Îmi și închipui cum a apărut scenariul lui Lovebirds:
– Salut, Netflix, avem o comedie beton pentru voi!
– Adică e hazlie?
– Adică are drept protagoniști două persoane care asigură diversitatea rasială a filmului.
– Adică sînt negri, nu?
– Ea e neagră, el e seminegru. Nu vrem să șocăm spectatorii cu prea multă diversitate.
– Seminegru?
– Indian. De cînd cu scandalul Țăndărei simțim că e nevoie de mai multă reprezentare a indienilor. Apropo, să nu care cumva să lăsați vreun cow-boy în film, s-ar putea interpreta…
– Ce s-ar putea interpreta???
– Indieni, cow-boy, înțelegeți…
– Nu, nu înțeleg! Ăsta e indian din Pakistan, nu din Munții Stîncoși, ce să se interpreteze???
– America e țara care l-a ales pe Trump. Nu riscăm inutil.
– De acord. Deci aveți un film hazliu?
– Nu, am zis că avem o comedie cu actori care reprezintă diversitatea rasială.
– Dar un film haz-
– NU E NIMIC HAZLIU LEGAT DE DIVERSITATE!!!!!!!!!!
– Dar e comedie?
– Evident că e comedie.
Singurul lucru care li se poate imputa realizatorilor acestui film din punct de vedere al diversității, care este singura măsură a unui film, restul fiind doar niște blasfemii eretice, este că au fost superficiali și n-au aprofundat problema. De exemplu, dacă protagoniștii erau un cuplu, ea putea fi lesbiană și el homosexual, deciși să stea împreună doar pentru a demonstra că stereotipiile de gen sînt doar o formă de oprimare a patriarhatului. Altfel, filmul este excelent de divers și, ca orice film divers, este un imn de slavă închinat lipsei de talent și plictiselii atroce. Scenariul e tîmpit, dar asta nu-l împiedică să fie și idiot, tern, retardat și demn de aruncat în fundul curții, pentru că este o scriitură puternică și independentă. Judecînd după trailer,Lovebirds părea să promită o comedie fără haz amestecată cu un romantism între două personaje antipatice și deloc credibile, și impreună, și separat, totul turnat peste un mister și o crimă de care mi-e și jenă să amintesc, pentru că efortul de a-l scrie a fost mai mic decît ăla de-a turna o ceașcă de cafea. Filmul însă depășește toate așteptările și se dezlănțuie ca un festival al rușinii pentru ceea ce, în lipsa acestei porcării sinistre, am putea numi a șaptea artă.
Probabil că, dacă aș fi scris aceste rînduri peste Atlantic, ar fi sărit întreaga bulă de activiști să urle că e rasism să spui despre un film cu negri că e un morman de promisiuni politice încă nescoase afară din grajd. Probabil că și în România sînt inși care s-au spălat proaspăt pe emisfere cu asemenea concepte tîmpite. Eu mă rezum să spun doar atît: Sidney Poitier, Eddie Murphy, Whoopi Goldberg, Morgan Freeman sau Motherfucker Jackson n-au reușit pentru că erau negri. Au reușit pentru că erau buni. Și au cîștigat și ei, și privitorii. În privința diversității la plan, am aceași părere ca și despre producția la plan: multe urări de iubire eternă.
The Lovebirds. R.: Michael Showalter. Cu: Issa Rae, Kumail Nanjiani, Paul Sparks.
