Istoria i-a selectat mereu pe bărboși, pe nebuni, pe cei puși să facă tărăboi, pe oamenii care, cu vorba, cu fapta sau cu înfățișarea, au stîrnit în ochiul știutorilor de carte un licăr de interes. Agitații, pitoreștii, cei care au produs zgomot prin frecare cu epoca lor s-au bucurat de glorie postumă. Ceilalți – oamenii cu simțul ridicolului – au îngroșat paginile unei istorii nescrise și uitate pînă și de rude.
Vasile Boerescu a avut timiditatea țăranilor din Cîmpia Dunării, deși s-a născut pe Dealul Spirii, cea mai înaltă realizare geografică a Bucureștiului. Cuminte și ascultător, nu și-a supărat niciodată părinții, iar profesorii de la Colegiul “Sfîntul Sava” își amintesc cu greu de el. Avea darul de a se face neobservat de prieteni, de a trece nebăgat în seamă de colegi, de a fi invizibil în mijlocul evenimentelor de orice fel. Cariera lui ar fi fost spectaculoasă dacă ar fi făcut caz de ea, dar Vasile s-a ferit să-și deconspire succesele.
Și-a luat licența și doctoratul în drept la Paris, a fost profesor, rector și decan al Facultății de Drept și al Universității București. A fondat și a condus ziare, s-a implicat în reforma învățămîntului, a fost ministru și înalt funcționar în mai toate guvernele de după Mica Unire, a reprezentat România la conferințe și convenții internaționale, acolo unde s-a stabilit destinul principatelor și unde o frază bine pronunțată putea atîrna cît un secol de istorie.
Vasile Boerescu a comis toate aceste fapte într-un secret absolut. Cu modestie și cu discreție, el a stat mereu în afara unghiului de observație al posterității și s-a tîrît, practic, pe sub pervazul notorietății. A avut biografia mai consistentă decît a multor pașoptiști, a sprijinit Revoluția și Unirea mai tare decît alții, a servit guvernele țării cum puțini au reușit s-o facă, dar n-a dat interviuri și nici nu și-a făcut PR. Vasile Boerescu pare că s-a strecurat întreaga viață pe lîngă pereți, amestecîndu-se cu umbra aruncată de evenimente. Întreaga lui activitate, îngropată într-o modestie patologică, are aparența unui sanatoriu personal, în care s-a refugiat un mare patriot.
Totuși, există un moment sonor – singurul – în viața lui tăcută. Într-o ședință secretă a Adunării Elective din Țara Românească, ținută pe 24 ianuarie 1859, într-o liniște care începea să devină stînjenitoare, deputatul Vasile Boerescu s-a ridicat în picioare și a propus alegerea lui Cuza pe tronul de la București. Toată lumea a respirat ușurată, votul a fost unanim, iar noi mergem azi la Iași fără pașaport și datorită acelei împrejurări.
Excelent articol !!!!! Super !..
Excelent articol!
Nu s-ar fi sinchisit nimeni sa aplice pentru viza de Iasi dar, mersi nene Boerescule!