Un film în care un personaj nu-și poate pune casca de motociclist pentru că e deja ocupată cu alt cap e cel puțin promițător. La fel, o poveste în care un nemernic demn de chinurile cele mai inventive ale iadului e trimis acolo rupt în două de doi cai merită măcar puțină atenție. Și exemplele ar putea continua, pentru că The Plagues of Breslau nu se jenează s-o ardă medieval cu ticăloșii sortiți pieirii, uneori în sensul cel mai literal al expresiei.
Recunosc, aveam anumite dubii cînd postura de protagonistă a fost cedată unei mîndre tunse feminist de asimetric, ocupată să urmărască plină de ură un porc de bărbat, insultă susținută și de șuncile generoase, și de caracterul infect. Nu mai spun de co-protagonistă, care a ratat rolul principal din Free Willy doar pentru că nu voia să slăbească și ea puțin.
Din fericire, ideologia se arată a fi mai mult superficială și scenariul asmute ancheta pe urmele misteriosului Terminator de mizerabili fără să dea în gropile pe care le sapă de regulă activistele cu spume la gură, doar-doar vor prinde în ele masculinitatea toxică și patriarhatul. Pe scurt: avem un grup divers de infami care-și merită suferința pînă la moarte și cineva insistă să le ofere după vrednicie, urmînd exemplul de purificare morală ordonată de Frederic cel Mare pe vremea cînd Iluminismul bătea la porțile zăvorîte ale năravurilor punitive prusace. Dar de ce tocmai ăștia? Ce îi leagă unii de alții și, mai ales, de criminal? Și ce anume îl mînă pe criminal în luptă? Vrea el musai să smulgă laurii de pe fruntea de fier? Cît de calic să fii să nu-ți poți cumpăra foi de dafin de la magazin, așa cum face toată lumea?
N-aș vrea să dau detalii, fiindcă execuțiile sînt savuroase pentru spectatorii care apreciază o pedeapsă nemiloasă, dar care nu cade în păcatul imaginii dezgustătoare. Filmul nu e pentru mimoze, dar mai departe de atît poate fi văzut de oricine a fost capabil în copilărie să treacă peste drama unui genunchi julit din care refuzau să iasă mațele. La fel, n-aș insista prea mult asupra anchetei. Ea își are cursul ei, destul de elegant, fără să aibă pretenții de clasic în viață. Comparat cu destule producții americane – alea care sufocă piața –, filmul polonezilor duce la tăvăleală de la egal la egal. În plus, am apreciat că singurul moment în care și ritmul, și cheful scenariului par să gîfîie e pe deplin justificat pentru că…pentru că. Ar fi păcat să spun. Dacă vă prindeți – e un standard narativ, în definitiv, dar parcă mai bine făcut decît în alte producții –, felicitări, dacă nu, savurați rezultatul.
The Plagues of Breslau. R.: Patryk Vega. Cu: Malgorzata Kozuchowska, Daria Widawska, Katarzyna Bujakiewicz. Unde: pe Netflix.
