Știam că așa vom păți, ca-n fabulă. Stăm cuminți în gara noastră mică și așteptăm să ni se întoarcă și sufletul de la Campionatul Mondial din Rusia. E drum lung și greu. A compara meciurile din Liga 1 cu cele de la Cempionat Mira ar fi, desigur, inutil – un pur și simplu exercițiu masochist, doar așa, ca să ne zgîndărim singuri rănile, ca să ne sporim inhibițiile și frustrările. Mai sănătos e să evităm comparațiile inadecvate, să încercăm să construim, să mergem mai departe (niciodată singuri, cum se zice la noi, la Liverpool). Apropo, știți de ce Anglia prinse o semifinală, cum n-a mai prins din ’90? Păi, doar pen’ că România a boicotat Mondialul din Rusia lui Putin ca să n-o bată iarăși pe Anglia în ultimele minute, ca-n ’98 și la Europenele din 2000! La fel, încercînd să gîndim pozitiv, noi zicem că n-am fi fost mai penibili decît Polonia, în grupa cu Columbia, Japonia și Senegal. Ba chiar, îndrăznim, puteam fi o Danemarcă în grupa Franței, luptîndu-ne de la egal la egal cu Australia și Peru. Hai să nu ne mai tot lamentăm atîta, să ne vedem de joc, fiindcă ne iau pandaliile de cînd constatăm că ne-a rămas un singur sport național, în afară de heităreală, trollăreală și cîrcoteală. Văicăreala!
Hai, așadar, să mai stăm o clipită cu Campionatul Mondial, pînă ni se întoarce sufletul în țară. Mintea ne spune că a fost un campionat bun, zeii de la FIFA să-l odihnească! Atunci cînd am pornit acest mini-serial despre globalizarea fotbalului, zău, nu știam finalul. În finală a cîștigat Franța. De sfîrșit nu se sfîrșește, continuă. Totuși, Mondialul ăsta ne-a dat niște idei contradictorii, aflate încă în faza preliminariilor.
La Mondiale, ideea de națiune încă mai contează. Belgienii pot fi considerați excepția care confirmă regula. În rest, celelalte semifinaliste s-au jertfit pentru țărișoară. Franțuji și engleji divers pigmentați au cîntat din toți rărunchii mărețele imnuri La Marseillaise și God save the Queen. Iar despre croați, ce să mai vorbim – stat tînăr, nație viguroasă, în vînă… Se zice că marele război actual ar fi acela dintre state și companiile multinaționale. Ei bine, e clar cine cîștigă mereu la World Cup. În meciul dintre echipele-națiune și echipele-corporație cîștigă patrioții.
Fotbalul cu paiete și sclipici o fi, poate, pe Broadway. Sînt unii care se plîng că n-a existat un mare erou. Nu-i bai. Messi, Ronaldo, Neymar jr., excepționali jucători, au părăsit prematur competiția – i-a epuizat, poate, și travaliul de actor în atîtea spoturi publicitare. Omul turneului, pe bună dreptate, a fost Modrici, cu charisma lui de pui de Gostat, doi la chil. Uneori, în fotbal, nu-ți trebuie atîtea vedete și idoli. Să fie la Hollywood.
Altfel, d.p.d.v. tactic, n-am sesizat nici o mare inovație. Doar că s-a jucat bine și corect. Ceea ce nu ne-a deranjat, spre deosebire de alți clevetitori compatrioți. Națiunile sînt încă vii, iar jocul merge cum știam, la aceleași înalte standarde inventate mereu în Europa. Așadar, bucurați-vă, pregătiți-vă! După celebra vară rusească urmează și mai temuta iarnă qatareză din 2022. Doamne, ocrotește-i pe români în preliminarii. Hai România!
