Se ieftineau banii. Vasilica nu prea înțelegea cum se întîmpla că ceea ce cumpărase cu o zi înainte cu atîția lei, în ziua următoare se scumpea. Avea atîta minte încît să-și dea seama că, dacă nu se mai găsea carnea, măcelarii, de-o pildă, cereau mai mulți bani pe marfa lor, cînd o aveau. Dar se scumpeau și lucrurile care se găseau. Oltenii care veneau la ea acasă cu cobilița cu legume îi cereau zilnic mai mult pentru aceeași marfă.
Drept care moașa a ridicat și ea prețul pentru consultații, nașteri și avorturi. Doamna Lupu, negustoreasa evreică pe care o cerceta cu mîna în căutarea gîlmei care-i apăruse pe dinăuntru, îi spunea că ăsta era efectul războiului. Doamna Marghiloman ofta și o sfătuia să cumpere aur. Pacientele ei de la mahala îi ziceau Vasilicăi să nu mai primească bani, ci doar echivalentul lor în bunuri de tot felul. Așa că moașa începuse să se întoarcă acasă cu perne și cu cearșafuri, sfeșnice și tacîmuri de argint. Primise chiar și decorații dintre cele care apăruseră după războiul din 1877.
Cu decorațiile, Vasilica nu avea ce să facă, dar nu-i venea să le refuze. Ar fi preferat plata în lei, oricît se sfrijise moneda națională. Monedele de aur pe care le primea din cînd în cînd erau ele frumoase, dar avea ea destule în sacul cu care plecase din Ardeal. Aurul avea un anumit miros pe care Vasilica îl adulmecase atunci cînd plecase din sat și văzuse pentru prima oară toți acei bani galbeni strălucitori din pungile cu care ea și ai ei plecau cu căruțele, pitiți sub haine și așternuturi. Așa că atunci cînd primea un bănuț de aur de la pacientele ei, înainte de a-l băga în portmoneu, Vaslica îl mirosea, ca să se convingă că nu era fals.
Singura ei pacientă care știa că aurul putea fi și mirosit era nevasta guvernatorului Băncii Naționale, care rămăsese în București, deși Tezaurul fusese trimis în Rusia, iar regele și guvernul său erau la Iași.
Nevasta guvernatorului avea o boală lumească. Ori că i se trăsese de la soțul ei, ori că îi venea de la vreo aventură cu vreunul dintre tinerii din lumea bună, bolnavi de sculament, cu care, poate, avusese de-a face. Doamna guvernatorului nu susținea că nu s-ar fi culcat și cu alții în afară de soțul ei, dar era convinsă că boala i se trăgea de la aventurile guvernatorului cu diverse căzături care îi cereau sfatul cum să-și economisească mai bine banii. După ce a cercetat-o, în adîncimile dintre picioare, Vasilica i-a spus că n-avea decît o mîncărime care i se trăgea poate de la chiloți sau de la săpunul cu care se spăla. Nevasta guvernatorului i-a spus că purta chiloți de la Paris și că se spăla cu cel mai bun săpun nemțesc care se găsea în București. Atunci, poate că se trăgea de la altceva, i-a sugerat Vasilica.
Moașei nu-i venea să-i spună doamnei guvernator că avea o boală de care sufereau și femeile ușoare din București, doar că la ele asta ținea de meseria lor. Din centru se auzeau vocile poruncitoare, de cuceritori, ale nemților și ale bulgarilor, și chicotelile cocotelor ieșite la agățat încă din mijlocul zilei, ceea ce pentru doamna guvernator era o dovadă mai mult că Vasilica trebuia să nu mai accepte bani de hîrtie, ci numai de aur sau de argint ori plata în natură. Dar cînd i-a dat bănuțul de aur, un ludovic franțuzesc, nevasta guvernatorului i-a spus că a plătit-o în avans, pentru vizitele ei ulterioare, și mai cu seamă pentru discreția ei.
Cînd s-a dus apoi la pacientele ei obișnuite, Vasilica le-a spus că se ieftinise leul. Una dintre ele, care urma să nască, i-a zis că pentru ea leul se scumpise, adică nu mai putea să cumpere cu aceiași lei ce cumpărase cu o zi înainte. Moașa i-a răspuns că și ea trebuia să trăiască, dar i-a primit aceiași bani ca pînă atunci, mai mult ca pe o ofrandă decît ca preț al consultației sale.
(Toate personajele neatestate istoric ale acestui serial au fost persoane reale, a căror viață și moarte pot fi dovedite prin actele lor de botez și prin certificatele de deces care au rămas de pe urma lor. Schimbările de nume, din motive care țin de voința autorului, vor fi dezvăluite la sfîrșitul întîmplărilor prin care au trecut, între anii 1900 și 1920.)
Proiect susținut de Primăria Municipiului București prin AMPT
