Captain Marvel s-a învăluit în laurii controversei așa cum se tăvălește o mangalița în noroi. Stropi mari de murdărie au ajuns în presă sub formă de articole, toate guițînd în esență același lucru: fie lauzi filmul pînă cînd vine Victor Rebengiuc și îți întinde scîrbit un sul, fie ești un porc sexist și misogin, pentru că filmele cu femei nu trebuie oprimate de logică.
Valuri zdravene de noroi au năclăit integritatea Rotten Tomatoes, agregatorul care a șters zeci de mii de recenzii negative, a permis tone de recenzii pozitive copy-paste, s-a făcut luntre, punte și preș în fața Disney, doar-doar filmul de față va da cît mai bine în loc să dea în gropi.
În final, povestea a degenerat în teoria conspirației. Zeci de poze cu săli goale în realitate, deși pline pe hîrtie, îndreptau un deget acuzator către o corporație care ar fi umflat succesul de casă al filmului cumpărîndu-și singură biletele, doar-doar va da impresia de triumf zdrobitor. Succesul e o chestie de imagine și cînd personajul pe care ai mizat viitorul Marvel amenință să pice în bot de la primul film, cardul ăla platinum arată din ce în ce mai îmbietor…
Da, sună ridicol, de acord. La fel de ridicol ca multe alte teorii, dintre care cele mai gogonate s-au dovedit a fi reale. Nu le înșir aici, sînteți oameni mari, puteți folosi Google și singuri, asta dacă nu vă e teamă că vă urmărește NSA. În ceea ce mă privește, nu sînt convins că Disney a ajuns atît de jos, dar nici nu m-aș mira dacă faptele m-ar contrazice. Imperiul lui Mickey nu s-a jenat să fie josnic și agresiv ori de cîte ori îi era amenințat cașcavalul, iar orice mijloc e permis atîta vreme cît scopul e atins.
Am insistat atît asupra controversei pentru că este partea cea mai interesantă a filmului. Din momentul în care începe să ruleze pe ecran, Captain Marvel se dovedește un produs plicticos și obedient față de obsesiile discursive ale așa-zișilor progresiști. Povestea, dacă o putem numi așa, este rezultatul unui comitet de tovarăși ai muncii care, alături de tovarășele de luptă, au înghesuit cu picioarele tot ce avea ideologia mai corespunzător.
Femeile sînt oprimate, extratereștrii sînt discriminați pentru că sînt illegal aliens în sensul lui „vom construi un zid spațial și îi vom face pe omuleții verzi să plătească pentru el”, iar eroina e atît de puternică și de independentă că aproape nu are nevoie de scenariu pentru a sictiri publicul. Departe de a fi ființa vie, dăruită de natură cu sentimente și emoții, madam Marvel pare mai degrabă un robot ucigaș din viitor, un soi de Terminator a cărui putere specială este antipatia pe care o provoacă tuturor.
Brie Larson dă dovadă de același talent pe care îl are „jumătate de cal, spate” dintr-o piesă de teatru jucată undeva, într-o periferie a artei. Cumva, pare sub demnitatea ei să apară într-un asemenea film și în mod clar e sub demnitatea oricărui spectator cu simțire și bun gust să accepte o asemenea bătaie de joc drept interpretare. E de-a dreptul ironic să te numești Brie și, pusă pe ecran, să nu faci nici o brînză.
Acțiunea e mediocră și previzibilă, iar spectacolul vizual e de duzină. Probabil cea mai sinistră chestie e întinerirea digitală a lui Samuel L. Jackson, comparabilă ca odioșenie cu recrearea pe computer a lui Peter Cushing în Rogue One. Și lista de chestii tîmpite, scornite sau inutile s-ar putea întinde pe pagini întregi, dar nu are sens. Captain Marvel este un film care merită ignorat cu aceeași scîrbă pe care o are și protagonista.
Captain Marvel. R.: Anna Boden, Ryan Fleck. Cu: Brie Larson, Samuel L. Jackson.
