Golbalizarea, prevăzută și adăugită

Ne-am realizat toate profețiile fotbalistice, sîntem fericiți. Am zis că vom avea o campioană mondială din Europa? Am zis, așa va fi! De la primul meci, am mai spus și că echipa Croației e serioasă, ajunge în sferturi, cel puțin. A trecut de ele! La fel, am atras atenția asupra Franței care, la cît de subțire a jucat în grupe, era suspectă de un parcurs îndelungat. Va rămîne în Rusia pînă la sfîrșitul balului. Idem, nu ne-am înșelat nici cu pronosticul legat de Eternul Derby dintre Europa și America Latină. În optimi, prezența a fost 10-5 pentru ai noștri, în sferturi era deja 6-2, iar în semifinale consemnăm un zdrobitor 4-0, cum n-a mai fost de multe decenii, din secolul trecut. Bătrîn-bătrîn, da’ uite că puriul nostru continent încă mișcă cu talent. Ne scuzați, n-am găsit altă rimă. Poezia continentelor îndepărtate nu avu parte de succes la această ediție. Așa cum tot noi (cine altcineva?) subliniam, Marea Globalizare promovată de FIFA n-a tulburat semnificativ ordinea valorilor consacrate. Tot echipele cu tradiție ajung sus, spre stratosfera World Cup, iar celelalte – nou-venitele, exoticele – se mulțumesc cu bucuria participării, ca la Olimpiadă. Pentru unii o fi, poate, Campionatul Marilor Surprize. Pentru noi, nici o surpriză n-a fost prea mare.

Ne-am înșelat, desigur, cu Germania. Da’ cine credea că nemții n-or să iasă din grupe? Ne-au luat ochii și Spania y Portugalia, mai ales după superbul meci (3-3) dintre ele. S-au poticnit mai iute decît estimam. Tangoul trist al Argentinei n-a reprezentat o surpriză pentru noi. O surpriză plăcută a fost Uruguayul, cît a fost. Una peste alta – ce prezicător nu se mai înșeală? –, ne-au cam ieșit, în mare, multe anticipări.

Așa, în general, se mențin niște tendințe sesizabile încă de la ediția trecută din Brazilia. Nu ne-am dat niciodată tacticienii lu’ pește, dar încercăm să sintetizăm, la repezeală, ca tot microbistul. La Campionatul Mondial e de bază echipa, nu vedeta. Tiki-taka și-a trăit traiul, și-a mîncat mălaiul. Jocul de posesie nu mai înseamnă mare brînză. Estetic, pesemne că-i o pierdere, însă meciurile-s parcă mai dinamice. Mai apun și consacratele numere 9 și 10, vîrful de careu și, respectiv, coordonatorul de joc. N-am mai văzut vreunul ca, să zicem, Inzaghi sau, în antichitate, Gerd Müller. Un Kane sau un Griezmann, noile stele din atac, nu-s tocmai niște vîrfuri autentice. Cît despre un geniu, un Regista precum Maradona sau Hagi, ce să mai zicem? Tricoul și postul lor s-au retras definitiv de la Mondiale. Disperat, marele Messi a înotat din greu, din postura unui vîrf fals de atac. Altfel, am înregistrat multe lovituri de la unșpe metri, autogoluri și goluri marcate în urma unor antipatice faze fixe laterale (cornere, lovituri libere). E un semn că marchează ăia care știu să pună presiune pe adversari. Ca iubitori de artă, recunoaștem, ne-am fi dorit și ceva mai multe driblinguri, ceva mingicăreală. Asta e, ăsta-i spiritul vremurilor. Nu-s neapărat tulburi și rele. De exemplu, ne-a plăcut că nu mai sînt cotonogelile de odinioară. Se joacă mai sportiv, mai fairplay. Aici, o fi și VAR de vină – un sistem care nu funcționează atît de greoi cum ne temeam. Altfel, în mare, grosso modo, toutes proportions gardées, am cam nimerit-o cu profețiile.

Acuma, astăzi, luni, să nu ne întrebați cine va fi campioana mondială. Nu sîntem nici Mama Omida, nici Baba Vanga, nici motanul Ahile de la Ermitaj, un prezicător mult mai slab decît noi. Noi zicem doar că va fi bine. Pace în lume! Hai campionii, hai Mondialul!