– Baiazid, nu am prejudecăți și nu vreau să trag concluzia greșită, dar de ce ai vrut să organizezi aici un marș la care participă un grup atît de mare de bărbați îmbrăcați fistichiu și care flutură sute de steaguri divers colorate?
– Am venit pentru tine!
– Sînt flatat, dar nu cred că înțeleg…
– Dar e foarte simplu: e vorba de atracție fizică, Mircea!
– Îmi pare rău, Baiazid, dar eu te văd mai mult ca pe un prieten.
– Nu te mai împotrivi degeaba, e ceva perfect natural!
–Mie nu mi se pare deloc natural.
– Evident, pentru că ești un țăran ignorant și retrograd. Ascultă-mă cu atenție: mie mi se spune „Fulgerul“, este? Este. Tu ești „cel Mare“, da? Sigur că da, deși te cam lauzi. În fine, nu contează. Fulgerul este atras de chestiile mari, e una din legile fizicii! E perfect natural, acum înțelegi?
– Vrei să zici că e la fel de natural ca soarele care se învîrte în jurul pămîntului?
– Nu, mă, că soarele…
– Aha, știam eu, vrei să mă păcălești!
– Nu vreau să te păcălesc!
– Jură-te pe Biblie!
– Și la ce ar folosi asta, Mircea?
– Vezi că te-am prins că umbli cu șoalda?
– Nu, băi, dar eu sînt mahomedan și la noi Coranul e… Știi ceva, las-o baltă. Adu o Biblie și jur!
– Imediat…
– Și dacă tot aduci, pune peste ea și cartea cu Albă-ca-Zăpada, că pentru mine tot aia e.
– N-ai vrea și „Cei trei purceluși“?
– Asta nu, e interzis în Coran.
– Baiazid, tu de fapt ce vrei de la mine?
– Vreau să te cuceresc, Mircea!
– Îmi pare rău, Baiazid, dar cred că sîntem prea diferiți…
– Ce vrei să spui?
– Vreau să spun că eu sînt mîndru că sînt român, iar tu ești mîndru din alte motive… Sper că înțelegi ce vreau să spun.
– Da, Mircea, înțeleg perfect. Eu sînt liderul unui imperiu multicultural și tu ești un tip care se laudă tuturor că-și apară nevoile.
– Și neamul!
– Și sărăcia, Mircea, și sărăcia, că unul n-ar pune mîna să muncească în țara asta. Dar eu sînt dispus să trec peste. Hai, înțelege că este inevitabil. Am venit după mine cu oamenii ăștia. Vrei să-i dezamăgești pe toți?
– Baiazid, degeaba apelezi la presiunea socială a anturajului. Nu înseamnă nu. Țara mea, alegerea mea!
„Măria Ta, totu’ se făcu după cum porunciși…eu îmi pusei lanțurile astea și mă-mbrăcai cu acordeonu'”, adică să fie oltenească pân’ la cap!