeful serviciului secret.

(Toate personajele neatestate istoric ale acestui serial au fost persoane reale, a căror viață și moarte pot fi dovedite prin actele lor de botez și prin certificatele de deces care au rămas de pe urma lor. Schimbările de nume, din motive care țin de voința autorului, vor fi dezvăluite la sfîrșitul întîmplărilor prin care au trecut, între anii 1900 și 1920.)

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

romania100

Editoriale
  • O dramă liberală cu un naționalist de operetă

    19 martie 2019

    Ca un proxenet grijuliu care încearcă să-și mărite protejata obosită căzînd la învoială cu clientul, domnul Ludovic Orban i-a luat pentru a doua oară Partidului Liberal rochie de mireasă de […]

  • Marketing și duplicitate

    19 martie 2019

    Frumoasele mașini germane slujesc lăcomia unor grupuri de afaceri cu înclinații penale. Grupul Volkswagen, de pildă, “a minţit în mod repetat şi a înşelat investitorii, consumatorii şi autorităţile de reglementare, […]

  • Un om cărunt

    19 martie 2019

    Când a devenit Eugen Orlando Teodorovici arogantul grețos de azi? Cu câțiva ani în urmă se juca de-a tehnocratul PSD și îi citeai în ochi acea slugărnicie proprie birocraților de […]

  • În așteptarea cîinilor cu drept de vot

    12 martie 2019

    Călăuzit de farul partidului purtat pe umeri de PRM-istul Codrin Ștefănescu, Liviu Dragnea pare că suferă de orbul găinii dacă n-a sesizat că “lătrăii” din Călărași nu erau nici tineri […]

  • Depinde cum privești femeia oarbă

    12 martie 2019

    Cînd spunem “justiție”, spunem “politică”. Cu aerul că invocăm absolutul spunem, de fapt, povestea unui exces. Așa cum arată faptele, justiția e numele îmbunătățit al lăcomiei, al cruzimii și al […]

romania100