Acest strigăt a reverberat ani buni în jurul Pieței Universității, după ce ministrul de Interne Mihai Chițac, zis „Chițac Chimicul“, a asmuțit trupele de jandarmi asupra demonstranților, pe 13 iunie 1990. Slugarnic și violent, gata să lingă mîna noului cîrmaci, Ion Iliescu, și să-i arunce la picioare, legați fedeleș, tinerii care încurcau instalarea noii Puteri, generalul Chițac a luat parte, alături de securiștii de la SRI, la înscenarea unei lovituri de stat de care au rîs și curcile. La ordinele lui a fost incendiat un autobuz și s-a tras asupra manifestanților, în ideea ca totul să pară o agresiune împotriva ordinii de stat, iar fostul procuror comunist Monica Macovei să poată aresta și interoga în lagărul de la Măgurele studenții luați prizonieri. Chiar dacă interogatoriul a avut loc, presiunea societății și a presei libere a fost atît de mare, încît Chițac a fost înlocuit de la Interne și Monica Macovei a fost pusă în conservare pentru cincisprezece ani.
Mihai Chițac s-a născut în 1928 în județul Botoșani și a parcurs cariera perfectă a militarului dobitoc, servil cu superiorii și fiară cu subordonații, gata să execute cu exces de zel toate fanteziile crude ale conducerii de stat și de partid. Cu un profil ideal de loază, pe care l-a arătat din plin în anii ’90, Chițac a trecut prin școlile militare ca gîsca prin apă. Tot ce a reținut din arta războiului a fost pocnitul din călcîie și replica „Ordonați!“.
N-a fost acceptat pe trambulina de partid. A rămas simplu membru, alocat unei cariere de instrument într-o ladă uriașă de scule, de unde satrapii Biroului Politic își alegeau ciocanul preferat. Între 1948 și 1952, cînd educația era lichidată în pușcării, Chițac a trecut în mare viteză printr-o școală de ofițeri de șase luni și o facultate militară de un an, care i-a dat la despărțire și titlul de doctor în științele armatei.
Urcușul în cariera de soldat a fost ușurat de certele lui virtuți de executant. Chițac a știut cînd să se facă preș și cînd să gîdile, din acea poziție, talpa care i se odihnea pe spinare. Superiorii, provenind și ei din aceeași ladă de scule, l-au apreciat și i-au netezit avansarea. A fost făcut comandant al Școlii de Ofițeri de Chimie, conferențiar la Academia Militară, comandant al Trupelor Chimice și comandant al garnizoanei București. În 1972 a ajuns general-maior, iar în 1984 general-locotenent.
În decembrie 1989, Ceaușescu l-a trimis la Timișoara să reprime revolta oamenilor ieșiți în stradă. Chițac se afla într-un grup select de criminali, condus de generalii Ion Coman, Victor Stănculescu, Constantin Nuță și Ștefan Gușă. Cel puțin zece martori oculari din rîndul militarilor desfășurați în fața Catedralei din Timișoara l-au auzit pe Chițac ordonînd subordonaților să tragă în civili și strigînd, transfigurat de furie: „Omorîți-i pe cretinii ăștia, criminalii ăștia, care au distrus țara asta, orașul ăsta!“. Apoi l-au văzut înaintînd cu un pistol mitraliereă către Catedrală și trăgînd asupra oamenilor adunați pe trepte.
Chițac și-a folosit cu această ocazie și cunoștințele din domeniul armei chimice, gazînd la greu mulțimile care se încăpățînau să reziste pe străzi. Aceste fapte, care aveau să-l condamne ceva mai tîrziu la o detenție ușoară, nu i-au împiedicat pe Ion Iliescu și Petre Roman să-l numească ministru de Interne și să-l însărcineze cu reprimarea manifestanților din Piața Universității în 13 iunie 1990.
Pentru aceste puține fapte știute și pentru multe altele neștiute, generalul chimic Mihai Chițac a absolvit cinci ani de pușcărie. La capătul lor a murit așa cum mor criminalii regimului comunist: cu mîinile pătate de sînge, nepedepsit și îngrijit atent de doctori.
