Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Ziua Intendenței – episodul 23 –

Zoom Ziua Intendenței – episodul 23 –

În care avem parte de o luptă glorioasă cu balaurul.

Valea Cozluk sau Valea lui Cozluk. 45.176803 latitudine nordică, 28.806163 longitudine estică.

În fața perdelei de verdeață ce acoperea intrarea în Subfăgărășan, Biciclis, Blegissa și Jeremy Clarkson manevrau agil câte un Hummer. Clarkson era la volanul Hummer-ului roșu, Biciclis îl conducea pe cel galben, iar Blegissa pe cel albastru. Dacă le parcai bine, formau steagul României. De aceea, Hummer-ul galben avea o gaură fix în mijloc.

Murgu cel de patru ani, cu o pricepere nebănuită pentru vârsta lui, făcea drifturi cu mașina oficială a amiralului Mihăiță, așteptând ca Biciclis, Blegissa și Jeremy să-și termine treaba. Aceștia duceau Hummer-urile în dreptul unei case dărăpănate, le lăsau acolo, orientate perpendicular pe golul ușii de la intrare, și se îndepărtau rapid. Sub iarbă, de fapt, se afla platforma unui lift imens, liftul de aprovizionare și parcare al exe-geților. Mașinile, odată amplasate corect, dispăreau cu celeritate în subteran, unde erau preluate de Bastiza, Brasus și Denzibalos, piloții de teste ai exe-geților. Cei trei erau cei mai buni șoferi din generațiile lor și, din când în când, mai participau la raliurile din România, dar folosind numele lor românizate, ca să nu-și trădeze originea: Edwin Keleti, Simone Tempestini și François Delecour.

După ce lăsă și Murgu, cu greu, mașina amiralului pe platforma liftului, toată lumea se îndreptă spre camera de gardă, unde așteptau cei proaspăt ajunși cu acest straniu convoi: amiralul Mihăiță, Ion Iliescu, Gheorghe Truțulescu și Cei Trei, încă marcați vizibil de faptul că fostul președinte îi făcuse incompetenți. Murgu își făcu datoria, îi mirosi pe toți și apoi plecă melancolic, dând mereu din cap și din părul vâlvoi, plin de iarbă. În ochii căprui luceau lacrimi închinate lui Zamolxes.

– Ei, acum, că am rămas între prieteni (începu Ion Iliescu, la curent cu rolul lui Murgu), să mergem în sala de comunicații.

Nope, zise Biciclis, din politețe, ca să înțeleagă și Clarkson.

– Cum adică „nope“? Ce vorbe-s astea, „nope“? Cum îți permiți, țopârlane? Mă nope-uiești tu pe mine? se enervă, brusc, Iliescu.

– Tataie, las-o mai ușor, că-ți crapă stenturile, interveni Blegissa, care era mai șef. De parcă n-ai ști procedura. Foștii președinți – iar mata ești un fost președinte – nu pot intra în camera de comunicații decât în prezența președintelui în funcție, dacă acesta le dă voie. Așa că, până una-alta, până sosește președintele Constantinescu, stăm aici și așteptăm.

– Dar de unde știi tu, exe-getule, de stenturi? Că n-a fost informație publică, se băgă în discuție și unul dintre Cei Trei.

– Ia ghici, rosti, sec, Blegissa.

Treziți brusc la realitate, Ion Iliescu și Cei Trei se retraseră blegiți de-a dreptul într-un colț, unde rămaseră îmbufnați demonstrativ, de parcă cineva le refuzase o ascensiune pe Etna la -2 grade.

Deodată, la intrarea în Subfăgărășan se produse agitație. Fanfara exe-geților, multiplu premiată la festivaluri naționale și internaționale, echipată corespunzător cu trompete, tingiri, alămuri de toate felurile, un bas și o tobă mare, se repezi afară din tunel, unde se alinie frumos, în formația tradițională, care reproducea teorema lui Pitagora, așa cum fusese ea revizuită încă din ianuarie 1992, prin OUG. Acum, aceasta suna așa: „Într-un triunghi dreptunghic, ipotenuza este egală cu cât vreți voi, numai să rămână dracului unghiul ăla de 90 de grade. Semnat: Prim-ministru, Dragul Stolo“. Poate tocmai de aceea, aranjarea fanfarei la intrarea în Subfăgărășan putea părea cam haotică în ochii unui neinițiat.

Nici nu apucară să se dezmeticească bine ocupanții camerei de gardă, că fanfara începu să intoneze „Onorul la președinte“. Ta-ra-ra-ram-pa-pa-pam, pa-pa-pam, pa-pa-pam, para-ram-pam-pam!

Într-adevăr, în Valea Cozluk tocmai intra convoiul prezidențial. Blindatele, tancul și celelalte mașini se răspândiră în evantai, lăsând la mijloc limuzina prezidențială, care coborâse de pe platformă cu 666 de metri mai înainte. Limuzina înaintă lin până în fața fanfarei. Generalul E.B. coborî grăbit, închise portiera și apoi o deschise cu gesturi ceremoniale, ca să coboare și președintele. Excelența Sa Dragoș Constantinescu se poziționă cumva în fața fanfarei și rosti, cu vocea de comandant suprem: „Bună ziua, exe-geți!“. „Să trăiți!“, răspunse, pițigăiat, Murgu, care cânta și în fanfară, la tradiționala drâmbă.

– Generale, ia mai citește-mi din mapa aia. Ce trebuie să fac acum? se interesă președintele, adresându-se lui E.B.

– Domnule președinte, permiteți să raportez: acum, pentru că sunteți prima dată la Subfăgărășan, trebuie să luptați cu balaurul care-l păzește din moși-strămoși!

– Bun, bun… Îmi plac faptele de vitejie. Adu-mi repede armura și sulița!

În timp ce era ajutat să pună pe el armura strălucitoare, bătută toată cu cristale Swarovski, Dragoș Constantinescu făcu un semn către DJ-ul Cotrocenilor:

– Băiete, toate marile bătălii au nevoie de un fundal sonor adecvat. Te rog, așadar, ia milionul ăsta de lei vechi și pune și tu melodia aia a lui Bjelo Dugme, “Djurdjedvan je”. Da’, te rog, pune varianta aia live, din turneu, când vocal e Alen Islamovici.

– Domnule președinte, răspunse Fozzie, DJ-ul, nu pot să vă ajut. Luați milionul înapoi, mă piș pe el dacă-mi cereți imposibilul.

– Cum adică nu poți să mă ajuți?

– Păi, turneul ăla de care vorbiți o să aibă loc în 2005. Iar noi suntem de-abia în 2001. Plus că melodia se va găsi doar pe YouTube. Iar YouTube va apărea tot în 2005. Iar noi tot în 2001 suntem. Dacă vreți, vă pun ceva de pe Trilulilu.

– Da’ Trilulilu ăsta a apărut?

– Nu, da’ măcar e românesc.

– Mă rog, pune ce vrei tu, da’ să se potrivească bine cu momentul.

În timp ce președintele se îndrepta spre intrarea în Subfăgărășan zăngănind din toate încheieturile, din boxele cu Bluetooth (măcar tehnologia asta exista în 2001) începu să se audă melodia aleasă de Fozzie: „Şarpe, şerpeşte, / Cu solzi ca de peşte, / Râul şerpuieşte. / Şi-n apa pârâului, / Umbra spinărăului, / A şarpelui răului…“.

Președintele se opri, fascinat, și-și ridică viziera:

– Bineeeee, Fozzie, bineee, bă, băiatule! Chiar îmi place 3Sud Est.

– Domnule președinte, îndrăzni E.B., nu e 3rei Sud Est, e Phoenix!

– Păi, și eu cum am zis?

Se trecu discret peste momentul delicat, iar președintele își continuă drumul.

Ajuns în fața intrării în Subfăgărășan, președintele Dragoș Cosntantinescu se răsti la Biciclis și la Blegisa:

– Buei, șmecherilor! Da, da, voi ăia, îmblăniții! Hai, marș și aduceți balaurul, să-i tai capetele!

Deși șocați de modul de adresare, cei doi exe-geți se conformară. În câteva minute se și întoarseră, transpirați, cărând o cutie cam cât un sicriu, plină de găuri de aerisire.

– Domnule președinte, începu Blegissa, vă prezentăm balaurul!

Bicilis deschise cutia și scoase un frumos exemplar de Elaphe quatuorlineata sauromates. În fapt, un șarpe neveninos, lung de 1,5-1,6 metri.

– Ce-i ăsta? întrebă Dragoș Constantinescu.

– Balaurul. Balaurul dobrogean.

– Și cum să-l omor eu pe ăsta? Că nu-l nimeresc nici cu sulița, la cât de răpciugos e.

– Păi, nu îl omorâți. Vă luptați cu el doar simbolic, platonic. Vă tăvăliți puțin prin iarbă, după care îl luați de gât, îl pupați pe bot și îl băgați la loc în cutie. Suntem aproape de Rezervația Biosferei Delta Dunării, în Parcul Natural Munții Măcinului, deci lupta cu balaurul dobrogean se termină totdeauna cu catch & release.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale