Pe vremea cînd se descotorosea de staliniștii bătrîni și căuta staliniști tineri, Ceaușescu a dat cu ochii de un utecist cu diplomă de inginer și stofă de propagandist. Era Ștefan Andrei, născut în Dolj, în 1931, și venit la București să slujească Partidul. Ceaușescu i-a propus să-l slujească mai întîi pe el fiindcă Partidul are deja destule slugi, iar tînărul Andrei a acceptat să ia sfatul ăsta ca principiu călăuzitor.
În anii ’60, diploma de inginer era o raritate printre comuniști, chiar dacă era obținută în facultățile muncitorești. Ștefan Andrei făcuse Institutul de Construcții la începutul anilor ’50 și mai prinsese cîte un profesor din regimul burghezo-moșieresc înainte să fie duși cu toții la Canal. Față de analfabeții din Comitetul Central, îi venea ușor să joace rolul savantului. Ceaușescu l-a mirosit imediat, i-au plăcut agerimea și viclenia lui arivistă și l-a propulsat în cercul de încredere.
În 1960, după ce Ceaușescu i-a sprijinit numirea în funcția de șef al relațiilor externe ale UTC, Andrei s-a pus pe învățat limbi străine. Așa încît, cînd Ceaușescu i-a luat locul lui Dej și l-a luat cu el la Moscova, la Congresul PCUS din 1966, Andrei vorbea franceza, italiana și engleza folosind destul de puțin mîinile. În cei șase ani scurși, colindase partidele socialiste europene, legase prietenii cu secretarii generali și cu miniștrii socialiști din aproape întreaga Internațională Socialistă. Așa că, în pauzele dintre cuvîntări, i-a aranjat lui Ceaușescu întîlniri cu socialiștii din Occident și din America de Sud. Proaspătul dictator era disperat să-și construiască relații cu Vestul și a jubilat. 35 de lideri socialiști au dat atunci mîna cu noul tiran al României, ajutîndu-l să-și creeze o platformă de simpatie tocmai bună pentru escrocheriile diplomatice de mai tîrziu. Practic, lansarea internațională a lui Nicolae Ceaușescu atunci a avut loc, pe coridoarele Congresului PCUS, prin truda stahanovistă a lui Ștefan Andrei.
La întoarcerea în țară, Ceaușescu l-a făcut prim-adjunct al Secției Relații Externe a PCR, imediat sub teribila tovarășă Ghizela Vass. De aici ascensiunea lui Andrei devine un fapt cunoscut întregului activ de conducere, iar el pășește cu adevărat pe scara puterii. Văzîndu-l mai destupat decît loazele de fier din CC, Ceaușescu începe să-i ceară părerea. Îi cere chiar cărți, dar nu chiar în întregime, ci povestite în zece pagini.
În 1972, Ștefan Andrei ajunge secretar al CC pe probleme internaționale, iar în 1978 ministru de Externe. Luat de valul propriului succes, se mai scapă pe la ambasade, la un pahar de șampanie, cu privire la Tovarășa. O face proastă și curvă, așa cum cereau bancurile în care o distribuia. Securitatea redactează raportul și Tovarășa, după ce îi cere lui Ceaușescu să-l împuște, se mulțumește să-l destituie în 1985. În 1987, însă, Ceaușescu îl face viceprim-ministru al Guvernului. Așa îl găsesc evenimentele din decembrie ’89, și tot așa dă peste el pușcăria. E grațiat de Iliescu în 1996 și moare în 2014, după ce s-a străduit din răsputeri să convingă presa că a fost inamicul din interior al unui regim în care a trăit regește.
Dupa parerea mea, cea mai buna rubrica din presa romaneasca. O astept cu nerabdare in fiecare saptamana. Multumesc.