Mortal Kombat este o comedie romantică de-a lungul căreia protagonistul trebuie să se implice ferm și să găsească un mod plăcut de-a elimina tensiunea sexuală dintre el și băiatul cu patru mîini, toate dornice să găsească dragostea adevărată. Deși soarta crudă le stă împotrivă prin tot soiul de neînțelegeri nemaipomenit de ingenioase, cei doi își vor uni destinele în fața lumii, în timp ce un stol de porumbei special vopsiți roz va închipui o gigantică inimă deasupra lor.
Paragraful de mai sus n-are nici o legătură cu povestea. Dar voiam să încep textul semnificativ mai puțin ridicol decît filmul.
Mortal Kombat 2021 îmi lasă o puternică impresie de Anna Karenina. În sensul în care scenariul are o propensiune deosebită pentru introspecție și exprimarea naturii umane? Nu, în sensul în care vita aia de scenarist ar trebui călcată de tren. Înțeleg că e film cu karăți, dar asta face dialogurile idioate opționale, nu obligatorii.
– Eu sînt antagonistul și îți explic în chineză că te voi ucide!
– Și eu sînt strămoșul protagonistului și îți răspund în japoneză că nu pricep o iotă din ce spui, boule!
Dialog scris de niște băieți care oficial nu beau detergent de geamuri. Atît s-a putut.
Din fericire, atenția este rapid distrasă de protagonist, un maestru al deghizării, pentru că nu știi exact dacă e Nimeni în Drum, Fiul Ploii, Pielea Spătarul sau charisma secțiunii „Termeni și condiții“. Nu am nici cea mai vagă idee de ce Cum-Îl-Cheamă a fost ales drept centru al poveștii cînd universul are protagoniști destui, simpatici și extrem de apreciați. Poate pentru că eroii binecunoscuți aveau poveștile de un standard mai subțire ca mucavaua, iar realizatorii voiau dramă adevărată? Nu. Hotărît nu. Dacă e ceva profund greșit în filmul ăsta – în afară de restul –, e obsesia netalentaților pentru dramatism. Trebuie să vadă uamenii suferință ca să le pasă de ce se întîmplă. Băi, newsflash: tema intrisecă a filmului tău e Frații Karăbucăți, nu Karamazov! E ca la porno: avem nevoie de o intrigă tîmpițică și mimată prost ca să putem pretinde că au și oamenii ăia motiv să facă șnițel pe ecran. Să facă șnițel cu pumnul, nu vă gîndiți la prostii.
În fine. După scene în care dialogul moare de propria rușine și efecte speciale în care gheața lui Sub Zero arată ca un scaun de plastic prost plesnit sub curul unui gras, ajungem și la bătaie. Probabil că au fost și niște întorsături foarte năstrușnice de situație, dar nu le-am reținut, fiind fascinat de niște poze cu un scaun de fier pe care se usca vopseaua bej. În orice caz, bătaie. Nivel de Xena, prințesa războinică, episoadele alea proaste. Scurte, fade, telefonate, previzibile de pe Marte într-o noapte întunecoasă, lipsite de orice urmă de fantezie, suspans sau haz, scenele de luptă sînt menite probabil să ofere privitorului doar regretul că a fost prea exigent cu restul filmului. Nu vreau să mă laud, dar în momentele în care îmi dădeam pumni în cap că îmi pierd vremea cu prostia asta păream mult mai fioros și mai marțial decît ciobanii de pe ecran.
Mortal Kombat. R.: Sub Zero Talent. Cu: Liu Kang Wins, Fatality, Flawless Victory.
