Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Will Smith se joacă de unul singur și rezultatul e pe măsură

Zoom Will Smith se joacă de unul singur și rezultatul e pe măsură

Dacă, în deceniul trecut, Ang Lee insista să rămînă în istoria filmului cu un fîs despre văcari puși pe amor grecesc, finalul anilor 2010 i-a adus o nouă mantră care să-i alinieze chakrele artistice. Una legată de iubirea de sine, pe care Will Smith trebuie s-o descopere vreme de un film în care se bate cu propria clonă pînă cînd ajung să facă dragoste.

Am glumit, Will Smith n-o arde romantic cu sine însuși, deși filmul e, în esența lui, un act profund autoerotic. Ideea în sine – superspion/ucigaș/agent e fugărit de alt superspion/ucigaș/agent – e tocită de atîta utilizare și de la Scorpio încoace n-am mai luat în serios vreun film de soiul ăsta. Iar Scorpio a fost făcut în ’73. În mileniul trecut.

Desigur, și o idee tocită ca un preș de picioare de la ușa unui nebun după curățenie poate fi tolerabilă dacă e prezentată elegant. Dacă, vorba spartanilor cînd Filip al Macedoniei i-a amenințat cu amendă și bătaie, “ajunge vreodată prin Peloponez”. Dar scenariul calp duce plictiseala pe noi culmi ale disperării, pentru că orice idee de coerență, consistență și considerație pentru public au fost aruncate în scîrbă pe fereastră.

Filmul se rezumă la a fi, în esență, o hăituială piperată cu ceva poceală între Will Smith și Will Smith cel tînăr grație tehnologiei. Asta e marea găselniță menită să umple sălile. “Veniți să-l vedeți pe Will Smith tînăr!” Ummm, băi Hollywood, ești la curent că avem Netflix, nu? Și că Fresh Prince of Bel Air rulează acolo în ură, nu? Și că, în general, cam știm cum arăta Will Smith prin anii ’90?

Se vor găsi probabil oameni cu simțul artistic al unui cartof care să protesteze și să sublinieze că, uite, tehnologia poate da rezultate impresionante, mai ales în scenele alea chioare filmate noaptea prin canale. Fie, filmul se pricepe la boschetăreală. Dar face tehnologia asta începutul mai puțin plictisitor? Scenariul mai puțin stupid? Senzația de comă mai puțin profundă?

Sînt momente în care tehnologia poate suplini o bună parte din lipsurile unui film. Avatar uimea cu lumea aia digitală și fascinantă, îndeajuns ca să uiți, preț de o clipă, că povestea e și tîmpită, și furată. Dar fie și așa, era filmată bine, avea ritm, avea nerv, acțiunea era acțiune și festinul vizual era un adevărat dezmăț.

Gemini Man are nevoie doar de-o scenă filmată ziua ca să arate retardat. Felicitări, Will Smith, în sfîrșit ai jucat în ceva mai idiot decît Men în Black 2. Sau Men în Black 3. Sau Wild Wild West. Sau After Earth. 

Să încheiem însă într-o notă laudativă, pentru că e ceva la care acest fiasco rușinos excelează cu lejeritate, ba aș spune chiar cu talent nativ: deși lung doar de două ore, Gemini Man reușește, atunci cînd nu atinge eternitatea, să pară de minimum cinci. Mai multă valoare pentru banii și timpul vostru, aș  zice dacă aș fi creativul nevoit să-i facă sloganul.

Gemini Man. R.: Ang Lee. Cu: Will Smith și Mai Mult Will Smith.

Citeşte mai multe despre:

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
  • Cinci ani de singurătate

    12 noiembrie 2019

    “Politicienii sînt ca scutecele. Trebuie schimbați des și din același motiv.” Vechiul aforism, atribuit lui Mark Twain, n-are trecere la români. Președintele României se schimbă doar o dată la zece […]

  • Barna, puntea suspinelor

    12 noiembrie 2019

    USR, alături de PLUS, părea să se poată transforma într-un partid important. Nu atât de important încât să conducă, prea curând, singur, dar suficient de important încât să înceapă să […]

  • Cum am ratat eu scaunul cu patru picioare de la Cotroceni

    5 noiembrie 2019

    După ce ani de zile și-a înmuiat batistuţa de la piept într-o esență de patchouli extrasă din brînza neaoșă de burduf, naţionalistul de operetă Rareș Bogdan și-a imaginat că țara […]

  • Președintele pe care l-am pierdut

    5 noiembrie 2019

    Așa sînt mereu zilele dinainte: însorite și nepăsătoare. Nimic nu arată că ne confruntăm cu involuția speciei prezidențiale și cu abisul celor cinci ani care vin gata irosiți. Să ni-l […]

  • O șansă istorică

    5 noiembrie 2019

    A fost nevoie de 30 de ani pentru ca Ludovic Orban să primească și el o șansă reală în politica mare. Chiar dacă, de-a lungul vremii, șanse a mai avut, […]