Țeapa de la București

Puține momente au făcut să strălucească viclenia românilor așa cum a făcut-o Pacea de la Buftea-București. Obosită de lupte, înconjurată de nemți, turci și bulgari, înghesuită în cele cîteva județe moldovenești și abandonată de aliații ei ruși, armata română a făcut-o puțin pe mortul, așa cum fac puii de găină cînd vor să păcălească uliul, și s-a prefăcut că încheie pacea.

Oricum, în iarna dintre 1917 și 1918 nu prea mai era de luptat. Lenin tocmai izbutise să-și vîndă escrocheria în Sankt Petersburg, iar rușii mureau de nerăbdare să se lase exterminați de comunism. Bolșevicii au luat puterea și, așa cum promiseseră Germaniei, au retras armata țarului de pe front. Victoriile noastre de la Mărășești-Mărăști-Oituz nu mai valorau decît prin perspectiva mausoleului, fiindcă pozițiile nu mai puteau fi ținute. Rușii nu numai că părăseau frontul, dar și umblau înarmați printr-o Moldovă care pînă mai ieri fusese bogată și virgină.

Cum toată aristocrația română din anturajul lui Ferdinand avea în vine sînge fanariot, ideea unei păci de formă a venit tuturor. Regina Maria, care contribuise la război cu forța unei divizii, l-a îmboldit pe Ferdinand să accepte țeapa în interes național. Mackensen, la rîndul lui, avea nevoie de un final politic la campania de artilerie, fiindcă ajunsese să fie sărit la decorațiile de etapă.

Și atunci s-a pus la cale Tratatul de la București, semnat de tot felul de intermediari și împuterniciți. România l-a însărcinat pe Argetoianu, dar Parlamentul și regele nu au avut nici o clipă de gînd să-și pună semnătura pe hîrtii. În mare, pacea dădea tuturor o binemeritată pauză militară, iar nouă ne lua jumătate din Dobrogea. Ne mai lua rezervele de petrol pe o durată de 90 de ani și le dădea Germaniei, dar în rest nu prea ne afecta. Ni se cerea să demobilizăm o parte din armată – lucru greu de verificat – și să transportăm pe CFR trupele Puterilor Centrale spre Odessa, aspect care mai degaja terenul de nemți. Pînă și cererea ca Misiunea Franceză a lui Berthelot să plece n-a fost luată în serios, fiindcă generalul a plecat doar să mai caute muniție.

În octombrie 1918, cînd Antanta a început să răstoarne fronturile germane în vest, Guvernul Marghiloman a dat țeapa pe față, a rupt tratatul de la Buftea, i-a telegrafiat lui Berthelot și a redeschis sezonul de împușcături. Ostașii români au lăsat coasele, și-au scos carabinele franțuzești de sub căpițe și au pornit să facă din cele cîteva județe din jurul Iașiului cea mai întinsă Românie din toate timpurile.