Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Spectacolul continuă, în Liga 1 Decembrie de Fotbal

Zoom Spectacolul continuă, în Liga 1 Decembrie de Fotbal

La mulți ani, România, oriunde te-ai afla! Săptămîna aceasta, frați daco-romani, celebrăm încă o dată Ziua Națională, Ziua Marii Uniri. Măcar acum, o dată pe an, cînd ne aducem aminte, se cuvine să ne întrebăm, cu, virgulă, respect față de strămoși: unde eram noi, înainte de 1 decembrie 1918, unde sîntem astăzi. În douăzeci-douăș’unu?

Putem pentru ca să spunem, monșer, că există o continuitate a fotbalului de pe aceste meleaguri: înainte de 1918 nu aveam campionat și, ei bine, nu prea avem nici acum. „Trebuie să ai nervi de oțel ca să urmărești un joc din Liga 1“, afirma înaintașul Viorel Moldovan, punctînd decisiv, încă o dată, acum în mass-media. Nu-l contestăm, nu ne contestăm marii înaintași. Cu toate astea, atîția români rezistă eroic, deși cu efectivele împuținate, precum la Mărăști-Mărășești-Oituz. Comparațiile pot continua, chiar dacă nu în cel mai entuziast sens. E vorba doar de cîteva subiecte, aflate la ordinea zilei, a Zilei Naționale.

Ziua Națională ne-a prins cu o Națională văduvită de antrenor. Fără să abdice, Regele a declinat propunerile de pace ale puterilor centrale din FRF. A invocat un probabil conflict de interese. E cumva și firesc, pe undeva – interesele celor din generația lui Hagi nu-s aceleași cu interesele vremelnicilor conducători de la Federația lu’ Burlică. Actualii federali se pot mîndri doar cu o izbîndă istorică: am întrecut Naționala-soră, 3-0 cu selecționata Republicii Moldova, la fotbal feminin. Altfel, la băieți, ne-a încurcat de două ori Islanda. România noastră cea mare s-a împotmolit în meciurile cu reprezentativa unui mic stat, cu o populație comparabilă cu aia din județul Alba…

Orice s-ar zice, noi, oamenii preocupați de soarta fotbalului românesc, sîntem și noi oameni, totuși. Sîntem oameni și patrioți, mai mult sau mai puțin onești! Tocmai d-aia, în aceste momente festiv(ist)e, ne gîndim ce ne lipsește – acum, în 2021, spre deosebire de 1918. Ne lipsesc cam multe: entuziasmul, unirea în jurul unui obiectiv/ideal și chiar o idee despre ceea ce s-ar putea numi, fără vorbe deșănțate, „patriotism“.

Ne-am blegit, ce auzim acum e doar un cor de tînguiri și de plînsete defetiste. E adevărat că-s și motive, întrucît unirea a rămas doar un ideal – inaccesibil, ca orice ideal. În fotbal, ne-am feudalizat din nou. E fiecare cu bucățica lui. În ultimele două decenii, cluburi de mare tradiție s-au înmulțit ca paramecii sau amoebele – prin diviziune. Avem două Craiove, două Steaua, mai multe Timișoare etc… Nu-ți mai zic de stadioane – nu mai sînt ale întregului popor român! Stadionul din Ghencea, „templul fotbalului românesc“, e feuda Armatei. „Arcul de Triumf“ e feuda Federației de Rugby. E adevărat că nu se joacă pe Giulești (deși stadionu-i gata), doar pen’ că autoritățile statului unitar român n-au catadicsit să emită cuvenitele avize… Atunci, în cazul ăsta, nici nu mai întreb, iubiți compatrioți, de ce jucătorii de astăzi vin să joace cu atîta nepăsare la echipa națională.

Generația de Aur 1918 a făurit Marea Unire și, da, a deschis drumul celor trei prezențe consecutive la Mondialele din ’30, ’34, ’38. Este rîndul urmașilor să izbutească un 2-1 cu Iugoslavia în deplasare la Belgrad și să obțină măcar un 1-1 cu Polonia (pe stadionul Macabi din Cernăuți, precum străbunii, în 1922, la primele meciuri ale echipei naționale. Hai băieți, hai că se poate!… Hai România!




1 comentariu

  1. #1

    „Avem două Craiove, două Steaua, mai multe Timișoare etc…”
    Mai pune: două Dinamo (doi Dinami?), vreo 3-4 Rapizi. Hai, că-i bine, hai cu egalarea!

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
Editoriale