Am avut șansa, în uichend, să contemplăm două lumi paralele. Ne-am uitat (nu chiar în paralel) la meciurile FCSB–FC Botoșani în Liga 1, și la Bayer Leverhusen–Bayern München, în finala Cupei Germaniei. Ne-am concentrat, firește, la meciul de la București. Singura noastră patrie e campionatul românesc, aici ne-am născut. Germania, nu ne facem iluzii, e cu niște secole înaintea noastră, chiar dacă finala asta le-a început mai tîrziu (după ora noastră), chiar dacă Bundesliga este, în scripte, mult mai tînără (e din anii ’60)decît străbunul nostru campionat național, independent și, mai nou, divizivil în play-off/play-out.
Ne-am concentrat, deci, pe ai noștri. Noi și ai noștri. A fost frumos: faze, două echipe ofensive, două goluri, dueluri aprinse. Asta, pînă prin minutul 35, pe la sfîrșitul primei reprize. După care, în repriza secundă, a venit și tristețea: FCSB-iștii încercau cumva să atace, iar botoșenenii au menținut cumva rezultatul din primul mitan. Rezultat final: scor egal (1-1), ți-e și egal cine ar fi meritat să cîștige. Da, FC Botoșani (ni-s simpatici șoldenii…). FC Botoșani a rămas pe nedrept în zece oameni. Da, FCSB= Steaua a fost echipa pozitivă. A trebuit să-l și schimbe pe marcatorul Florinel, incomplet refăcut. Explicații s-ar mai găsi. Pe lîngă atîtea altele, sîntem (și) țara tuturor explicațiilor, justificărilor, oricînd putem invoca că România Mare a fost și bolnavă cînd era mică. A fost, totuși, un meci între două echipe care ne-ar reprezenta, teoretic, în Europa League. Am jucat mai nimic, o repriză întreagă. Or, din ce-am prins noi, în lumea paralelă a Germaniei, în finala nemțălăilors-a jucat pînă în minutul 90. Deși Bogdan avea Cupa în mînă, a mai dat și a patra boabă. Deși cei de la Leverhusen puteau să se resemneze, au dat și ei al doilea gol în prelungiri. Oamenii ăia de pe teren și-au respectat meseria, din primul la ultimul minut, la locul de muncă. C-or avea niște salarii incomparabil mai mari, de-a dreptul nesimțite, cum să nu, desigur, că greșesc și la ei arbitrii, dar au bani să se mai dreagă cu sistemul VAR? Firește. Că-s măsuri organizatorice bizare pînă și la ei, la Berlin? Bineînțeles! Băi, tăticule, da’meseria nu ți-o ia nimeni din mînă, dacă chiar îți place, dacă chiar vrei să joci 90 de minute, n-ai niciun ban de pierdut. Ba chiar de cîștigat.
Hai totuși să privim și jumătatea plină a Deutsche Pokal-ului. Nemții, în finala lor de Cupă, au jucat 90 din 90, iar ai noștri, pentru un derby de Europa League, au jucat cam 35 din 90. Deci, fraților, nu mai e mult: mai avem doar 65 de minuți și ajungem din urmă Germania. Hai la joc! La joc,la joc! Hai România! Hai omenia!
