Am început să scriu acest articol după ce la sfîrşitul lui septembrie am văzut pe canalul National Geographic un film documentar despre cum a jefuit Germania nazistă patrimoniul artistic al ţărilor ocupate. Mi-am dat seama că aşa-zişii comunişti puşi la putere de armatele sovietice „eliberatoare“ nu au procedat altfel decît naziştii. Singura deosebire între nazişti şi comunişti era că, în timp ce primii jefuiau ţările cucerite, comuniştii şi-au jefuit propria ţară.
Cazul colecţionarului Barbu Slătineanu, pe care îl cunoşteam de la fiul său Stroe Stătineanu şi de la nepoţii lui, Radu şi Bambi (Barbu), mi se pare elocvent pentru a ilustra mentalitatea comunistă. Colecţionar celebru, Barbu Slătineanu şi-a donat colecţia statului comunist ştiind că, mai devreme sau mai tîrziu, aceasta îi va fi confiscată.
Aşa cum se întîmplă în asemenea cazuri, a semnat cu statul român un contract cu mai multe clauze. Ei bine, statul român (socialist) n-a respectat pînă la urmă nici una din clauze. Ba mai mult, Barbu Slătineanu a fost arestat sub o învinuire ridicolă şi, bolnav fiind, a murit în puşcărie fără să apuce să fie judecat.
Urmaşii colecţionarului, mai bine zis nepoţii lui, au dat statul român în judecată, după 1989. Cereau retrocedarea colecţiei către proprietarii ei de drept. Motivul era simplu şi perfect întemeiat: una din părţi, statul, nu respectase clauzele donaţiei. Credeţi că au cîştigat?
