Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Tokyo ’64-2020/21. Tir cu arcul peste timp

Zoom Tokyo ’64-2020/21. Tir cu arcul peste timp

Ca decreței, am deschis larg ochișorii olimpici la Montréal ’76, la Olimpiada Nadiei. „She’s perfect!“, titra presa capitalistă de peste Ocean, pe a-ntîia. Ca chibiți, ne-am deprins de mici cu performanțele sportivilor români. Ca generație, n-am fost tocmai perfecți, nici pe departe, tot purtăm o interminabilă discuție. Totuși (de pe margine, de la televizor), am crescut sportiv într-un spirit optimist de competiție, „bazat“ protocronist pe sloganul „Yes, we can!“. Da, și noi, românii, sîntem în stare! Olimpiada de la Montréal ’76 sau, la fotbal, finala de la Sevilla ’86 rămîn niște momente simbolice. Că nu degeaba noi, „copiii lui Ceaușescu“, l-am dat jos pe dictator în 1989, iar alții l-au omorît ca pe un cîine, la Tîrgoviște, așa cum de altfel și-a căutat-o…

Ei bine, în sensul ăsta, ca decreței, ne intrigă (uneori ne mai și enervează) cele două tipuri de discurs public, ambele legate de prezența României la Olimpiadă. Ambele parțiale. Mai vechea generație: „Eheeei, ce am fost și ce-am ajuns!…“. Mai noua generație: „Asta e, atît s-a putut. Păi, în condițiile astea de subfinanțare cronică…“. Băi, oameni buni, stați așa, că nu-i chiar așa! Din curiozitate (și nu numai), am efectuat o călătorie în timp, în anul precedentei Olimpiade de la Tokyo, ediția cu numărul XVIII a Jocurilor Olimpice, Tokyo ’64.

Deci, la Tokyo ’64, în octombrie, România cîștiga 12 medalii (două de aur, patru de argint, șase de bronz). Obținea locul 12 în clasamentul neoficial pe națiuni, din 94 de țări participante. Selecționata olimpică de fotbal făcea 3-1 cu Mexicul, 1-1 cu Republica Democrată Germană (nu mai există) și 1-0 cu Iranul, în grupă. Pierdeam dramatic cu Ungaria, în sferturi (0-2). Pe urmă, 4-2 cu Ghana și 3-0 cu Iugoslavia (nici asta nu mai există), la Osaka. La fotbal, ne-am clasat pe un onorabil loc 5. În țară, Dinamo cîștigase Cupa și campionatul. Au promovat Știința Craiova și Minerul Baia Mare, au retrogradat Siderurgistul Galați și Știința Timișoara.

Tot în 1964, cînd cu Olimpiada de la Tokyo, țărișoara noastră nu stătea chiar pe loc. România stabilea relații diplomatice cu Sierra Leone și cu Pakistanul. Pe stadion, pe Republicii (cam pe unde-s astăzi Palatul Parlamentului și Catedrala Mîntuirii) era spectacol – cu Gheorghe Gheorghiu-Dej în frunte, conducerea de partid și de stat participa la un mare eveniment cultural-sportiv, prilejuit de aniversarea celor 20 de ani de la eliberarea țării, pe 23 August, de sub jugul fascist. Erau eliberați și deținuții politici, ieșeau pe capete, în urma unui faimos decret. Un tabel  de la Direcția Generală a Penitenciarelor raporta 368 de deținuți decedați la Canalul Dunăre – Marea Neagră și în alte locuri de detenție. Alexandru Paleologu este condamnat la o pedeapsă de 14 ani, sub acuzația de activități contra securității statului. Pe arena poeziei, în același an, debutează Ana Blandiana, Gabriela Melinescu, Ioan Alexandru, Marin Sorescu și Adrian Păunescu. În aprilie ’64, Plenara lărgită a Partidului Muncitoresc Român adoptase o declarație, botezată ulterior „Declarația de Independență“ față de URSS (într-un fel, nici URSS nu mai există). Populația României era de 18.927.000 de locuitori. În București se deschid noi șantiere (cartierul de locuințe Berceni Sud, termocentrala CET Sud). Este redat în folosință magazinul „Muzica“ de pe Calea Victoriei 41. La Întreprinderea „Electronica“ se fabrică E43-110, primul televizor conceput și proiectat de români.

Era mai bine pe vremea lui Tokyo ’64 sau a lui nea Montréal ’76? Evident că nu. Azi, la Tokyo 2020/21, România olimpică a luat patru medalii, tot atîtea cît la Helsinki, în ’52. Am ajuns pe locul 46. Față de Tokyo ’64, numărul țărilor participante s-a (mai mult decît) dublat: peste 200. Fără un recensămînt ca lumea, nici nu mai știm cîți români am mai rămas în țară. La știri, pe lîngă tema de sezon a pandemiei, stăm nasol, mai rău ca în 1964: tot felul de crize (persistente, existente, emergente sau iminente), doar nenorociri, de la caniculă și viituri pînă la tigrul de platan și ploșnița dantelată, CET SUD ’64 abia mai pîlpîie.

Or, generația noastră de chibiți și decreței sportivi nu-i obișnuită să tot audă astfel de texte, excesiv de nostalgice, excesiv de resemnate. Bă, știi ce? Punem în paranteză Olimpiadele de la Tokyo – și pe aia veche, și pe asta de acum. Sînt prea matinale, nu-i pică bine românului. În schimb, vom merge înainte, „Tot înainte!“, ca pionierii ce eram. Nu ne lăsăm! Noi am fost crescuți de marele comentator Cristian Țopescu, cel care ne-a modelat mentalul cu „Bravo, Nadia!“ sau, la handbal ori fotbal, cu „Hai, băieți, hai, că se poate!“. Hai, că mai vorbim! Hai România!




Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
  • Oda lui Iliescu la moartea lui Ion Caramitru

    14 septembrie 2021

    Țară cu domnitori fugiți de-acasă și regi ținuți în lesă de dudui. Ce multe neamuri stau cu noi la masă, bat clopote de aur în gutui. Degeaba-l așteptăm pe Caramitru, […]

  • Avem creștere big time

    14 septembrie 2021

    Așa cum piticii au obsesia creșterii, mediocrii sînt bîntuiți de triumfalism. Iar cînd toate astea se adună în aceeași făptură, apare efectul Cîțu: un succes paralel cu realitatea, în care […]

  • Elita noastră la Paris învață

    14 septembrie 2021

    Pe la începutul verii lui 2005, pe când ocupa, nu pentru multă vreme, funcția de ministru al Culturii, Mona Muscă deschidea o expoziție de pictură franceză, în fața unor înalte […]

  • Requiem la o haină

    7 septembrie 2021

    Sînt ca un sac cu cîrpe, uitat de-un prost în gară unde cînd vine trenul chiar nimeni nu coboară. Nici gaia care scurmă cochetă printre șine, atentă la primejdii, n-are […]

  • Tovarășul Cîțu

    7 septembrie 2021

    La fel ca Nicolae Ceaușescu, Florin Cîțu a avut o copilărie și o tinerețe cu performanțe de cizmar. Căzut la treaptă și la facultate așa cum a căzut nea Nicu […]

Ultimele articole
Editoriale
  • Oda lui Iliescu la moartea lui Ion Caramitru

    14 septembrie 2021

    Țară cu domnitori fugiți de-acasă și regi ținuți în lesă de dudui. Ce multe neamuri stau cu noi la masă, bat clopote de aur în gutui. Degeaba-l așteptăm pe Caramitru, […]

  • Avem creștere big time

    14 septembrie 2021

    Așa cum piticii au obsesia creșterii, mediocrii sînt bîntuiți de triumfalism. Iar cînd toate astea se adună în aceeași făptură, apare efectul Cîțu: un succes paralel cu realitatea, în care […]

  • Elita noastră la Paris învață

    14 septembrie 2021

    Pe la începutul verii lui 2005, pe când ocupa, nu pentru multă vreme, funcția de ministru al Culturii, Mona Muscă deschidea o expoziție de pictură franceză, în fața unor înalte […]

  • Requiem la o haină

    7 septembrie 2021

    Sînt ca un sac cu cîrpe, uitat de-un prost în gară unde cînd vine trenul chiar nimeni nu coboară. Nici gaia care scurmă cochetă printre șine, atentă la primejdii, n-are […]

  • Tovarășul Cîțu

    7 septembrie 2021

    La fel ca Nicolae Ceaușescu, Florin Cîțu a avut o copilărie și o tinerețe cu performanțe de cizmar. Căzut la treaptă și la facultate așa cum a căzut nea Nicu […]

  • Ivan cel groaznic de bun

    7 septembrie 2021

    „Ivan a plecat. Și nu se mai întoarce.“ Atât au scris, în dimineața zilei de 5 septembrie, Ivona și Georgiana Patzaichin, comprimând, laconic, tristețea unui întreg univers ce tocmai sărăcise […]