Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Orizonturi portocalii – episodul 22 –

Zoom Orizonturi portocalii – episodul 22 –

Deocamdată, ecourile emisunii speciale de la Cotroceni nu ajunseseră până pe Langue de la Barbarie. Era o noapte liniștită, puțin cam caldă. De fapt, toridă de-a dreptul. Oaspetele, fugarul, adormise pe șezlong, așa cum făcea din ce în ce mai des, visând la draga lui Elena dragă. Mamadou, însă, nu putea pune geană pe geană. Își făcuse turul regulamentar, inspectase posturile de pază, verificase bucătăria, să fie lună, și dăduse drumul celor 50 de gecko. Șopârlele erau cea mai bună soluție antițânțari, dar cele de pe proprietate erau chiar foarte eficiente. Proveneau din încrucișări repetate și, ca să fim sinceri, mai lucraseră și geneticienii puțin la ele. În mod normal, Mamadou le-ar fi lăsat libere tot timpul, dar observase că se dusese faima în Saint Louis, iar localnicii încercau să facă rost de câte un gecko din ăla bun, de la defectorul român. Nu prea aveau șanse, pentru că zona era bine păzită, iar paznicii fuseseră selectați chiar de el, incoruptibili, dar, nu se știe cum, într-o zi dispăruseră cinci dintre șopârle, în mod inexplicabil. Mamadou făcuse propria anchetă. Nu pentru că n-avea încredere în amicii lui din Poliție sau din serviciile secrete, care se implicaseră, dar așa îi plăcea, să investigheze singur. Găsise trei dintre gecko într-un bar de jazz și pe celelalte două într-un magazin cu trabucuri cubaneze contrafăcute, peste drum de bar. Se certase îngrozitor cu proprietarii barului și ai magazinului. Oamenii susțineau că ei n-au furat nimic, ci că au cumpărat șopârlele de la cineva din complex. Nu-l puteau descrie, pentru că tranzacția avusese loc noaptea, prin gardul electrificat. Susțineau că plătiseră foarte mult pe ele: 100.000 de CFA pentru fiecare. Chiar era mult. De vreo 10-15 ori prețul pieței pentru un gecko obișnuit, dar astea, de fapt, fiind modificate genetic, erau neprețuite. Mamadou nu le băgase în seamă tânguielile, luase șopârlele înapoi și le adusese în complex. Dar, de atunci, îl preocupa identitatea vânzătorului clandestin. Dacă aveau printre ei pe cineva care vindea gecko pe piața neagră, direct din complexul îngrădit și păzit, cine știe ce mai putea respectivul să facă. Era o vulnerabilitate de securitate, iar Mamadou trebuia să rezolve problema.

Așa că tânărul căpitan, în loc să doarmă, se plimba abătut printre bungalouri, încercând să pună cap la cap informațiile și indiciile pe care le strânsese timp de două săptămâni.

Totuși, îi era greu să se concentreze. De dimineață primise un mesaj ciudat de la logodnica lui, din Lugoj. Erau logodiți din timpul facultății și plănuiseră să se căsătorească anul ăsta, după postul Sfintei Marii. Mamadou era îngrijorat pentru că habar nu avea când avea să i se termine misiunea pe lângă Vasile Blaga. Nici nu se punea problema să plece la nuntă atâta vreme cât defectorul se mai afla în Senegal. I se spusese clar că, atâta timp cât Blaga se află sub protecția președintelui senegalez, oricare ar fi fost acesta, nu-și putea lua nici măcar o zi liberă. Iar asta era nasol. Mamadou și Mariana, M&M, cum le spuneau colegii de facultate, plănuiau de multă vreme nunta. Din ultimul an, înainte de licență, trimiseseră invitații tuturor colegilor de facultate și îi obligaseră să semneze acte notariale că vor veni la nuntă, la sfârșitul lui august 2012. Vreo trei râseseră, dar făcuseră actele, vreo doi refuzaseră, pretextând că de unde să știe ei ce vor face la sfârșitul lui august 2012. Mariana plânsese mult în acea seară, așa că Mamadou, pretextând că merge până la non-stop, să-și ia țigări, dăduse o tură prin oraș. După o oră jumate se întorsese cu contractele semnate și de către cei doi turbulenți, deși uitase să ia țigări. Nu mai contase, pentru că Mariana fusese în culmea fericirii și, ca să-l răsplătească, îl lăsase să-i vadă sânii. Și acum mai stăruia imaginea aia în mintea senegalezului, făcându-l să viseze cu ochii deschiși la ceea ce-l aștepta în noaptea nunții. Știa de pe acum programul, dar pe el îl interesa doar partea dinspre final. După ce toți, dar toți cei 317 invitați vor fi plecat, el urma să o ia pe Mariana în brațe și s-o ducă în apartamentul nupțial al hotelului. Acolo ar fi așteptat cuminți ca rudele să termine de numărat darul, după care, dacă se strângea cât își propuseseră, urmau să facă dragoste. Pentru prima dată în viața lor. Mariana își păstra floarea fecioriei până atunci. Ca și el, de altfel. De aia, pentru ei noaptea nunții chiar urma să fie un eveniment deosebit și își dorea foarte mult ca operațiunea Vameșul să nu-i strice planurile atât de precise.

Dimineață, cum spuneam, Mariana îi transmisese printr-un prieten de-al lor, un vaporean, că se întâmplă lucruri ciudate în Lugoj. În jurul vilei pe care o construise cu banii trimiși de Mamadou din solda lui, lunar, începuseră să se învârtă indivizi dubioși. Păreau bucureșteni, după accent, căci Mariana ieșise la ei, să-i întrebe ce vor. Nu voiau nimic, aparent. Doar se plimbau și ei. Așa îi spuseseră. Dar nu putea fi adevărat. Prea se plimbau des și se schimbau între ei din șase în șase ore…

Pe când se gândea cine ar putea fi indivizii, deși avea o vagă bănuială, Mamadou fu adus la realitatea senegaleză de foșnetul unor frunze de palmier din apropierea gardului electrificat. Se strecură până spre locul de unde auzise zgomotul și se felictă că nu se culcase. Traficantul de gecko acționa iar. Acum încerca să treacă de partea cealaltă a gardului o cutie cu șapte șopârle, după ce luase de la cumpărători câte 150.000 de CFA pentru fiecare. Cumpărătorii, tot tipul de la bar și cel de la magazinul de trabucuri, îl văzură primii pe Mamadou și o luară la fugă, lăsând dracului și bani, și șopârle. Atât de tare îi speriase căpitanul atunci când îi vizitase. Traficantul nu apucă să se întoarcă pentru a vedea de ce-i este întreruptă tranzacția, că primi un pat de armă în ceafă și căzu lat.

Mamadou îl târî pe traficant până în bucătărie, îl aruncă pe blatul pentru tranșat carnea și aprinse lumina.

Mon Douanier! atât mai reuși să urle și se prăbuși la pământ, într-un leșin profund.

Citeşte mai multe despre:

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale