Iosefini tatăl, adică Iosif Aurel, a fost un Gică Hagi al magiei, cel mai mare iluzionist, scamator și prestidigitator născut, trăit și mort în România. Faimos încă din anii tinereții, neobosit să apară în spectacole, a fost prezent aproape șaizeci de ani în arena circului, în filme, în studiouri de televiziune, pe scene de teatru. Iosefini a scris cărți, a luat premii internaționale, a fost decorat chiar de comuniști și a atins un nivel de celebritate care, la un moment dat, a atras atenția Securității.
A fost fiul actriței Margareta Baciu, un fiu rebel, nerăbdător să-și imite mama pe scenă înainte să termine școala primară. Dar cum actoria a întîrziat mai mult decît era el dispus să aștepte, a fugit de acasă cu circul. La 13 ani a început să învețe meserie în trupa maestrului american Mery King, cunoscut în anii 1920 în întreaga Europă. Aurel a prins repede magia, iluzionismul și jongleria, așa că a intrat repede în spectacole fără să mai treacă prin etapa de curățat grajduri și plimbat maimuțe.
În România, după război, a fost nevoit să se angajeze la Circul de Stat, dar vocea și talentul îi dădeau ghes să-și extindă aria de exprimare. Așa a ajuns actor, scriitor, director de turnee și scamator în privat, pentru mai-marii Partidului. Și, fiindcă în socialism banii erau în pas cu sărăcia generală, Iosefini a început să-și crească veniturile după posibilități. În turneele internaționale își dijmuia trupa cu 10-15% de căciulă, bani din care își achiziționa televizoare color, aparate video „cu înregistrare“, „cosmetice și haine de proveniență capitalistă“, după cum e notat în rapoartele Securității.
De altfel, organele nu aveau cum să nu-l ia în colimator, fiindcă celebritatea lui internațională și relațiile lui cu străinii aveau potențial. Într-un raport din 1979, ofițerul notează: „În data de 4 ianuarie s-a obținut aprobarea organelor de partid pentru a fi lucrat“. Și a fost lucrat. I se cerea să relateze la întoarcerea în țară dacă mișcase careva din subalternii lui pe durata turneului. Dacă dresorul de lei schimbase dolari, dacă acrobatul avea de gînd să sară la americani, dacă femeia girafă își lungea gîtul după vreun neamț de la Stasi ori dacă omul care dezdoia potcoave se pregătea să rupă lanțurile socialiste.
Nu există documente scrise de mîna lui Iosefini. Probabil că maestrul le-a făcut să dispară prin jonglerie sau poate că le-a împiedicat să apară. Există însă certitudinea că el vorbea cu organele, mai ales că, uneori, era silit să facă demonstrații în fața familiei Ceaușescu.
În 1983, după ce Europa Liberă a difuzat un material în care susținea că Iosefini își taxează angajații cu 15% din diurnă, maestrul a făcut mare tărăboi, a amenințat că va da în judecată postul și pe Vlad Georgescu, autorul emisiunii, și că le va cere două milioane de mărci. A trimis scrisori șefului Europei Libere, James Backley, și președintelui SUA, Ronald Reagan, în care s-a plîns de felul în care e calomniat de presa americană. Ridicolă și amuzantă, întreaga operațiune s-a desfășurat cu acceptul evident al Securității, care cunoștea faptele, dar dorea să-și protejeze, cumva, iluzionistul.
Iosefini a murit în 1994, lăsînd în urmă realizări greu de egalat, mai ales într-o lume care devine, zi de zi, tot mai iluzorie.
1 comentariu