În 1917, pe cînd palpitul amoros făcuse din vajnicul Take Ionescu un cotei tăvălit la picioarele insațiabilei Adina Cordescu, a apărut o situație. Unitățile rusești dezertaseră în masă și colindau Moldova după bunul plac, punînd ba de-un incendiu, ba de-un jaf, ba de-un viol. Populația trăia sub teroare, iar guvernul refugiat la Iași a pus la cale o operațiune a armatei române care viza lichidarea acelor bande.
Dar Take, care era viceprim-ministru, s-a opus. Avea 60 de ani și dragostea îi sfredelea inima cu cele mai păgîne viziuni. Iubita lui, madam Cordescu (27 neîmpliniți), era refugiată la Odessa, pe teritoriu rusesc, iar Take se temea că o acțiune împotriva rușilor din Moldova va duce la represalii asupra Adinei. Generalul Prezan, însă, a ignorat opoziția pe care, cu lacrimi și muci, o făcea Take și a dezarmat în cîteva zile toate bandele de muscali în care fierbeau ideile bolșevice și vinul de buturugă moldovenesc. Situația s-a liniștit. Cît despre Adina, ea a păstrat în continuare excelente relații cu ofițerii ruși.
Take Ionescu a fost cuprins de rușine și și-a înaintat demisia, cu toate că Brătianu și regele Ferdinand s-au rugat de el să rămînă. Un an mai tîrziu, cînd Guvernul Marghiloman le făcea dosare antantiștilor, generalul Mackensen a avut ideea să ofere unora exilul, ca să nu stîrnească revolte în rîndul populației. Brătianu și majoritatea liberalilor au refuzat să plece, dar Take n-a zis ba. Adina Cordescu își mutase nurii la Paris, așa că Take a luat conducerea trenului și l-a transformat, dintr-un tren al refugiului, într-un tren al conferinței de pace. La bordul lui și-a instalat apropiații, secretarii și, alături de alți politicieni izgoniți de amenințarea pușcăriei, a construit iluzia unei acțiuni patriotice în forță, menită să rezolve la Trianon chestiunea României Mari.
Norocul îndrăgostiților e atît de generos încît vechea soție a lui Take, englezoaica Bessie, a căzut de pe cal în Hyde Park și și-a rupt gîtul. După ce a ajuns la Paris, Take a dat fuga s-o îmbrățișeze pe Adina, apoi s-a dus la Londra să rezolve succesiunea. Bessie nu era săracă, așa cum avea să se constate după toaletele și bijuteriile Adinei, ajunsă imediat doamna Take Ionescu.
Take s-a mai bucurat doar patru ani de corpul și zîmbetul Adinei. În 1922 a murit în Italia, intoxicat cu stridii și stropit cu șampanie. A fost un om politic cu intuiții de geniu, un avocat neîntrecut și un iubitor al marilor uniri cu românii și cu româncele.
