Finețe și perversiune cu Alexandru Ipsilanti

În 1782, Alexandru Vodă Ipsilanti pierde tronul Valahiei sub apăsarea capriciului istoric și se vede nevoit să-și facă de lucru patru ani pe la Stambul. Cu rezervele de viclenie refăcute, el revine în cronologia țărilor române, de astă dată pe tronul Moldovei. Nu e greu să ne imaginăm cum arăta în 1786 Moldova, dar e recomandabil să n-o facem. Printre cei care au văzut-o și au scăpat fără traume psihice se poate număra și Vodă Ipsilanti, dacă ținem cont că asupra lui efectele s-au arătat mai tîrziu. Să ne imaginăm, totuși, niște dropii, cîteva oi și un codru impracticabil – totul împresurat de turci, ruși, austrieci și tătări – și să mergem mai departe.

Cu firea sa mondenă, unsă cu toate alifiile din sarai, Alexandru Ipsilanti era una din slăbiciunile sultanului Abdul Hamid. Așa că la înscăunare a trebuit să se lase însoțit de un corp de ieniceri. Acești soldați de elită erau meniți să apere hotarul Moldovei de ruși, dar, cum s-au văzut trecuți de Milcov, s-au năpustit asupra gospodăriilor locale. Vedeți dumneavoastră, contingentul trimis să-l apere pe Ipsilanti fusese recrutat cu ani în urmă chiar din Moldova. În alde Vasilică și Ionel, ajunși acum Iusuf și Mustafa, s-a declanșat sindromul „țăran în Turcia”. S-au pus, așadar, cu iataganul pe foștii lor tovarăși de joacă, și-au alergat fostele vecine cu șalvarii în vine, în fine, au făcut tot ceea ce au crezut ei că reprezintă o revanșă istorică. În două luni au ars toate etapele răzbunării, dar și toate satele din țară, ajungînd să împresoare Iașiul și să-l prade. Palatul domnesc a rezistat în fața ienicerilor, caii domnului și ai suitei sale de viteji arătînd o rezistență la fugă ieșită din comun.

Între timp, rușii își vedeau de treaba lor, cotropind zonele de graniță, iar despre tătari n-a putut povesti nimeni fiindcă, pur și simplu, n-au existat supraviețuitori.

Austriecii înaintau dinspre nord, ca o fatalitate bine înarmată. Creativ cum îl știm, Alexandru Ipsilanti s-a lăsat luat prizonier de acești cotropitori cu fireturi și eghileți, care aveau cunoștințe despre Mozart și săpun. O alegere cum nu se putea mai înțeleaptă.