Mărturisesc că n-am urmărit cu atenție România până la capăt, deoarece mi s-a părut cam lungă. De obicei, pe la Sebeș mă plictisesc și adorm. Mă mai trezește persoana de pe scaunul din dreapta, când suntem pe cale să ieșim de pe șosea și să ne răsturnăm în șanț.
Cu excepția unor state imaginare din povestirile mele SF, România e țara pe care o cunosc cel mai bine. Aici mi-am confecționat prima rachetă de tenis, făcându-i racordajul din instestinele unei căprioare pe care am omorât-o cu mâinile goale, și tot aici mi-am îmbrăcat primul trening original Adidas, atunci când am participat la ceremonia de absolvire a liceului.
E o țară de care mă leagă nenumărate amintiri. Îmi dau lacrimile când mă gândesc. E locul unde am spus pentru prima oară despre o persoană că se comportă ca un handicapat locomotor, e spațiul în care am desființat mii de filme, comparându-le cu delirul unui adolescent retardat.
E greu să evaluez România fără să devin subiectiv. Chiar dacă e cam lungă, chiar dacă e uneori plictisitoare, în special atunci când nu se întâmplă nimic și n-ai despre ce să scrii, România e o țară decentă și onorabilă. E adevărat, uneori ai senzația că te uiți la un documentar de pe Animal Planet, în special dacă treci prin zonele împădurile ale Carpaților. Totuși, România e țara care a dat lumii nenumărate Dacii, deci țara în lipsa căreia mulți proprietari de mașini s-ar fi plictisit teribil în week-end, în loc să meșterească sub mașină, în fața blocului, murdari de sângele întunecat și lipicios al acestui monstru de metal lipsit de fiabilitate. E țara în care o mașină nefiabilă s-a întâlnit cu cele mai proaste drumuri, făcând din mine un erou pentru insistența de a folosi vechiul automobil românesc.
În încheiere, câteva cuvinte despre România profundă. Să știți că România profundă nu mi s-a părut deloc profundă, ci mai degrabă săracă. Aș prefera titulatura de România săracă. Nu de alta, dar pun pariu că au pățit și alții ca mine, așteptându-se să găsească în România profundă oameni cultivați, care citează din Nietzsche și care știu poeme întregi în franceză de Rimbaud, Baudelaire și Paul Valéry. E ultima oară când mai merg la o întâlnire romantică în satul Fierbinți, Ialomița.
