Față de conducerea de azi a României, dominată și sufocată de loaze, pe vremea lui Gheorghiu-Dej comuniștii mai lăsau în fruntea ministerelor și a direcțiilor politice cîte un intelectual-doi, să nu le piară soiul. Apoi, chiar liderii proveniți din rîndul proletariatului nu erau cu toții bîtă. Cei mai mulți erau injectați cu învățătura marxist-leninistă, deloc simplă și întinsă pe mii de pagini, indiscutabil mai multe decît paginile citite de pesediștii și rareșbogdanii de azi.
Mai trebuie adăugat că, pe atunci, exista un grup de lideri cu trecut revoluționar, cu studii universitare întrerupte, cu participare la Războiul din Spania și cu stagii intense în școlile Cominternului, poligloți, în relații cu liderii socialiști și comuniști europeni. Aveau amprenta educațională a epocii interbelice. Aportul lor intelectual era autentic, chiar dacă în canonul ideologiei comuniste și în constrîngerile limbii de lemn. Prin urmare, la comparația de deșteptăciune, liderii staliniști ai României din anii ’50 îi depășesc fără probleme pe liderii democrați de azi.
Ei bine, fiindcă și pe atunci erau proști cu nemiluita în partid, impostura și carierismul erau la cote aproape egale cu zilele noastre. Adică nu numai pesediștii, peneliștii și generalii de azi, ci și comuniștii își doreau titluri și doctorate nemeritate. Elena Ceaușescu, ajunsă academician doctor inginer, e un caz tîrziu. Pînă la ea, escrocii orînduirii socialiste și-au făcut rost de titluri universitare și de doctorate cu rîvnă și cu metodă. Ca să nu mai fie nevoie să plagieze, au scos prin lege examinarea lucrării, iar ca să nu mai stea la coadă cu dobîndirea doctoratului, au scurtat termenele.
În 1954, de pildă, tovarășul Leonte Răutu, șeful Direcției de Propagandă și Agitație a CC al PMR, invocă nevoia urgentă a partidului de a avea „cadre propagandistice cu titluri științifice“. Și pentru asta face un referat în care propune și aprobă ca mai mulți tovarăși, între care Leonte Tismăneanu și Paul Niculescu-Mizil, să prezinte dizertația de doctorat fără examen de candidat, iar alți tovarăși, între care Silviu Brucan și Ștefan Voicu, să prezinte teza de doctorat fără a îndeplini cerințele de candidat în științe.
Mai organizați, mai curajoși și mai sinceri, comuniștii n-au mai plimbat-o după vișin, au trecut la atribuirea doctoratului prin lege, cu termene scurte și fără examen. Tovarășii nu aveau timp de pierdut și nu le tremura mîna. Aveau de construit o economie de stat, de cooperativizat țăranii, de naționalizat fabricile private și de edificat o orînduire socială nouă – fie ea catastrofală. Aveau un plan, o planificare, un calendar, o ideologie. Și aveau, în plus, cel puțin prin acel grup de tovarăși revoluționari din convingere, un nivel superior de ideație și de cultură, care nu era în totală contradicție cu meritele unui titlu.
Cîtă vreme plagiatorii de azi sînt proști făcuți grămadă fără ca vreo revoluție, vreun război, vreo activitate în ilegalitate politică să le fi întrerupt studiile. Nu, ei au stat departe de școală și de efortul învățăturii de putori ce sînt. De aia doctoratele politicienilor de azi sînt toate plagiate. De aia sînt toate obținute prin furt. Și nu există nici o prezumție de nevinovăție cîtă vreme cunoașterea lor e întotdeauna cu mult sub ceea ce presupune o lucrare de doctorat.
D-le,Brucan, Tache pe numele de ilegalist,sobolanul lui Ghe.Gh. Dej, avea 9 clase dar daca Mandruta il Domnea ? Nu punea nicio intrebare fara sa se adreseze cu „Dom’ Profesor” ! Ce vorbim noi aicisa ?