Planul era profund ridicol, cu asta erau cu toții de acord: să-l încalțe pe Cîțu cu condurii de rubin și să-l pună să zică papagalicește „Nicăieri nu e ca acasă!“ n-ar fi fost nimic, Florinel dovedise că înțelege specia foarte bine ori de cîte ori vorbea competent despre economie. Dar să convingă icoana Atotmutului să arunce una din Casele Lui peste CTP ca să-i ia condurii, asta era peste putință de imaginat.
În schimb, nimeni nu părea să se mire că avea CTP conduri de rubin. Ba, judecînd după cum chicoteau împreună Turcan, Anisie și Cîțu, întregul guvern părea să fie convins că același CTP îi poartă doar cînd face balet pe Lacul Lebedelor, pentru că era visul său de-o viață să joace rolul principal în varianta lui Tarkovski.
„Inculților, Lacul Lebedelor e al lui Ceaikovski!“, comentă acru CTP. „Și m-am născut pentru rolul principal!“
– Ralu, mă tem că asta acuși face o piruetă și dispare în vizuină, îi șopti Ludovic II lui Turcan. Zic să vorbim totuși cu Stăpînul Vieților Noastre, poate se îndură cu o casă… o garsonieră… un garaj făcut pe spațiul public… o cameră de tractor… tot scădea Șică miza văzînd mutra neîncrezătoare a lui Turcan.
–- Stai tu liniștit, că nu mă tem că o să dea Atotmutul cu o casă peste mine, dădu din mînă a lehamite CTP. Ăsta nu poate da decît din umeri. Uite, te și ajut să-l pornești, mai zise și, scotocind sub piatra de unde apăruse, scoase o manivelă.
– Așa… cu manivela? întrebă Șică nedumerit.
– Ați dat petrolul și gazele naturale din subsolul Mării Negre pe mărgele colorate americane. Pădurile pe scobitori austriece. Și așa mai departe. De unde alte resurse? Pune mîna și muncește!
Ludovic II se făcu galben, apoi albastru, se prăbuși la pămînt și începu să scurme frenetic în țărînă ca o găină fără cap. L-au stropit cu șpriț, i-au dat cu teancuri de bani pe la nas, i-au aprins țigări aromate la tîmple și, în fine, a început să respire normal.
Dornic să-și arate utilitatea în față Stăpînului, Vela luă el manivela și se proțăpi în spatele icoanei făcătoare de guverne a sfîntului Klaus, înfipse cu sete și învîrti puternic de cîteva ori.
Ledurile din ochii Atotmutului se aprinseră și pe boltă fu proiectată imaginea Înalt Preapreședinției Sale, cu hlamidă tricoloră și o coroană pe care scria mare „Votați PNL! Rezistența e futilă!“, peste care trona o șapcă incripționată cu „Make Guvernul Meu Great Again!“. Căzură toți cu frunțile în țărînă. Țărîna tresări extrem de scîrbită.
– Stăpîne, te-ai întors în mijlocul nostru! strigară ei. Și ce hlamidă frumoasă ai! Tricoloră, da? Dar parcă roșul ei e cam portocaliu, observă cineva.
– Ce treabă are roșul cu tricolorul hlamidei mele? ridică din umeri Atotmutul. Eu, ca președinte, reprezint culorile PNL: galben, albastru și portocaliu de la PDL
– Da’ acolo, la guler, parcă e maro!
– E pecetea personalității mele! Acolo am vărsat eu o lacrimă pentru țară! cuvîntă holograma lui Klaus.
– E ulei de motor, așa pătează uleiul de motor, se grăbi Turcan să explice, de parcă ar fi putut înțelege cineva altceva. Dacă e maro și pe guler, aproape de gura unui politician, și președinte pe deasupra, ce altceva ar fi putut fi?
Dar nu mai era vreme de pierdut. Vîntul începuse din nou să șuiere rece și tăios. Zgribulit, întregul guvern își ridică vocea înspre hologramă:
– Stăpîne, ia-ne de aici! Trimite-ne unde ne e locul!
– Rugați-vă și gudurați-vă la Mine și la Marele Ochi și Timpan, cel etern înstelat pe umeri! Milogiți-vă să mînuiască așa cum trebuie Tabletele Legilor și să ajungă la voi chiVotul Legămîntului de Putere!
1.157 de vizualizări
