Hai Rapidu’! Hai ai noștri, hai regățenii! UTA-Rapid, 0-2!!! „Miticii“ i-au păcălit încă o dată pe „boangheni“. Chiar la ei acasă. Le-au furat bucuria victoriei pe teren propriu. C-așa-i la noi în regat – se fură. În Ardeal, no, zău, nimenea nu fură… Pîn’ la urmă, ambele grupări pot fi considerate niște învingătoare. UTA a punctat spectaculos la impresia artistică, prin frumosul show al tribunelor. Rapid a punctat, pragmatic, pe tabelă. Astfel, s-a consemnat un nou episod al fraternului derby dintre Valahia și Ardeal, un derby între două campioane. UTA era, pînă ieri, campioana provinciei. Rapid rămîne campioana unei mari înnebuniri. Dragă ni-i UTA, drag ni-i și Rapidul nouă, chimiștilor! Pe Rapid l-am bătut în meciul decisiv, la noi, în Zăvoi (4-1, cînd am promovat în Divizia A. Pe UTA am bătut-o într-un meci și mai decisiv, tot la noi (3-2), în anul următor, cînd noi am supraviețuit, iar ea, „Baba“, s-a dus în Be. UTA și Rapid au rămas. Noi, Chimia Rm.Vîlcea, ne-am retras.
Dar nu-i doar asta, mai sînt și altele. Niște grupări ca d’alde Rapid sau UTA își merită dragul și din alte motive. De ce? Păi, pen’ că au o istorie și niște povești de spus! N-au fost făcute la apelul bocancilor, prin ’47-’48, ca ofițereștile Steaua și Dinamo. Nu s-au născut nici după ultima ploaie. Ploaie de bani, zvîrliți fără numâr, după revoluție, de niște patroni sau administratori la fel de dubioși ai lovelelor publice. Chestiile astea – adică istoria & poveștile – contează mult în fotbal (și nu numai). UTA sau Rapid au ce-și aminti, au ce povesti. Ce-ar fi fotbalul fără poveștile aflate prin viu grai, folcloric, de la tata, mama, unchii sau bunicii? Povestea recentă de succes a lu’ CFR parcă nu atrage atît de mult precum cea a concitadinei U. Cluj, care n-a cîștigat în viața ei vreun titlu. Nici fanii din Gruia nu-s atît de înflăcărați precum ăia ai Petrolului Ploiești, să zicem. N-ar strica să promoveze Petrolul și U. Cluj. Pentru binele fotbalului băștinaș (așa cum e), importantu-i că lumea umple din nou stadioanele.
Pornind de la UTA sau Rapid ne mai trecu o chestie prin scăfîrlie: sînt echipe cu suporteri vechi și cu stadioane noi. Într-un fel, așa se și explică succesul lor de casă, atașamentul constant al publicului. La fel e și prin alte părți (le pomenirăm pe cele din Liga 2), Bănia fiind tot fruncea. Despre Europa nici nu-ți mai pomenesc… Ei bine, chestia asta ne aminti de o celebră polemică, peste timp, între Titu Maiorescu (Universitatea Craiova, 1840 – Bukarester F.K., 1918) și Eugen Lovinescu (Foresta Fălticeni, 1840 – Sburătorul București, 1943). În secolul al XIX-lea, Nea Titu a elaborat celebra teorie a formelor fără fond. Pe scurt, zice că prea ne-am grăbit, fraților români, cu modernizarea. Se vede și cu ochiul liber că formele importate abrupt din Occident, canci, nu se pupă cu fondul nostru autohton… Mai apoi, în interbelic, a venit nea Jenică și l-a contrazis cu teoria sincronismului. A spus: stai așa, că nu-i chiar așa, moșule! Dacă menții niște forme sănătoase, o să vezi că formele astea se vor umple și cu fond, dar în timp, ca să intrăm și noi, fraierii, în rîndu’ lumii civilizate… De atîta vreme, săraca societate românească își tot bate capul cu această polemică. Fotbalul ei și al nostru – bașca.
Pînă s-or umple formele cu fond, repetăm: bine-i că măcar se umplu anumite stadioane. La stadioane noi, mii de suporteri ai unor legende vechi. N-om mai avea noi prea mare fotbal, da’ cel puțin mai păstrăm niște mari narațiuni, precum acelea spuse de fanii lu’ UTA sau Rapid, în ultima etapă. Poveștile astea merită conservate, reinventate și mereu halite, cu drag. Hai România!
