Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Subiecte corecte politic – Povestea poveștilor de dragoste de țară

Zoom Subiecte corecte politic – Povestea poveștilor de dragoste de țară

Agentul Ștefănescu abia reuși să despartă cele două tabere. Călin, file din poveste și Harap Alb fumegau de mînie în timp ce aruncau priviri negre înspre Balaurul care, nemernic, zîmbea de la o ureche la alta cu toate cele șapte capete.

– Deci ce s-a întîmplat aici? întrebă Ștefănescu.

– Am fost victimele unui act de fobie și discriminare la adresa orientării noastre! strigară cei doi revoltați.

– Fiți concreți!

– Mergeam liniștiți, mînă de mînă… începu Călin, file din poveste.

– Așa cum e dreptul nostru, adăugă Harap Alb.

– Da, exact. Păsărelele ciripeau, cerul era senin, vîntul se juca ștrengar printre copacii înfloriți…

– Natura și-a urmat cursul firesc…

– Și atunci am fost jigniți! se revoltă Călin, file din poveste.

– Acum spune și dumneata, se întoarse agentul Ștefănescu spre Balaur.

– Și dumneavoastră, îl corectă Balaurul. Dacă te adresezi cuiva cu șapte capete folosim o formulă de politețe pentru plural.

– Știți, formula e la matematică și eu cu matematica nu prea… se scuză Ștefănescu.

– Dar asta e gramatică, omule!

– Nici la gramatică n-am știut cît face a2 + b2.

– Destul să știi că Ștefănescu este egal invariabil cu cap x cap! observă academic Balaurul.

– Declarația dumneavoastră! interveni energic agentul de la Poliția Basmelor.

– Asta e simplu: îmi vedeam liniștit de treabă pe banca asta din parc, citind șapte cărți diferite, cînd, deodată, băieții ăștia s-au luat ostentativ în brațe și au început să-și fluture patriotismul prin fața mea, să-și mîngîie suveranismul și, în general, să mimeze că fac dragoste de țară.

– Mai departe…

– Nu, n-au trecut mai departe, slavă Domnului, erau copii prin zonă.

– Nu, ce-ați făcut dumneavoastră mai departe!

– Ne-a jignit, v-am spus! strigară Călin, file din poveste și Harap Alb. A zis „Moaaaamă, ce poporănie!“.

– Sînteți doi ficiori care se pretind mari patrioți cînd voi și-ai voștri ați ars-o numai în poziții speciale de bugetar, ce-ați fi vrut să fie, „Moaaaamă, ce comportament frumos și deloc scîrbos!“?

– Nu… da’ a sunat jignitor.

– Îmi cer scuze că am remarcat evidența.

– Dar să nu se mai repete. Știți, e și-așa destul de greu să fii patriot. Judecă și dumneata, agent Ștefănescu: crezi că e ușor să te plimbi de mînă cu un flăcău transpirat cînd acasă te așteaptă Ileana Cosînzeana sau Frumoasa Lumii? Zi și dumneata, ce-ai prefera?

– Să trăiți, eu aș prefera o țuică, că-s bătrîn.

Anunț de interes general: comandă Istorii corecte politic  și învață să fii suveranist în toate epocile, fără să discriminezi 🙂

1.583 de vizualizări
atentionare pamflet

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia