Puțină lume știe – cam la fel de puțină ca și cea a fanilor lui Larson – că primul care a purtat biruitor în lupte un nume de căpitan Minune a fost tocmai eroul de azi. Dar asta a fost demult, cam prin zorii celui de-al doilea război mondial. Timpul însă, ca un villain care își respectă ticăloșia, a trecut pe nesimțite și, după un război al trade mark-ului și copyright-ului prea complicat ca să-l mai amintim aici, lucrurile s-au tranșat ca în viață: DC obține drepturile asupra eroului, Marvel ia cu japca drepturile asupra numelui, iar publisher-ul original ia drumul celor care nu se mai întorc.
Or, cum azi Marvel are nevoie de zece linguri ca să poată devora muntele de bani pe care îl produc filmele cu justițiari în chiloți mulați, DC scoate de la naftalină tot ce pare sau chiar este vandabil. Și dacă Superman doar a părut în istoria recentă, iar lupta lui cu Batman a părut extrem de rău, iată ca lucrurile încep ușor-ușor să se îndrepte. Wonder Woman este un film la fel de trist și scremut ca orice Marvel mediocru, dar a înverzit conturile DC. Despre Aquaman, cel care a trecut de bariera miliardului, am scris deja, nu mai insist.
Shazam!, însă, arată că DC a înțeles în cele din urmă lecția lui Thor Ragnarok, chiar dacă numai pe jumătate. Filmul știe să nu se ia prea rău în serios și, în același timp, nu lasă nici măcar un moment pradă în ghearele bășcăliei. La fel, cînd trebuie să fie serios, o face senin, fără încrîncenare inutilă, fără patos vecin cu penibilul și fără paralele flatulente la politica actuală.
Billy Batson este un puști pierdut prin sistemul de plasament, ocupat de ani de zile să-și găsească mama. Și cum navigarea prin viață fără Google Maps duce la încurcături, Billy ajunge în peștera vrăjită, unde un mag vag dement îi dă puteri supranaturale, activabile la nevoie pe bază de comandă vocală. Aia din titlu. De aici e simplu: dacă tot se transformă după chef din puști de 15 ani în malac pompat de 20 sau 30 sau cine știe exact cîți ani, pentru că toți adulții arată la fel, atunci să profite de situație. Să-și testeze puterile. Să-și umfle mușchii. Să cumpere bere. Să meargă la strip-tease. Nu vă speriați, filmul rămîne prietenos pentru întreaga familie, iar glumele legate de strip-tease au haz fără a fi porcoase.
Să lupte pentru pacea mondială contra chelului sinistru, înconjurat de o adevărată menajerie de urîți? Nu, asta nu. Adică, na, el ar lupta, dar după prima bătaie zdravănă, eroul decide că a plătit prea mult în vînătăi și ar prefera să dea el bir cu fugiții în loc să-i mai dea sinistrul de cheltuială. Din păcate pentru coastele lui, soarta decide altfel. Trebuie să lupte. Nu pentru pacea mondială, nu pentru umanitate, nu pentru alte vorbe umflate care s-au tocit de tot de atîta folosire în filmele cu izmenari și gogoșari. Shazam! e altoit pe firea unui puști, deci n-are timp să fie gomos și plicticos, ci sincer și puțin infantil. Prin urmare, lupta se dă pentru prietenie, pentru bucuria de-a avea un loc numit „acasă”, pentru că e păcat de puterile alea dacă nu pocești niște pocitanii și pentru că, în general, cheliosul e prea antipatic, dă-l în ceva acceptabil pentru audiența generală.
În final, Shazam! e o oază de puerilitate într-o mare de eroi scorțoși și serioși, și abordarea îi vine foarte bine. Nu e nici pe departe vreo capodoperă, nici măcar a genului, îmi rezerv asemenea epitete pentru sus-numitul Ragnarok și pentru Dr Strange, dar, după tristeți de tipul Black Panther, Avengers sau Captain Marvel, e mai mult decît recomandabil.
Shazam! R.: David F. Sandberg. Cu: Zachary Levi, Mark Strong, Asher Angel.
