“Tînărul modern are în genere o viață aproape exclusiv fizică: o intrepiditate erotică, un sentiment al vigoarei fizice, o curiozitate pentru spectacolele rudimentare ce dau senzații tari. (…) Tinerimea română nu citește cărți literare de nici un fel și o anchetă făcută în public ar da rezultatele cele mai interesante. Casele de editură știu cîte cărți se citesc în România. Cinci mii de exemplare vîndute constituie un succes plin – nesperat – de librărie. Aceasta la 18 milioane de locuitori. (…) Publicul modern, obosit de problemă, vrea senzația violentă a vieții, vrea dragostea fizică și călătoria, vrea sport și fapt senzațional, vrea în definitiv ce toată omenirea a căutat de mii de ani și ceea ce în fond literatura a căutat să-i dea” – scria unu’, G. Călinescu, în interbelic, primăvara. Sună plauzibil, chiar și-n ziua de azi. I-a fost gura aurită, ca să nu zicem că de căcat.
Am dat peste textul ăsta mai din întîmplare, cînd ne-am amintit că tot G. Călinescu repeta o vorbă: Nu te saturi cu un butoi de miere! Ei, uite că ăștia de la FIFA au ignorat zicala și s-au repezit să ațîțe instinctele primare ale tinerimii. În 2026 vom avea un Campionat Mondial cu 48 de echipe. Adrenalină, travel, fun & more business la toată planeta!
Pe vremea cînd scria G. Călinescu (și aveam o Națională cu trei participări consecutive la turneul final), fraților, jucau maximum 16 echipe la turneul final. Astăzi, cu ce vor ăștia să facă, e prea mult. Cînd ne vom califica, în sfîrșit, după atîția ani, parcă vedem că nimerim în Grupa de Foc, cu Australia și Gabon. Vor fi grupe de trei echipe, ați aflat. Vom avea ocazia să urmărim, de la televizor, niște meciuri tari, cum ar fi Honduras-Uzbekistan sau Togo – Noua Zeelandă. Sepp Blatter a plecat, trăiască FIFA! Moștenirea lăsată de combinatorul helvet va dăinui încă o sută de ani, cît a trăit și predecesorul lui, Joao Havelange, alt bandit, dar mai cu șarm.
Fotbalul înseamnă democrație, așa credem. Chestia mai nașpa e că, mimînd democratizarea, niște șmecheri diluează ideea de competiție și transformă iubitul nostru sport într-un profitabil business. E banal, știm, dar sîntem obligați să repetăm un adevăr. Cupa Mondială cu 48 de echipe înseamnă doar o aiureală, altă inginerie financiară a cleptocraților de la FIFA. Nu-i revoluție, e involuție.
Vanuatu-Lesotho sau Haiti-Bhutan, să nu exagerăm, nici chiar așa. Ăștia-s prea necopți ca să ajungă la World Cup 2026. În 2094, cînd vor fi 96 de echipe în turneul final, poate, cine știe… Pînă atunci, tinerimea va bătători cărările planetei, trasate de Federația Internațională. Noi, la faza asta, ne luăm o rezervă, ne întoarcem la clasici, adică la sus-pomenitul G. Călinescu. Cu atîtea echipe, s-a bulit spectacolul de la World Cup. Nu te saturi cu un butoi de miere.
Primele trei editii(’30-’38), pentru a fi cinstiti, au fost mai mult scene ale pionierilor, ale celor cu inițiativă. Fotbalul românesc al acelor vremuri are aceste merite