Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Indiana Jones și căutătorii bărcii pierdute

Zoom Indiana Jones și căutătorii bărcii pierdute

După o serie lungă de filme în care omora oameni cu grămada pentru că se credea dușmanul de moarte al lui Harry Potter, Ralph Fiennes a realizat greșeala căilor sale și, pocăit, s-a apucat de filme în care sapă morminte.

Intrat în pielea lui Basil Brown, săpător cu educație de arheolog, fostul Voldermort este angajat să bage spaima și mai ales lopata în niște coline dubioase, pe care stăpîna locului le bănuiește a fi morminte din perioada vikingilor. În aer plutește o atmosferă de așteptare încordată. Personajele, ba și spectatorul, simt că trebuie să fie ceva sub maldărul ăla de țărînă, dar ce anume poate fi, numai imaginația poate spune.

Deși recuzita i-a dat o pălărie care arată precum ruda ponosită a fedorei lui Indiana Jones, iar Fiennes amintește subtil prin voce, mimică și gestică de personajul lui Harrison Ford – nu imitație, sugestie, lucru pe care l-am apreciat –, filmul are tupeul să miște lucrurile în ritmul său. În ritmul molcom al Angliei rurale, unde timpul mai are încă răbdare, pentru că este abia vara lui 1939 și literalmente Hitler n-a intrat încă în Polonia ca rușii în… ia te uită ce coincidență, tot în Polonia!

Farmecul primei jumătăți, pentru cei care apreciază un slow burn de calitate, stă tocmai în atmosferă. E ceva acolo, sub colina aceea ciudată, singura ovală într-un cîmp imens de coline rotunde. E ceva care se vrea a fi descoperit. Și cînd va fi scos la lumină, lumea va fi iremediabil schimbată și nimic nu va mai fi la fel. Din punct de vedere al istoricilor Evului Mediu britanic specializați pe saxonii secolului al șaptelea.

Din păcate, orice lucru are nevoie de două jumătăți pentru a fi un întreg. Abia descoperise Basil arca pierdută a saxonilor, că și năvălește în cadru jumătatea în care au rămas fără scenariu și a fost nevoie să bage ce mai aveau prin magazie. Personaje noi și dramolete de duzină, irelevante pentru povestea principală și care reușesc doar să umple cadrul cu zgomot. De exemplu, cu povestea nevestei arheolog nefericită în căsnicia cu bărbatul arheolog pentru că sînt uniți de aceleași pasiuni: arheologia și penisul de dîrlău. Să fiu bine înțeles: bucata în care e clar că musiu îl iubește pe aproapele său mai mult ca pe nevasta însăși e făcută elegant și trebuie să fii de rea-credință să spui altfel. La fel, modul în care madam ajunge să-și găsească alinarea în brațele vînoase ale junelui-prim e mai mult decît acceptabil pentru orice telenovelă britanică de soiul lui Downtown Abbey. Bine, puteau și ei să se aline mai repede și să se vadă ceva și din alinarea propriu-zisă, nu două mutre care respiră greu după niște ruine, de parcă era concurs de imitat păstrăvi.

Practic, după un curs elegant, filmul se împrăștie în direcții diferite și, din fluviu maiestuos, devine o suma de pîrîiașe care nu curg, ci mai mult pipilesc acțiunea mai departe. Mai mult, tot în final filmul insistă să penduleze prezent-trecut, prezent-trecut. Pentru că pînă atunci și-a păstrat cursul normal și era păcat să nu încerce și ifose artistice, să fie clar pentru toată lumea că echipa de realizatori nu era capabilă să încheie narațiunea fără asemenea artificii penibile.

În final, The Dig este o jumătate de film bun și o jumătate de pierdere de vreme. Dar, fiind pe Netflix, puteți vedea partea bună și apoi sări cu telecomanda pe scenele-cheie, să vedeți bărcuța în splendoarea ei păstrată în memoria nisipului.

The Dig. R.: Simon Stone. Cu: Ralph Fiennes, Carey Mulligan, Lily James.

1 comentariu

  1. #1

    Abonații netflix nu știu ce e aia arheologie, trebuia să le bage și un penis de dîrlău.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
  • O moarte simbolică

    23 februarie 2021

    Înainte de a se fi măritat cu aprigul bărbătuș Vijulie, femeia cu barbă Stelian Tănase nu părea a ști să dea în bobi și a citi în zațul cafelei, ca […]

  • A venit și vremea arătării diplomelor

    23 februarie 2021

    În toate campaniile, PNL și USR-PLUS s-au dat mai școliți ca proștii de la PSD. Au lăsat mereu să se înțeleagă că ei sînt legitimați de cunoștințe dobîndite în universități […]

  • Munca la arat

    23 februarie 2021

    Este una dintre cele mai mari ironii ale guvernelor liberale din 2019 încoace faptul că ministru al Muncii este o doamnă care nu a muncit nici măcar o singură zi […]

  • Krepkaia

    16 februarie 2021

    La prima sa vizită în „străinătate“, adică la Chișinău, Nichita Stănescu a coborît din vagonul-restaurant aidoma zeilor care pogorau cu hîrzobul din cer, în aplauzele scriitorilor basarabeni buluciți pe peron, […]

  • Sărăcie pe bani grei

    16 februarie 2021

    Nu există nici un strop de inteligență în bugetul prezentat de guvernul PNL-USR-PLUS. Același tip de prostie înfricoșată și obedientă, arătată de Băsescu în 2010, cînd a tăiat salarii și […]

Ultimele articole