Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Ziua Intendenței – episodul 26 –

Zoom Ziua Intendenței – episodul 26 –

În care exe-geții lămuresc unul dintre marile mistere ale lumii.

Convoiul prezidențial înainta cu greu pe Subfăgărășan de aproape o oră și jumătate. Nu pentru că ar fi fost mare Subfăgărășanul – deși era –, ci pentru că mașinuțele construite de către tânărul și inventivul exe-get Elon Musk erau încă într-o fază experimentală și se tot defectau. Dardiolai, șeful serviciului de contraspionaj și conducătorul din umbră al exe-geților, fierbea. De nervi, de rușine, nici el nu știa prea bine, pentru că sentimentele era amestecate. Cert e că, dacă i-ar fi trecut cuiva prin cap ideea asta, pe țeasta încinsă a lui Dardiolai s-ar fi putut fierbe ouă. De fapt, generalului E.B. îi venise această idee, dar renunțase la ea aproape instantaneu. N-avea la el, din păcate, decât un singur recipient metalic: sticluța plată, plină cu palincă, din buzunarul de la piept. După ce încercase să bage în ea două ouă, ca să le pună la fiert, și nu reușise, se lăsase păgubaș.

Președintele Constantinescu, însă, se distra. Nu-l deranja că drumul se prelungește nepermis. Doar el era comandantul suprem, iar în ziua respectivă se simțea foarte îngăduitor. Aproape permisiv. Tot ce dorea era ca mașinuțele să se defecteze în dreptul câte unui loc pentru fumat. Căci în Subfăgărășan nu se putea fuma chiar oriunde, ci doar în locurile special amenajate. În cabine de sticlă amplasate cam din doi în doi kilometri, zeci de exe-geți se înghesuiau să-și satisfacă viciul, stând cât puteau rezista de mult într-un fum des de-l tăiai cu hangerul. Dacă vă mai amintiți, atunci când intrase pe Subfăgărășan, din greșeală, Jeremy Clarkson observase că Biciclis și Blegissa aveau în dotare, pe lângă alte arme, și câte un hanger fără teacă. Ei bine, cei doi erau fumători înrăiți, iar hangerele le foloseau pentru a tăia fumul din locurile de fumat. După ce tăiau cuburi perfecte din fum, cu latura de 3,14159 cm, exe-geții le scoteau din camera de fumat și le depozitau în stive ordonate, pe niște europaleți. Când se atingea numărul maxim de cuburi din fum pe un europalet, veneau cei de la serviciul special „Tabac și substanțe asociate“, încărcau europaleții în niște dubițe și transportau cuburile de fum spre cabinele amenajate pentru fumătorii pasivi. Aceștia nu fumau propriu-zis, ci doar inhalau fumul de țigară, singurul lor scop fiind acela de a se îmbolnăvi și de a da în judecată fumătorii și producătorii de țigări. Se trăia bine din procesele astea. Bine, cine mai trăia destul ca să se și bucure de bani. De obicei, avocații.

– Eloane, tată, ia zi: tu chiar te pricepi la mașinuțe? îl întrebă Dragoș Constantinescu pe tânărul exe-get, în timp ce desfăcea al doilea pachet de Gitanes în doar o oră.

– Domnule președinte, ca să fiu sincer, eu sunt mai degrabă antreprenor, nu inginer, îi răspunse Musk președintelui, cufundat în măruntaiele motorului electric ce-i dădea atâta bătaie de cap.

– Antreprenor? Ha. Măcar la marketing te pricepi? Chiar, ce nume le-ai dat mașinuțelor?

Tânărul Elon Musk se întoarse să-i răspundă președintelui Constantinescu și, din grabă, se lovi fix unde-i e greu voinicului cu scula pe care o folosea ca să repare motorașul.

– Auci!

– „Auci“? repetă Dragoș Constantinescu. „Auci“, ăsta-i nume?

– N-n-nu prea e, reuși să îngaime Elon, destul de pițigăiat.

– Ia spune, tinere antreprenor, ce este acel instrument cu coada scurtă, cu tăiș metalic lat și curbat pe care îl ții în mână?

– O-o-o tes-lă este, domnule președinte, o teslă, futu-i morții mamii ei, că tare doare…

– „Tesla“? Da, ăsta este un nume. Așa să le zici mașinuțelor și să-mi dai mie 60% din acțiuni, când ți-oi face firmă, pentru că te-am ajutat cu branding-ul. Auzi la el: „Auci“. Cine dracu’ ar cumpăra mașinuțe electrice care să se cheme „Auci”?

În timp ce viitorul industriei automobilistice era pus la cale în acest mod bizar, stația lui Dardiolai începu să recepționeze apeluri disperate din camera de comandă a Subfăgărășanului: „Veniți imediat, vă implorăm, veniți imediat! Transmisiune de urgență de la Seledava. Repet: transmisiune de urgență de la Seledava!“.

Dardiolai se panică pentru prima dată de la venirea lui Dragoș Constantinescu pe Subfăgărășan și se apropie de președinte:

– Trebuie să mergem, comandante suprem. Lucrurile se precipită mai repede decât mă așteptam. Haideți, să fugim!

– Da’ de ce să fugim? Nu putem merge normal, ca oamenii?

– Ba da, putem.

– Și atunci de ce vrei să fugim?

– Pentru istorie, domnule președinte, pentru istorie. Cum vreți să vă rețină cronicarii? „Președintele Dragoș Constantinescu se îndreptă agale, cu pași lălăiți, spre sala de comandă, deși țara, poate chiar omenirea, se aflau la ceas de mare cumpănă…“? Nu sună mai bine „Președintele Constantinescu fugi spre sala de comandă, având un singur gând: poate nu era prea târziu pentru a salva lumea“?

– Ai și tu dreptate, Dardiolai. Dar ia spune-mi: n-am putea noi să mergem cu pași lălăiți, iar cronicarii să scrie că fugeam?

– Se poate și așa, comandante suprem, se poate și-așa.

– Păi, atunci, eu zic să facem fix așa. Hai!

Convoiul o porni lălăit la drum. Fiecare încerca, din slugărnicie, să se lălăie mai mult decât președintele, ca să-și arate devotamentul. Dar era greu, al naibii de greu.

Singurul care nu se lălăia era Ion Iliescu. Acesta, adâncit în planurile pe care le urzea pentru a-i ajuta pe Adi și pe Mihăiță să evadeze din celulele exe-geților, o luase sprinten înainte.

– Alio, tataie, unde ne grăbim așa? întrebă, indignat, președintele Constantinescu. Ce-i, ne caută moartea pe acasă și ne e să nu întârziem? Ha-ha-ha!

Ion Iliescu își reținu pumnul pe care ar fi vrut să-l repeadă în fața acestui tânăr obraznic și se întoarse spre coada convoiului, decis, însă, să organizeze o evadare și mai spectaculoasă decât ar fi vrut inițial. Atâta lipsă de reverență îl scotea din meandrele concretului în care, de obicei, îl ancora sinergia faptelor.

În cele din urmă, după ce Dragoș Constantinescu rostise formulele aproape magice și pusese piatra de acces în locașul ei special din zid, intrară toți în sala de comandă.

– În sfârșit, ai venit, lălăitule!

Președintele Constantinescu înlemni în mijlocul sălii. Cunoștea vocea, dar îi venea greu să creadă că se întâmplă cu adevărat. Aruncă ochii roată prin încăperea imensă. Când, în sfârșit, reuși să-și recupereze ochii aruncați, îl văzu pe tatăl său, fostul președinte Constantinescu, instalat confortabil la o consolă de telecomunicații ultramodernă.

– Băăăăi, tată, ce dracu’ faci tu aici? Cum ai intrat? Nu mi-ai dat mie piatra de acces?

– Păi, și ce, credeai că nu mi-am făcut o copie?

– Și ți-ai făcut?

– Nu, nu mi-am făcut. Dar exe-geții nu se uită la televizor. Ei știu doar că președinte e unul, Constantinescu. Adică pot fi și eu, la o adică…

Dardiolai interveni oportun, înainte ca lucrurile să escaladeze.

– Comandante suprem, veniți aici, la consola prezidențială. Trebuie să ascultați asta!

Dragoș Constantinescu se așeză acolo unde i se spuse și Dardiolai apăsă un buton fuchsia din dreapta consolei. Imediat, pe un ecran uriaș, apăru imaginea a trei exe-geți îmbrăcați în costume spațiale din blană de urs brun, carpatin.

Seledava to ground control, Seledava to ground control. We took our protein pills and the helmet is on. I repeat: we took our protein pills!

– Vorbiți, băi, în românește, nu în versurile lui Bowie! se răsti președintele Dragoș Constantinescu la cei trei exe-geți. Și începeți prin a vă prezenta frumos! Ia, de la stânga la dreapta, prezentarea!

– Stânga noastră sau stânga dumneavoastră, domnule președinte? întrebă cel ce părea a fi șeful exe-geților spațiali.

– De la stânga lui Iliescu, ha-ha-ha!

– Bine, comandante suprem. Noi suntem spaționauții exe-geți Muctapor, Petipor și Puoridor, primii oameni pe Lună, locuitorii bazei lunare Seledava, amplasată pe fața nevăzută a Lunii.

– Primii oameni pe Lună? Vă bateți joc de mine? Toată lumea știe că primii oameni pe Lună au fost americanii. Neil Armstrong și Buzz Aldrin. „Un pas mic pentru mine, un pas uriaș pentru omenire!“ Asta a zis Armstrong când a pus piciorul pe Lună, toată lumea știe asta.

– A spus pe mă-sa, interveni Muctapor. A citit, pur și simplu, ce scrijelise boul ăsta de Petipor cu hangerul spațial pe un bolovan. Și știa că nu trebuie să lăsăm urme. Dar iertați-l, comandante suprem. Se plictisea și el. Până la urmă, stăm izolați pe Lună din 1919.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
  • Șato falit

    21 ianuarie 2020

    Anul trecut, cam pe vremea asta, am intrat ca un domn într-o bancă, fluturîndu-mi hlamida gloriei, și am ieșit într-o jumătate de oră, ponosit ca un homles fără pensie și […]

  • Pe cale de dispariție

    21 ianuarie 2020

    Gîndacul croitor al stejarului a apărat Valea Oltului mai îndîrjit decît au făcut-o dacii lui Scorillo și ai lui Decebal. A oprit buldozerele, planul de fezabilitate și fondurile europene doar […]

  • Răul cel mai cinic

    21 ianuarie 2020

    A devenit extrem de plictisitoare, ba pe alocuri chiar enervantă, mantra asta cu alesul între răul cel mai mic și răul cel mai mare. Sunt din ce în ce mai […]

  • Constituție, prostituție…

    14 ianuarie 2020

    A existat, după 1990, un moment încare Constituția României putea fi modificată, schimbată în bine. Era epoca în care o alianță politică obținuse peste 60% din locurile din Parlament. Se […]

  • Istoria în adormire

    14 ianuarie 2020

    Dacă turiștii sovietici înarmați cu drujbe, fitile de lampă și scrumbii afumate nu s-au sfiit în decembrie ‘89 să se cațăre pe acoperișurile caselor conspirative ale Securității și să tragă […]