Avem și noi o dambla. Ne tot întrebăm, de cînd intrarăm cu Mondialele în mileniul III: Sfîrșitul istoriei sau Ciocnirea civilizațiilor? Fukuyama sau Huntington? Care-i mai tare, cine cîștigă? Cele două mari teze/teorii formulate în ultimul deceniu al secolului trecut, iată, intră în prelungiri. Pe glob, în (geo)politică e cam cum zicea Huntington: se ascute lupta de rasă și religioasă, statele se înarmează, „lumea civilizată” se teme de „invazia barbarilor”. În schimb, la noi, pe Planeta Fotbal, în Imperiul FIFA, la campionatul găzduit de pacifista și democratica Rusie a țarului Putin, ei bine, e altfel. E cum prezicea Fukuyama. Fotbalistic vorbind, trăim cu voluptate acea dulce, plăcută, confortabilă plictiseală de la sfîrșitul vremurilor.
Asperitățile culturale s-au atenuat simțitor. Cei care ajung în optimi (și nu doar ei) joacă aproximativ în aceeași manieră – corect, civilizat, ca în Cupele Europene. Unii, e drept, joacă parcă mai bine decît alții. Hai să ne uităm și pe tablou. Cine și-a făcut bagajele rapid, deja după a doua fază a meciurilor din grupe? Avem așa, tot în ordinea grupelor: Arabia Saudită, Egipt, Maroc, Peru, Costa Rica, Coreea de Sud, Panama, Tunisia și, surpriză, Polonia. O bună parte din Africa, Asia și CONCACAF mai trebuie să se antreneze, încă, pînă cînd practicanții își vor însuși ca lumea religia fotbalului, propovăduită și extinsă de FIFA în toate colțurile acestei planete rotunde (nu e rotundă ca mingea, normal, da’ așa se zice…).
Vor mai exista, cum spunea taica Fukuyama, și niște inevitabile războaie locale. Așa fu, fără dramatism, la Serbia-Elveția (1-2) – atunci cînd urmașii lui Wilhelm Tell, helveții Xhaka și Shaqiri, după gol, au fluturat din degete un vultur bicefal, albanezo-kosovar. Se vor păstra, necesar, și niște binevenite culori locale. De exemplu, la campionatul ăsta am sesizat o chestie interesantă. Băi, nenică, plîng oamenii! A plîns Neymar după golul său din minutul 90+7 cu Costa Rica, plîngea și antrenorul tunisian la intonarea imnului, plîng și femei cu copii în brațe, prin tribune – totul, evident, filmat profesionist de numeroasele și atentele camere TV, ca la carte. O fi cumva influența spiritului slav, a sufletului rus? Pesemne. Pont pentru pariori: mai puneți și voi mîna pe o carte, un film, o muzică, un tablou, o balerină. Chiar și din URSS.
Altfel, despre CM din Rusia, cu dragoste, aflați, iubiții noștri, că fotbalul e bine sănătos, ceea ce vă dorim și vouă. Doar Messi, cel atît de drag nouă, nu se înțelege bine cu tîmpita aia de Argentina a lui. Era de așteptat. În rest, nu e nimic să ne tulbure tihna de pe moșie. Neamțul, deși prost, și-a revenit în ultima clipă cu Kroos și l-a bătut pe suedez. Nu e creștinește, știm, să te bucuri de necazul altuia, dar să vadă și ei, svejii, cum e cînd suferi cum am suferit noi cînd ne-au eliminat ei, în ’94… Să vedem ce-o fi și cu franțuzul – la cît de slab a jucat și s-a calificat, te pomenești că ajunge prin semifinale! Spania și Anglia merg mai departe – e bine, vechile ierarhii se păstrează. Iar vestea cea mai bună este despre Croația, Belgia și Portugalia, așa cum le socotim noi în ordine, după gustul nostru: pe două din trei le vedem departe, tot în semifinale, și chiar mai departe, în finală, acolo unde nici una nu a ajuns vreodată. De ce nu? În Rusia totul e posibil. Cu drag, al vostru,
Viorel Moțoc
