Marla Grayson (Rosamund Pike) are o mică și înfloritoare afacere imorală: e custode legal pentru bătrâni bogați, pe care-i internează uneori cu forța într-un azil, pentru a dispune apoi de averea lor până în momentul decesului. Bătrânul devine astfel un fel de prizonier. Rudele, dacă există, nu mai au voie să-l viziteze și tot ce ține de viața, alimentația și tratamentul lui e decis de un custode care vrea doar să-i cheltuiască banii. Rețeta e simplă: medicul personal al bătrânilor, care e complice cu Marla, declară că oamenii sunt în pragul demenței și nu mai au discernământ să-și decidă singuri soarta, iar un judecător bine intenționat, dar naiv, îi mai încredințează un mușteriu custodelui de profesie. O afacere abominabilă, dar perfect credibilă în condițiile capitalismului târziu în care trăim.
Asta până în momentul în care Marla dă peste pensionara greșită, o anume Jennifer Paterson, o femeie lucidă și plină de viață de 69 de ani, cu bani puși la saltea și care, din câte se vede-n acte, n-are nici măcar un sfert de rudă în viață. Ce nu știe Marla însă e că Jennifer Paterson are niște legături cu mafia rusă care oricum n-ar fi apărut la o căutare simplă pe Internet. Așa se face că, în momentul în care Jennifer e internată cu forța la azil, lucrurile se complică și pentru custode. Mafioții ruși dau de înțeles încă din prima clipă că n-au nici o reținere să folosească forța, dar nici Marla nu se lasă mai prejos. Iar aici intervine, cred, principala problemă a filmului. Pentru că e un mare mister ce-o motivează să meargă mai departe pe un traseu care, în mod clar, n-o caracterizează. Plot-ul încearcă să se justifice cu niște diamante, dar strategia nu convinge deloc. E clar din capul locului că ăsta-i genul de complicație care ar fi trebuit s-o facă pe Marla să renunțe încă din primul moment la bătrână. Chiar nu-i trebuia ei să se ciocnească cu mafia rusă condusă de piticul din Game of Thrones.
Ce e mai grav e că vezi tot felul de cârje neconvingătoare, proptite prin diverse părți ale filmului ca să susțină alegerile neverosimile ale Marlei. Un exemplu e discursul de la început, când Marla vorbește despre cum oamenii se-mpart în pradă și prădători (sau ceva de genul) și ea e mereu prădător. E ceva nefiresc acolo, dar nu-i înțelegi rostul decât atunci când o vezi pe Marla luptându-se parte-n parte cu mafia rusă (și, spoiler alert, câștigând). Practic, era nevoie de discursul ăla răsuflat, venit de nicăieri, ca să înțelegi că Marla e o luptătoare și că nu renunță niciodată. Așa, totul devine posibil în film. Pentru că Marla e o luptătoare și nu renunță niciodată. Doar a zis-o în primele cinci minute, nu mai poți să obiectezi că n-a pregătit terenul pentru așa ceva.
În rest, filmul te prinde și pe alocuri e palpitant, dacă treci cu vederea faptul că nu așa funcționează oamenii.
I Care a Lot, SUA, 2020, comedie neagră. Regia: J. Blakeson. Cu: Rosamund Pike, Eiza Gonzáles, Dianne Weist, Peter Dinklage.
Ce spuneti voi aici i s-a intamplat unchiului meu in Franta.