Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Români, dați-vă copiii la votbal!

Zoom Români, dați-vă copiii la votbal!

Există anumite clipe din sezonul competițional, mai ales toamna, cînd ne cuprinde și pe noi (că oameni sîntem, nu doar gazetari) nostalgia. Așa fu, de exemplu, săptămîna trecută, cînd am dat la TV peste meciul de Cupa României dintre Metalul Buzău și Poli Iași (0-3). Am fost niște nesimțiți, ne cerem scuze. N-am reușit să urmărim cu atenție truda oamenilor ălora care munceau pe teren (căci plăcut mai e să te uiți la apă, la foc și la munca altuia!), pentru că ne-a furat peisajul. Peisajul, odată prins în cadru, ne-a readus în memorie, precum madlena lui Marcel Proust (scriitor francez, 1871-1922), niște momente dragi din trecut, din alte vremuri, de pe vremea cînd eram mai tineri și inocenți iubitori ai sportului cu balonul rotund. Un stadion mic, dar decent – de provincie. Un gazon mai pîrlit pe alocuri, dar acceptabil – tot de provincie. Un public inimos, chiar dacă băgat în niște tribune aproximative. Și, mai ales, în jur, copacii. Soarele spre asfințit al toamnei își filtra blînd lumina printre frunzele lor îngălbenite. Întreg tabloul arăta minunat, ca odinioară, atunci cînd echipele noastre românești luptau eroic în cupele europene, iar Naționala chiar era a tuturor românilor. Cam așa arăta atmosfera junioratului nostru, din vremea cînd eram o țîr’ mai săraci și ceva mai fericiți…

Băga-mi-aș! ne-am zis – corect! – și ne-am trezit imediat. Din nostalgie pici în reverie și melancolia-i gata! “Melancolia este fericirea de a fi trist”, spunea Victor Hugo (alt scriitor francez, 1803-1885). Nu ne punem noi cu francezii, că ne-au bătut și ei, i-am bătut și noi – cum a fost golul discutabil al lui Giroud de la Europene, cam tot așa a fost și chinuita victorie a CFR Cluj la Rennes. Noi, ca români, ne-am propus fericirea de a fi veseli. Căci, dacă n-ați aflat cumva, vom merge să ne alegem viitorul președinte. O mare veselie!

Noi pornim de la premisa că președintelui i-ar șade bine în ipostaza de președinte-antrenor. Aici e de hotărît: ori să fie manager cu drepturi depline, ca-n Anglia, ori să poată fi demis ca-n multe alte campionate de pe superbul și unicul nostru continent. Voi, iubiți frați întru fotbal, știți cu cine și de ce votați, că nu ne-a zis nici unul mai nimic? Vreți fotbal normal, cu Iohannis? Vreți mai pe muncă, à la Dăncilă? Vreți fericire cu Barna și doar un om cu Diaconu? Vreți un învățător, precum flamboaiantul Toader Paleologu? Hotărîți-vă repede cam ce tip de antrenor ar putea să ne conducă echipa cu milioane de jucători (mulți pe bancă, mulți împrumutați în străinătate) în următorii cinci ani de contract.

Nu de alta, da’ trebuie să facem ceva ca să ne potolim nostalgia și melancolia, ca să n-ajungem să-i regretăm pe Ceaușescu și pe Iliescu, pe nedreptățitul Constantinescu, ultimul președinte român sub al cărui mandat echipa națională s-a calificat la un campionat mondial postbelic. Pe vremea acestor foști președinți, da, mai contam cumva în fotbalul global. Hai România!

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
  • Cinci ani de singurătate

    12 noiembrie 2019

    “Politicienii sînt ca scutecele. Trebuie schimbați des și din același motiv.” Vechiul aforism, atribuit lui Mark Twain, n-are trecere la români. Președintele României se schimbă doar o dată la zece […]

  • Barna, puntea suspinelor

    12 noiembrie 2019

    USR, alături de PLUS, părea să se poată transforma într-un partid important. Nu atât de important încât să conducă, prea curând, singur, dar suficient de important încât să înceapă să […]

  • Cum am ratat eu scaunul cu patru picioare de la Cotroceni

    5 noiembrie 2019

    După ce ani de zile și-a înmuiat batistuţa de la piept într-o esență de patchouli extrasă din brînza neaoșă de burduf, naţionalistul de operetă Rareș Bogdan și-a imaginat că țara […]

  • Președintele pe care l-am pierdut

    5 noiembrie 2019

    Așa sînt mereu zilele dinainte: însorite și nepăsătoare. Nimic nu arată că ne confruntăm cu involuția speciei prezidențiale și cu abisul celor cinci ani care vin gata irosiți. Să ni-l […]

  • O șansă istorică

    5 noiembrie 2019

    A fost nevoie de 30 de ani pentru ca Ludovic Orban să primească și el o șansă reală în politica mare. Chiar dacă, de-a lungul vremii, șanse a mai avut, […]