*În care președintele Constantinescu…
În Valea Coluk, acolo unde, dacă vă mai amintiți, era intrarea în Subfăgărășan, exe-geții se agitau și nu prea. Pajiștea plină de iarbă necosită, prin care mișunau balauri dobrogeni, se crăpase în două, iar din adâncuri ieșise o pistă pentru avioane, cu turn de control, sală de așteptare, puncte de control și duty-free. Exe-geții scoși din subteran ca să-l întâmpine pe președintele SUA stăteau acum la coadă la duty-free, încercând să-și cheltuiască banii. Erau la mare căutare parfumurile, țigările de foi și, printre exe-gete, poșetele de firmă. De obicei, exe-getele nu aveau nevoie de poșete, că nu prea cărau nimic. Dar, o dată pe an avea loc balul Subfăgărășanului. Atunci se periau pieile de capră, se umpleau saloanele de cosmetică și, ca unic semn de cochetărie, exe-getele aveau voie să se dea mari cu poșetele lor. De obicei, când petrecerea era pe sfârșite, exe-getele aveau voie să se năpustească asupra meselor și să bage în poșete toată mâncarea rămasă. Cele mai multe, așadar, căutau poșete mari, încăpătoare, cu gândul că măcar o săptămână pe an, după bal, nu vor mai găti, având provizii. Sigur, în duty-free-ulSubfăgărășanului nu se găsea alcool. Existau sticle pe rafturi, dar erau false.De fapt erau jumătăți de sticlă, cu etichetă și timbru, dar în spatele lor se ascundeau cărți. Cumva invers decât în bibliotecile multora dintre parveniții de la suprafață.
Brusc, forfota din valea Cozluk fu întreruptă de sunetul profund al megafoanelor camuflate prin copaci:
– Atențiune, atențiune! În trei minute aterizează Aeroplanul Cincinal, avându-l la bord pe președintele SUA, suita acestuia și, de asemeni, pe frații noștri Biciclis, Blegissa și sora noastră Gretiza. Exe-geți! Aliniați-vă frumos la marginea pistei, pregătiți steagurile SUA (alea cu dungi roșii și stele albe pe fond albastru) și haideți să dăm dovezi că-n aste mâini mai curge un sânge de roman și să aplaudăm cum doar noi știm să aplaudăm!
Exe-geții și exe-getele, cuminți de felul lor, își lăsară rând la coada de la duty-free și se așezară frumos pe marginea pistei, fluturând steagurile și strigând, ca să se încălzească: „NATO și americanii/ Să vină că le dăm banii!“, „Vrem să n-integrăm nițel,/ Să-i dăm banii lui Bechtel!“, „Exe-getul nu e prost,/ Îi dă bani lui Microsoft!“, „Avem o extravaganță,/ Vrem să mai pupăm o clanță!“. În tip ce mulțimea se încălzea, în capătul pistei fu instalat rapid un podium, se întinse un covor roșu, iar președintele Constantinescu se urcă pe micuța scenă, alături de Dardiolai, și începu să aștepte. În dreapta podiumului se aliniase, după modelul dea cunoscut, fanfara, iar Murgu exersa la drâmbă „Star Spangled Banner“.
– Dardiolai, vine? întrebă președintele Constantinescu.
– Vine, Comandante suprem, vine. Imediat aterizează.
– Dar nu se vede nimic.
– Nu se vede, pentru că este un avion invizibil, ați uitat?
– Am uitat. Păi îmi spui și tu informații din astea când sunt rupt de somn. Așteaptă să mă trezesc și-mi spui după aia.
– Bine, Comandante suprem, așa voi face. Dar data viitoare.
– Nu, nu data viitoare. Acum. Vrea să văd că mă respecți. Uite. eu am să mă prefac că dorm, iar tu mă trezești, aștepți să mă dezmeticesc, după care îmi spui ce ai de spus.
Și nici nu termină bine fraza, că președintele Dragoș Constantinescu se afundă într-un somn profund.
Dardiolai începu să-l zgâlțâie pe președinte, încercând să-l trezească. Dar președintele se pregătise. Luase două somnifere, tocmai pentru a nu mai fi trezit pentru orice fantezie de-a exe-geților.
Tocmai când președintele începuse să sforăie, Cincinal puse roițle invizibile pe pista din Valea Cozluk. În fața avionului invizibil apăru imediat o mașină de ghidare, din alea de se văd pe toate aeroporturile, pe care scrie mare Followme!. Numai că mașina era, la rândulei, invizibilă, așa că piloții aeroplanului Cincinal n-o văzură și, neatenți, opriră avionul fix în buza podiumului oficial.
Doi ex-geți de la serviciul tehnica aduseră scara invizibilă, iar pasagerii avionului, după ce aplaudaseră aterizarea reușită, se îngrămădiră să coboare și să scape de senzația ciudată de a zbura suspendați pe niște scaune care nu se vedeau.
Biciclis și Blegissa coborâseră primii, alcătuind, imediat, garda de onoare. Gretiza coborâse a treia și preluase tava cu pâine, sare și țuică fără alcool.
În sfârșit, coborî și George W. Bush, destul de împleticit. În timp ce fanfara cânta iar exe-geții de protocol scandau și băteau din palme, Dardiolai se postă la baza scării, tocmai la timp pentru a-l prinde în brațe pe cel mai puternic om al lumii.
– Hai, Georgică, hai, cătinel.
Izbit în față de un puternic damf de alcool, Dardiolai se întoarse nervos spre Gretiza:
– Ce-ai făcut, inconștiento? I-ai dat să bea? NU ți-am zis că a fost alcoolic?
– Așa, și? Mi-a dat cinci parai pentru un pahar de Jim Beam. Tu nu mi-ai mai dat bani de trei luni, tăticule. Eu cum îmi cumpăr yacht ca să ajung la ONU, peste 18 ani? Cu ce?
Lăsându-și fiica în plata lui Zamolxes (căci Gretiza era fiica sa), Dardiolai îi arse o percehe de palme președintelui Bush, care se trezi instantaneu.
– Dardiolai, ma’ firend, tu ești?
– Eu sunt, Georgică, eu sunt…
– Pfffui, de când nu te-am mai văzut, șmechere. De când era bătrânul președinte iar tu, ca atașat de informații al Subfăgărășanului, veneai pe la noi pe la casa Albă și te jucai cu mine toată ziua. Ce vremuri, Dardy, ce vremuri…
– Da, Georgică, ce vremuri. Da’ hai să intrăm mai repede în Subfăgărășan, că avem treabă.
Luându-l de mână pe George W. Bush, Dardiolai se îndreptă spre îitrarea camuflată a Subăgărășanului. Ca doi buni prieteni, cei doi începură o discuție aprinsă.
– Băi, Dardy, ia zi-mi, cine dracu’ este Zalmodecicus ăsta?
– Un viezure, Georgică, un căcat de viezure.
– Un viezure?! Băi, da’ are nume de mânz. Sigur nu e mânz?
– Nu, e viezure, dar s-a căsătorit cu o barză.
– Aaaa, da, așa se explică. Ia zi-mi, a fost multă brânză?
– A fost.
– Ptiu, ce nuntă frumoasă trebuie să fi avut. Îmi pare rău că n-am putut să vin.
