Eftimie Murgu a fost un fel de Nicolae Bălcescu și mai nebărbierit. Cu timpul, barba l-a luat cu totul în stăpînire și, la vîrsta maturității, îi îmbrăca pieptul pînă aproape de curea. Iarna, Eftimie putea umbla la bustul gol, învelindu-se cu plapuma ce-i curgea din obraji, aruncîndu-și pe spate doar pletele.
În Banatul natal a învățat maghiara, sîrba și germana. Apoi, a studiat la Seghedin și la Budapesta, lăsîndu-și mereu profesorii cu gura căscată datorită combinației dintre păr și inteligență pe care o oferea. Latina, greaca, slavona au fost limbi în care Eftimie se exprima academic, păstrîndu-și româna pentru ideile revoluționare și înjurături.
În ochii acestui flăcău cît ușa, fotografia de epocă a plasat aceeași melancolie pe care o regăsim la Bălcescu. Și la el, aburul care-i înconjoară chipul pare organizat ca un nimb de tristețe. E fals. Eftimie Murgu a fost un băiat dezghețat pus pe acțiune. El și-a angajat inteligența, mușchii și libertatea în folosul unei revoluții care suferea de timiditate.
Avea mintea plină de de formule sociale noi și de scenele de luptă prin care se putea ajunge acolo. Visa să ajungă voievodul Banatului, să elibereze popoarele de sub Habsburgi, să le adape cu libertăți absolute ca să le poată apoi înarma pentru apărarea acestor cuceriri. A fost unul din puținii clarvăzători ai generației pașoptiste, care i-a smuls pe bonjuriști din sieste și cenacluri, și i-a aranjat în celule conspirative.
A scris și a tradus opere progresiste cu o furie întîlnită doar la nebunii de carieră, a pus pe roate o mulțime de societăți secrete care unelteau pentru deșteptarea națiunii. A fost deputat de Lugoj, profesor la Iași, lider politic, conspirator, fondator de școală românească, sabotor al absolutismului habsburgic, adversar al ortodoxismului autoritar sîrbesc, iar toate aceste fapte i-au adus mai mulți ani de închisoare și două condamnări la moarte fără executare.
La 15 iunie 1848, Eftimie Murgu prezidează Marea Adunare Națională de la Lugoj, unde cere recunoașterea limbii române ca limbă oficială, independența Bisericii, înarmarea poporului și, luat de valul de entuziasm, mai cere și funcția de căpitan general al Banatului pentru sine. I s-au dat doar aplauze și două zile avans pînă cînd potera stăpînirii maghiare a luat-o pe urmele lui.
Cu acest temperament și cu această dorință de fapte, Eftimie Murgu s-a alăturat băieților deștepți din Revoluție, care, spre norocul nostru, au făcut din hotărîre întîia dintre virtuți.
Tareeee !!!