Moartea năpraznicului Giani Ruset

Din praful așternut pe cronici, din lunga plictiseală a veacului, din șirul de domnii șterse răzbate, cînd și cînd, vitalitatea unui nebun care zgîlțîie lumea cu îndrăzneala lui și îi face să țipe pe semenii mai liniștiți. Așa a fost Manole Giani Ruset, din a cărui energie violentă istoria nu a reținut decît curgerea faptelor, nu și intensitatea lor. În 1788, sultanul îi dă pe mînă Moldova cu gîndul să-l asmută împotriva ocupației ruso-austriece. Noul domn venea după un lung exil pe insula Naxos, unde pofta lui de acțiune făcuse burtă și se îmbolnăvise de nervi. Cînd a pornit-o spre Iași, Manole lăsa în urmă un arhipelag pus cu botul pe labe, o insulă golită de pirați și cîteva cîntece de vitejie. În față îl așteptau nu numai jderii și dropiile Moldovei, ci și regimentele nemțești și rusești, care prelungeau deliciile războiului între imperii printr-o ocupație bazată pe șpriț, grătare și viol. Giani nu și-a pierdut vremea cu guvernarea, ci s-a apucat de meșteșugul lui. Ca să nu se năpustească singur asupra armatelor imperiale, turcii i-au trimis cîteva detașamente de spahii și o hoardă de tătari. Giani a atacat grosul armatei austriece într-o sîmbătă seara, în apropiere de Suceava. Avea soldați mai puțini decît aveau nemții santinele și un singur cal – al lui. Cu tot curajul arătat prin focuri de armă și înjurături, acest asalt abia a reușit să trezească avangarda austriacă, adormită ca urmare a mustului fermentat. Manole Giani Ruset a înțeles că are nevoie de trupe mai numeroase și a chemat țara la arme. A stabilit ziua și locul, a trimis olăcari să ridice satele și s-a pus pe așteptat. La ziua sorocită nu s-a prezentat nici țipenie. Nici un răzeș, nici un clăcaș, nici măcar un boiernaș de țară nu s-a arătat. Giani nu a considerat acest aspect ca fiind fundamental și și-a continuat operațiunile de unul singur. În vara lui 1788 i-a atras și pe nemți, și pe ruși în cîteva lupte disproporționate pe care, dacă luăm în seamă faptul că a rămas în viață, se poate spune că le-a cîștigat. Turcii au văzut că ține și l-au lăsat de capul lui, pînă cînd, într-o zi, Giani s-a trezit luptînd singur în mijlocul unei divizii austriece de artilerie. Așa ceva s-a dovedit a fi prea de tot chiar și pentru o persoană cu impetuozitatea lui. Giani i-a lăsat baltă pe turci și s-a pus, cu arme și bagaje, la dispoziția rușilor. Rușii l-au cazat la Herson, i-au dat o pensie frumușică și, un an mai tîrziu, l-au înmormîntat în catedrala din localitate. La cîți oameni a ucis cu mîna lui, e de necrezut cît de puține cîntece îi sînt dedicate.