* În care facem cunoștință cu unpersonaj minor, dar cu un mare viitor.
(Rezumatul episoadelor viitoare: România se află în pragul unei crize, declanșată de eliberarea din închisoare a fostului contrabandist de țigări Gheorghe Truțulescu. Președintele țării este Dragoș Constantinescu, în țară fumatul este interzis iar o organizație secretă complotează împotriva stabilității naționale.)
În Indonezia se crăpa de ziuă. Vicepremierul însărcinat cu problema aprovizionării cu carne de porc, precum și cu naturalizarea, asimilarea, creșterea, îngurgitarea și desgurgitarea porcului, Excelența Sa domnul Dewi Hendartono Cipăianu, se trezi crezănd că are un coșmar. I se părea că de undeva, din una dintre numeroasele camere ale etajului 5 din palatul sau de secol XX, se aude un schelălălit de Ciobănesc Mioritic. Se ridică în capul oaselor și își șterse, din greșelă, transpirația de pe chip cu ștregarul oltenesc ce se afla lângă pat, căci era zi de afumătoare. Oripilat de sacrilegiu, domnul Dewi Hendartono Cipăianu puse mâna pe telefon și sună vinovatul de serviciu:
– În două minute, în camera mea!
– Excelență – îndrăzni victima aproape sigură, dar unde ați dormit azi noapte, că nu v-ați trecut datele la recepție?
– La cinci, oaie-de-câine ce ești, la cinci! (De când porcul devenise animal oficial în Indonezia, oaie-de-câine era cea mai gravă insultă pe care o puteai aduce unui om pe acele meleaguri.)
Vinovatul de serviciu intră în scurt timp în camera vicepremierului și, văzând ștergarul oltenesc plin de transpirație își dădu seama că-l așteaptă o zi grea.
– Excelență, la ordinele voastre!
– Ia spune, am eu auzenii, sau chiar schelălăie ceva pe etaj, oai…
– Excelență, vă implor, nu mai pronunțați acest cuvânt blestemat! Ai mei sunt protosuiniști de când ne știm. În regimul trecut doar au mimat ca urăsc sfântul porc, sperând să distrugă sistemul din interior și complotând pentru apropierea Zilei Marelui Sângerete Victorios.
– Mă rog, lasă că mă uit pe dosarul tău mai tarziu. Zi-mi, schelălăie ceva?
– Da Excelență, schelălăie.
– Ce?
– Un câine, Luminăția Voastră.
– Ce câine?
– Un Ciobanesc Mioritic, Excelență.
– Aha. Credeam că mi s-a părut. Poți să pleci.
Vinovatul de serviciu se grăbea să iasă din cameră, când vicepremierul deschise din nou gura:
– Alo, Cumtecheamă, ia stai puțin: noi n-avem Ciobănesc Mioritic!
– Aveți, Excelență, cum să n-aveți?
– Noi, Excelența Mea personal, n-avem!
– Aaa, Voi, Excelență, n-aveți! Da’ are fiica lu’ matale, doamna Constantinescu!
– Aha. Păi spune-i să-l facă să tacă.
– Nu se poate, Excelență, că sunt plecați de trei zile, atât dânsa, cât și ginerele. Înapoi, acasă la domniile lor, ca au o criză de rezolvat.
– Hmm. Sunt plecați, zici? De aia n-a venit Dragoș la afumătoare… Ia spune-mi, e mare Ciobănescul ăsta Mioritic?
– Mare, Excelența Voastră.
– Cât de mare?
– Eee, cam cât un porc adolescent, Excelență.
– A sunat cineva să întrebe de el?
– Nu Excelență, nimeni.
– Foarte bine! Dacă zici că-i cât un porc adolescent și n-a sunat nimeni după el, te rog să-l duci jos, în camera de audiențe, dacă înțelegi ce vreau să zic, și să-mi pregătești rețeta de cârnați 35.462. N-am mai încercat-o de mult. Și-mi mai trebuie și niște Ginko Biloba proaspăt. Hai, fugi!
– Da, Excelență, fug. Și vinovatul de serviciu chiar dădu să fugă de să rupă pamântul, fericit că nu se născuse Ciobănesc Mioritic, când vicepremierul avu o noua revelație:
– Stai pe loc! Auzi, măi, da’ tu de ce vorbești românește?
– Păi sunt român, Excelență. Am rămas aici la vizita președintelui Emil Constantinescu. Colegii din presă au spus că nu mai e loc pentru mine în avionul oficial, iar pe ăla neoficial trebuia să-l plătesc din buzunarul meu. Așa că de-atunci mi-am făcut și eu un rost pe-aici, am învățat o meserie…
– Mda. Și cum te cheamă, măi piticule?
– Liviu, Excelență. Liviu Mihaiu!
